marți, 19 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterStrămoșii lui Trump

Strămoșii lui Trump

Destui dintre noi suntem oarecum mirați de evoluția situației interne din SUA. Evoluția spre negativ se datorează în mare măsură personalității grotești a încă actualului președinte, Donald Trump.

Dar dacă studiem mai atent istoria reală, nu cea scrisă pentru gospodine și maneliști, vedem că scena politică americană a mai cunoscut asemenea specimene, majoritatea aparținând Partidului Republican. Nu vreau să se înțeleagă că fac propagandă pentru Partidul Democrat. Dacă aș fi fost american, aș fi fost republican.

Dar nu pot înțelege cum partidul care l – a dat pe Abraham Lincoln, pe Ronald Reagan, sau pe cei 2 Bush, poate fi condus de un personaj demn de o galerie a dictatorilor, de operetă, de telenovelă sau de azil psihiatric.

Înainte de 1989, Ronald Reagan vorbea despre Uniunea Sovietică ca fiind ” imperiul răului ”, iar acum Donald Trump îi admiră pe Vladimir Putin, pe Kim Jong – un și pe alții ca ei.

Primul exemplu este Ulysses S. Grant (1869 – 1877).

Acesta s – a confruntat cu multe scandaluri pe timpul celor 2 mandate, ceea ce a dus la remanierea continuă a oficialilor. Standardele practicate în numirile sale erau scăzute, iar acuzațiile de corupție erau răspândite. Pe lângă scandalul Black Friday (1869), fapte grave de corupție au fost descoperite în mai multe departamente (ministere) federale, cum ar fi cel al Marinei, de Război, de Justiție, Trezoreria (Finanțele), de Interne, Departamentul de Stat (Externe) și Poșta.

Patronajul politic, corupția și nepotismul au caracterizat administrația Grant. Peste 40 de membri ai familiei președintelui au beneficiat de numiri guvernamentale și alte avantaje. Corupția prevalentă a fost numită în cele din urmă „Grantism”. Modul inedit prin care Grant și-a condus cabinetul, în stil militar mai degrabă decât civil, a contribuit la scandaluri. Se poate spune că Grant nu a avut nici pregătirea, nici temperamentul pentru a înțelege pe deplin complexitățile creșterii economice rapide, a industrializării și expansionismului.

În consecință, s – a bazat mai mult pe prietenii săi militari din Războiul Civil și pe politicieni noi ca el însuși. Mulți dintre apropiații lui Grant au fost capabili să-i capteze încrederea prin lingușire. Unul dintre ei, Orville E. Babcock, secretarul său personal, de două ori inculpat, a obținut controlul indirect al unor departamente ale guvernului.

Primul scandal pentru administrația Grant a fost Black Friday sau Gold Panic, care a avut loc în septembrie 1869. Jay Gould și James Fisk, speculanți pe Wall Street, au conceput planul de a – l convinge pe președintele Grant să nu vândă aurul Trezoreriei, în scopul creșterii vânzărilor de produse agricole în străinătate și a dezvoltării activităților de transport maritim. Au reușit să-l implice pe cumnatul lui Grant, Abel Rathbone Corbin, implicat în afacere ca o modalitate de a avea acces la Grant însuși.

Gould ar fi acordat, de asemenea, o mită de 10.000 USD secretarului adjunct al Trezoreriei, Daniel Butterfield, în schimbul informațiilor din interior. Panica rezultată în urma manevrelor celor 2 speculanți a devastat economia Statelor Unite timp de luni. Prețurile acțiunilor au scăzut, iar prețul produselor alimentare a scăzut puternic, ruinând fermierii.

Departamentul de Interne, condus de Columbus Delano, era într-o stare gravă din cauza corupției și incompetenței. Secretarul (ministrul) Columbus Delano a luat mită pentru subvenții frauduloase pentru terenuri, fiind forțat să demisioneze din funcție la 15 octombrie 1875. Delano acordase, de asemenea, contracte în domeniul cartografic fiului său John Delano și unui frate al lui Ulysses S. Grant, Orvil Grant.

Ministrul George H. Williams a condus Departamentul de Justiție al SUA într – un mod foarte ezitant. Au existat zvonuri conform cărora Williams a luat mită pentru a stopa unele procese în curs. A demisionat după ce s – a dovedit că soția sa a primit unele sume de bani de la companii private, precum și folosirea fondurilor publice pentru plata cheltuielilor de transport și de întreținere a casei.

