Stația de metrou Eroii Revoluției, evacuată după găsirea unui geamantan abandonat. Trenurile de metrou nu opresc în stație

Data:

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară fără oprire în staţia Eroii Revoluţiei, ca urmare a sesizării unui bagaj abandonat, a anunțat vineri Metrorex.

„Conform procedurilor, instituţiile abilitate vor face verificări şi vor lua măsurile care se impun. Călătorii sunt informaţi cu privire la această situaţie prin sistemul de sonorizare din trenuri şi din staţii”, au transmis reprezentanţii companiei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, vineri, în jurul orei 15:00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în staţia de metrou Eroii Revoluţiei, din sectorul 4, a fost observat un geamantan abandonat.

„La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă poliţiştii care au dispus măsuri din competenţă. Echipele de pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează verificări. A fost evacuată staţia, iar garniturile de tren nu opresc până la finalizarea activităţii”, a precizat Poliția Capitalei.

Citește și: Miza atacurilor din Transnistria. Chișinăul nu are puterea de a riposta militar

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...