Sondaj: În fața războiului din Ucraina, cetățenii sunt uniți în sprijinul UE

Data:

spot_img

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a consolidat sprijinul public pentru UE, indică sondajul Eurobarometru de primăvară al Parlamentului European, publicat miercuri.

Potrivit sondajului, aproape două treimi (65%) dintre europeni consideră că apartenența la UE este un lucru bun. Acesta este cel mai bun rezultat din 2007, când a fost de 58%. Apartenența la UE este considerată „un lucru bun” de o majoritate absolută a cetățenilor din toate țările, cu excepția Greciei și a Slovaciei, unde mai mulți respondenți consideră că acest lucru este „nici bun, nici rău”.

În comparație cu ultimul sondaj Parlemeter realizat de Parlamentul European la finalul anului 2021, rezultatele au crescut semnificativ în majoritatea țărilor, în special în Lituania (+20 puncte procentuale), Malta (+12 puncte procentuale) și Estonia (+9 puncte procentuale).

În România, 51% dintre cetățeni au o imagine pozitivă despre UE

În prezent, 52% dintre europeni au o imagine pozitivă despre UE, față de 12% care au o imagine negativă. Acest rezultat reprezintă o creștere cu 3 puncte procentuale a imaginii pozitive începând din noiembrie-decembrie 2021 și, în același timp, este egal cu cel mai bun rezultat măsurat de sondajele Parlamentului European începând din 2007.

Rezultatele naționale pentru o imagine pozitivă a UE variază de la 76% în Irlanda la 32% în Grecia. În România, 51% dintre cetățeni au o imagine pozitivă despre UE, cu 9% mai mult decât la finalul anului 2021.

„În contextul întoarcerii războiului pe continentul nostru, europenii se simt în siguranță pentru că fac parte din Uniunea Europeană. Cetățenii europeni sunt profund atașați ideii de libertate, sunt pregătiți să ne apere valorile și sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că democrația nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă”, a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Evenimentele recente au modelat, de asemenea, imaginea europenilor cu privire la alți actori majori de pe scena internațională, arată rezultatele sondajului. Rusia este văzută pozitiv doar de 10% dintre respondenți, în scădere de la 30% cât era în 2018, când această întrebare a fost adresată ultima dată. China este văzută pozitiv de 22% dintre respondenți (-14 puncte procentuale față de 2018). În schimb, europenii au o imagine mai pozitivă despre Regatul Unit (65%, +1 punct procentual), iar 58% dintre cetățenii participanți la sondaj au o imagine pozitivă despre SUA (+13 puncte procentuale).

Citește și: VIDEO Parlamentul European. Agenda săptămânii: Pactul Verde, rezervele de gaz, Ucraina

Majoritatea cetățenilor consideră că războiul din Ucraina presupune o schimbare fundamentală: 61% dintre europeni nu sunt încrezători că viața lor va rămâne neschimbată.

Doar aproximativ o treime dintre respondenți (37%) consideră acest lucru. Un sondaj publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană arată că opt din zece respondenți (80%) sunt de acord cu impunerea de sancțiuni economice guvernului rus, precum și întreprinderilor și persoanelor fizice ruse. Majoritatea cetățenilor din 22 state membre își declară sprijinul față de răspunsul UE la invazia Ucrainei de către Rusia.

Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale este menționată în primul rând

În condițiile în care inflația și costul vieții crescuseră cu mult timp înainte de începerea războiului rusesc din Ucraina, patru din zece europeni afirmă că se confruntă deja cu consecințele războiului asupra nivelului lor de trai (40%). Ca un semn clar al rezilienței și unității europene, 59% dintre europeni consideră că apărarea valorilor europene comune, cum ar fi libertatea și democrația, reprezintă o prioritate, chiar dacă acestea ar afecta prețurile și costul vieții.

Preocupările economice din ce în ce mai mari se reflectă, de asemenea, în prioritățile politice asupra cărora cetățenii doresc ca Parlamentul European să se concentreze mai mult: combaterea sărăciei și a excluziunii sociale este menționată în primul rând (38%), urmată de sănătatea publică (35%), care a scăzut semnificativ cu 7 puncte procentuale în ultimele șase luni, și de democrație și statul de drept (32%), prioritate care a înregistrat o creștere semnificativă cu 7 puncte procentuale.

Percepția războiului și semnificația acestuia pentru Uniunea Europeană devin, de asemenea, vizibile când este vorba despre valorile fundamentale pe care cetățenii le doresc apărate prioritar de Parlamentul European: democrația se află din nou în fruntea listei, cu o creștere de șase puncte comparativ cu toamna anului 2021 (38%, +6 puncte procentuale). Urmează protecția drepturilor omului în UE și în lume, precum și libertatea de exprimare și de gândire, cu 27%.

Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din primăvara acestui an a fost realizat între 19 aprilie și 16 mai în rândul a 26.578 de respondenți din cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat față în față și completat cu interviuri online, acolo unde a fost necesar. Rezultatele UE au fost ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară.

Vedeți mai jos rezultatele sondajului în România

Powered By EmbedPress

Citește și: Emisiile din aviație și transport maritim, în creștere. Ce propuneri face Parlamentul European

–––––––––––

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...