Cel mai grav și mai cunoscut scandal a fost Whisky Ring din 1875. Distilatorii (producătorii) de whisky se sustrăgeau de la plata impozitelor încă din timpul administrației Lincoln. În acest scop, au dat mită agenților din Departamentul Trezoreriei care, la rândul lor, i-au ajutat pe distilatori să sustragă de la plata impozitelor circa 2 milioane de dolari pe an. Pe 13 mai 1875, cu aprobarea lui Grant, secretarul Trezoreriei Benjamin Bristow a ordonat închiderea mai multor distilerii, fiind făcute sute de arestări. Printre cei inculpați ulterior s – au numărat și cei 2 secretari privați ai președintelui Grant, Orville E. Babcock și Horace Porter. Grant a cerut ca Babcock să treacă printr-un proces militar mai degrabă decât printr-un proces public, dar un mare juriu a respins cererea sa.

Un alt scandal izbucnit a fost cel implicând – ul pe secretarul Departamentului de Război William W Belknap. . În 1870, răspunzând lobbying-ului întreprins de către Belknap, Congresul a autorizat Departamentul de Război să aprobe deschiderea unor spații comerciale în interiorul forturilor (bazelor) militare. Indienii aveau permisiunea de a intra în forturi și de a face comerț cu produse alimentare și îmbrăcăminte. Soția lui Belknap a reușit să asigure un spațiu la Fort Sill unui prieten personal din New York.

În septembrie 1876, Orville E. Babcock a fost implicat într-un alt scandal. Agenți corupți ai Secret Service au încercat compromiterea unei persoane publice care a contribuit în mare măsură la demascarea afacerilor necurate din domeniul construcțiilor. Acțiunea a implicat și folosirea unor spărgători profesioniști. În 1876, Grant l – a demis pe Babcock de la Casa Albă, sub presiunea opiniei publice.

Se poate afirma că există trei factori care au provocat climatul de corupție în această perioadă. Vorbim aici despre Războiul Civil (care a dezlănțuit un torent de depravare umană și de bogății câștigate fără scrupule, de către persoane care s-au ridicat rapid de la obscuritate la poziții militare și civile puternice), deschiderea către exploatarea teritoriilor din Vest și Sud, precum și industrializarea rapidă.

Grantismul este un termen peiorativ de origine americană care se referă la un climat de incompetență politică, corupție și fraudă. Astăzi, „Grantismul” este definit ca orice formă de corupție politică și lăcomie în activitatea guvernamentală. „Grantismul” se poate referi și la „afacerile mari” care subminează controlul democratic al guvernului local sau național.

Un al doilea exemplu este Warren Harding (1921 – 1923).

Harding a numit un număr de prieteni și cunoscuți în funcții federale. Unii au fost competenți, alții nu.

O parte din ei s-au dovedit corupți și au fost mai târziu supranumiți ” Banda din Ohio ” . Nu se știe în ce măsură Harding era la curent despre activitățile ilicite ale acestora.

Albert B. Fall, primul titular al Departamentului de Interne al lui Harding, a devenit primul fost membru al unui cabinet (guvern) federal din istoria SUA care a fost trimis la închisoare pentru infracțiunile comise în timpul mandatului. Teapot Dome este scandalul care a adus cel mai mare prejudiciu reputației lui Harding. Ca majoritatea scandalurilor administrației sale, a apărut la cunoștința publicului după moartea oarecum suspectă a lui Harding.

Teapot Dome a pornit de la un zăcământ de petrol din statul Wyoming, care a fost una dintre cele trei destinate utilizării de către Marină în caz de urgență națională. A existat o dezbatere de lungă durată potrivit căreia rezervele de acest gen ar trebui extinse. Primul titular al Internelor din mandatul lui Woodrow Wilson, Franklin Knight Lane, a fost un adept al acestei poziții. Albert Fall a preluat ideea. Drept urmare, Harding a semnat un ordin executiv în mai 1921, transferând rezervele de la Departamentul Marinei la Departamentul de Interne.

Acest lucru s-a făcut cu acordul secretarului marinei Edwin C. Denby. Departamentul de Interne a anunțat în iulie 1921 că lui Edward Doheny i s-a acordat un contract de concesiune petrolieră lângă baza navală Elk Hills din statul California. Anunțul a determinat unele controverse, deoarece exista pericolul ca petrolul să se infiltreze în puțurile de apă de pe terenurile private vecine. Senatorul de la Wyoming, John Kendrick, a auzit de la localnici că și în cazul Teapot Dome era vorba tot despre o concesiune, nefiind făcut însă nici un anunț oficial în acest sens.

Departamentul de Interne a refuzat să furnizeze orice documentație, așa că a fost votată o rezoluție a Senatului care solicita prezentarea documentelor. Departamentul a trimis o copie a contractului de concesiune care acorda drepturi de foraj companiei Mammoth Oil a lui Harry Sinclair, împreună cu o declarație că nu a existat nici o licitație, deoarece erau implicate aspecte militare. Mammoth urma să construiască tancuri de petrol pentru armată în cadrul acordului. Răspunsul nu i –a mulțumit pe toți, fiind inițiată o anchetă a Senatului.

Audierile au început în octombrie 1923, la două luni după moartea lui Harding. În cadrul acestora a fost prezentată și o scrisoare de la Harding în care se precizează că transferul și contractele de concesiune au fost cunoscute și aprobate de el. Fall a părăsit funcția la începutul lui 1923 și a declarat că nu a primit nici un ban de la Sinclair sau Doheny. El a spus ulterior că banii au venit sub forma unui împrumut de la prietenul lui Harding și editorul The Washington Post, Edward B. McLean, ceea ce McLean a negat atunci când a depus mărturie. Doheny a spus comisiei că i-a acordat lui Fall banii în numerar ca împrumut personal, ținând cont de relațiile lor anterioare.

Fall a invocat Al Cincilea Amendament împotriva autoincriminării atunci când a fost citat din nou, mai degrabă decât să răspundă la întrebări. Anchetatorii au descoperit că Fall și o rudă au primit în total aproximativ 400.000 USD de la Doheny și Sinclair și că transferurile au fost contemporane cu contractele de concesiune controversate. Tot în aceeași perioadă, Fall a cheltuit muți bani și pentru extinderea și îmbunătățirea ranchului său din New Mexico. Fall a fost condamnat în 1929 pentru luare de mită, Sinclair a fost condamnat doar pentru sfidarea instanței, iar Doheny a fost achitat.

Secretarul (titularul) Departamentului de Justiție, Harry M. Daugherty a fost implicat în mai multe scandaluri, dar nu a fost niciodată condamnat pentru nici o infracțiune. Numirea lui de către Harding a primit cele mai multe ciritici dintre toate numirile făcute de acesta.

În februarie 1924, Senatul a decis să investigheze activitatea Departamentului de Justiție. Trei prieteni ai ministrului Justiției (attorney – general) Jess Smith (care ulterior s – a sinucis), Howard Mannington și Fred A. Caskey, au acceptat mită de la contrabandiștii de alcool pentru a obține fie imunitatea față de urmărirea penală, fie returnarea alcoolului confiscat din depozitele guvernamentale. Președintele Calvin Coolidge (1923 – 1929) a solicitat demisia lui Daugherty atunci când procurorul general a arătat că nu va permite accesul comisiei Senatului la documentele Departamentului de Justiție, demisia având loc la 28 martie 1924.

Ceea ce i – a provocat cele mai multe probleme lui Daugherty a fost o înțelegere între Jeff Smith și colonelul Thomas W. Miller, fost congressman din partea statului Delaware, pe care Harding l-a numit Alien Property Custodian (administrator al proprietăților confiscate de la statele inamice). Smith și Miller au primit o aproape jumătate de milion de dolari pentru obținerea unei companii având foști proprietari cetățeni germani, American Metal Company.

Din aceată sumă, Smith a depus 50.000 de dolari într-un cont comun cu Daugherty, utilizat în scopuri politice. Toate documentele referitoare la acest cont au fost distruse de Daugherty și fratele său. Miller și Daugherty au fost inculpați pentru fraudarea guvernului. Primul proces, din septembrie 1926, a avut ca rezultat un juriu suspendat (hung jury – adică un juriu care nu a reușit să ajungă la un verdict, vinovat sau nevinovat). La al doilea proces, la începutul anului 1927, Miller a fost condamnat, dar Daugherty a avut din nou șansa unui hung jury. Deși ulterior toate acuzațiile împotriva lui au fost retrase, reputația lui Daugherty a fost compromisă.

Un alt caz de corupție este cel al lui Charles R. Forbes, directorul Biroului Veteranilor, care a fost trimis la închisoare pentru fraudarea guvernului, Acesta a dorit să acapareze controlul spitalelor de veterani și construcția lor. La începutul președinției lui Harding, această problemă era gestionată de Departamentul Trezoreriei (Ministerul de Finanțe). În aprilie 1922, Harding a acceptat să transfere controlul spitalelor la Biroul Veteranilor. La începutul anului 1922, Forbes îl întâlnise pe Elias Mortimer, agentul Thompson – Black Construction Company din St. Louis, care dorea să construiască spitalele. Printre prietenii lui se număra și Charles F. Hurley, proprietar al Hurley – Mason Construction Company din statul Washington,

Cei trei au încheiat un acord prin care cele două companii vor obține contractele. O parte din bani s-au îndreptat către consilierul – șef al biroului, Charles F. Cramer. Forbes a fraudat guvernul, crescând costurile de construcție de la 3.000 la 4.000 dolari pe pat. O zecime din facturile de construcții umflate au fost împărțite între complici, Forbes primind o treime din suma totală.

Procedeele s – au extins apoi la achiziția de terenuri, În intenția de a câștiga mai mulți bani, Forbes în noiembrie 1922 a început să vândă materiale medicale din depozite mari, precum cel din  Perryville (statul Maryland). Guvernul acumulase cantități uriașe de material medical în timpul Primului Război Mondial. Materialele au fost vândute la un preț subevaluat către o companie din Boston, într – un moment în care Biroul Veteranilor cumpăra furnituri pentru spitale la un preț mult mai mare  După ce a văzut dovezile în ianuarie 1923. Harding l- a chemat pe Forbes la Casa Albă și i – a cerut demisia. Harding nu dorea un scandal și i-a permis lui Forbes să fugă în Europa, de unde și – a dat demisia la 15 februarie 1923. La jumătatea lunii martie, Cramer s-a sinucis. Forbes s-a întors din Europa pentru a depune mărturie. În 1924, el și John W. Thompson (de la compania Thompson – Black) au fost judecați la Chicago pentru conspirație în scopul de a înșela guvernul. Ambii au fost condamnați la doi ani de închisoare.

William Hale Thompson a fost un politician republican american care a ocupat funcția de primar al orașului Chicago din 1915 până în 1923 și din nou din 1927 până în 1931. Cunoscut drept „Big Bill”, este ultimul primar republican al orașului Chicago. Este considerat printre cei mai demagogi și corupți primari din istoria americană, în special pentru alianța sa deschisă cu Al Capone. Cu toate acestea, alții recunosc eficacitatea metodelor sale politice și a campaniei electorale orientate spre publicitate.

În perioada 1923 – 1927 Thompson a rămas relevant în atentța mass-mediei, implicându-se în acțiuni ce frizau domeniul psihiatric, cum ar fi construirea unei căi navigabile de la Marile Lacuri până la Golful Mexic si o expediție ” științifică ” pentru a găsi un ” pește alpinist ”.

Potrivit lui Thompson, cel mai mare inamic pe care l – au avut Statele Unite a fost regele George V al Marii Britanii (1910 – 1936). Thompson le – a promis susținătorilor săi că, dacă s – ar întâlni vreodată personal cu regele, îl va pocni în nas. Dovedind același nivel de inteligență, a susținut că în Chicago, limba oficială nu este limba engleză, ci este limba americană. A dorit să distrugă toate cărțile subversive britanice din bibliotecile publice, dar a renunțat cînd a aflat ca multe din colecții au fost donate de regina Victoria după marele incendiu din 1871. care a devastat Chicago.

Donald Trump a reușit performața rară de a pierde în numele republicanilor și fiind la putere a pierdut pe toată președinție, Senatul și Camera Reprezentanților.

Este și printre puținii președinți care au pierdut după un singur mandat.

Este singurul președinte care a fost subiectul a 2 proceduri de impeachment.

Partidul Republican este într – o situație foarte dificilă.

În aceste condiții, nu pot să înțeleg cum are încă adepți, inclusiv la noi, atât în lumea politică, cât și printre intelectuali.

Închei cu 3 proverbe americane și un citat dintr – un autor celebru.

” A lucra este uşor, a gândi este greu. ”

” Diferenţa dintre adulţi şi copii este aceea că adulţii nu pun întrebări. ”

” Omul înţelept are urechi lungi, ochi mari şi o limbă scurtă. ”

Cea mai mare trădare este ispita de a face o faptă bună pentru o cauză greșită. ” – Thomas Stearns Eliot

Ovidiu Maican
Lector universitar doctor, Departamentul de Drept Academia de Studii Economice - Bucureşti
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE