În pragul dispariției, sturionul se zbate pe uscatul creat de ignoranța omului mai interesat de prezent decât de binele planetei și de binele generațiilor următoare. După construcția Porților de Fier, habitatul inițial al acestor specii nu a mai putut fi refăcut la dimensiunea lui inițială, mai mult de jumătate din acesta fiind obturat de baraj. O soluție ar fi fost realizarea de canale speciale în baraje pentru migrație, însă nimeni nu s-a gândit atunci la asta. Se fac acum eforturi serioase pentru salvarea acestei specii apărute pe Pământ cu milioane de ani înaintea noastră, dar oamenii au pătruns prea puțin din misterele viețuitoarelor din adâncuri și nu cunosc exact cât de eficient este demersul lor. O echipă de cercetători condusă de prof. drd. ing. Tudor Ionescu, expert, și prof. dr. ing. Victor Cristea, manager de proiect, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, și-a propus să monitorizeze în premieră modul în care se adaptează în sălbăticie sturionii populați experimental în Dunăre.
Fondurile europene, deși destul de consistente, au fost alocate numai pentru doar doi ani. Cercetările nu s-au oprit aici însă: un an au fost finanțate de instituția de învățământ superior, iar pentru alți doi ani s-au găsit surse alternative. În prezent, tot din bani europeni, universitatea gălățeană, în parteneriat internațional, își propune înființarea unei ferme și a unui muzeu la Sf. Gheorghe, care să permită mai departe monitorizarea și conservarea sturionilor, cu angrenarea experților din mai multe țări.
„Sunt capăt de lanț trofic, la fel ca omul, tigrul, leul sau vulturul. Dincolo de ei nu mai este nimeni. Sturionii. Au supraviețuit milioane de ani și au stat la masă cu dinozaurii. Dacă aceștia din urmă au dispărut, ei s-au încăpățânat să rămână și astăzi, pentru a-i putea cunoaște și noi. Dar astăzi, au nevoie de ajutor!”
Așa începe filmul documentar realizat de echipa de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în cadrul unui proiect european, prin care și-au propus popularea experimentală cu sturioni și monitorizarea acestora. Expertul în proiect, prof. drd. ing. Tudor Ionescu, ne lămurește, concret, cu cifre, cât rău a putut face omul uneia dintre cele mai vechi specii de pe Terra, în condițiile în care nu are alți dușmani naturali:
„În 1093-1904, s-au capturat, prin pescuit comercial în Marea Neagră, 10.570 de exemplare de nisetru. În anul 2003-2004, pescarii au mai reușit să prindă numai 28 de astfel de pești. Ceea ce ne arată că, în numai 100 de ani, trendul descendent al populației este de 99%. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost pescuiți în exces, pentru icrele negre, cel mai scump aliment din lume.”
prof. drd. ing. Tudor Ionescu
Cum Dunărea pe sectorul românesc și Marea Neagră sunt singurele ape din Europa în care încă mai trăiesc sturioni sălbatici, România a luat câteva măsuri pentru conservarea acestor specii critic periclitate. S-a interzis pescuitul lor pe o perioadă de zece ani, apoi s-a prelungit cu încă cinci ani și s-a populat Dunărea cu câte 1 milion de sturioni pe an. Însă nimeni nu a alocat fonduri pentru a cerceta ce se întâmplă cu exemplarele eliberate. Reușesc să se adapteze în sălbăticie, după ce au stat un an-doi în crescătorii și au fost obișnuiți să consume doar concentrate? Aceasta este întrebarea de la care a pornit, în 2010, ideea proiectului „Evaluarea supraviețuirii și răspândirii puilor de sturion populați experimental în Dunărea inferioară”, proiect care a primit finanțare în 2013 prin Fondul European de Pescuit, Programul Operațional de Pescuit, Axa 3.5 Proiecte pilot.
Istorii despre sturioni
Sturionii trăiesc în zona Dunăre – Marea Neagră de cel puțin 12.000 de ani, aceasta fiind vechimea unor plăci osoase descoperite în zona Porților de Fier la Schela Cladovei.
Faptul că aceste specii au fost considerate o resursă importantă pentru aceste meleaguri e dovedit și de descoperirea în cetatea Histria a unei monede care avea pe una dintre fețe un sturion. De altfel, sturionul este menționat ca fiind parte din viața oamenilor din zona noastră, încă din 1585, când Niccolo Barsi scria că, ajungând la Galați, a găsit pește din belșug, morun și icre negre, pe care locuitorii le consumau inclusiv în post, pentru că nu le consideră „nici carne, nici pește”.
Sturionii trăiesc mai mult decât oamenii; unele specii pot ajunge, atunci când nu pică în plasa pescarilor, să depășească suta de ani! Cel mai în vârstă sturion pescuit vreodată era morun și avea 118 ani (se poate stabili vârsta după osul de la înotătoarea pectorală, unde sunt cercuri, exact ca la arbori). Cel mai mare cântărea 1571 de kilograme, avea peste șapte metri și a fost pescuit în Volga. La noi, în România, cel mai mare sturion a fost capturat în 1890, la Sf. Gheorghe, și a avut 882 de kilograme.
200.000 de pui, zeci de nopți nedormite și mii de șanse de supraviețuire
„Ne-au fost alocați 10 milioane de lei, adică mai bine de 2 milioane de euro, pentru a popula experimental, în două tranșe, 200.000 de pui de sturion din trei specii, proveniți numai din părinți sălbatici, selectați atent genetic. Fiecare pui a fost marcat cu un cod unic într-o înotătoare pectorală, pentru a putea fi monitorizat apoi pe parcursul mai multor ani”, spune cercetătorul și expertul gălățean în sturioni.În 2013 au fost eliberate 90.000 de exemplare – 70.000 de pui de morun și câte 10.000 de păstrugă și nisetru, în vârstă de trei ani.
În 2013 au fost eliberate 90.000 de exemplare – 70.000 de pui de morun și câte 10.000 de păstrugă și nisetru, în vârstă de trei ani.
În 2015, Dunărea a mai fost populată experimental cu 110.000 de exemplare, dintre care 95.000 de pui de nisetru și 15.000 de păstrugă.
Așa s-a născut o legătură specială între cercetătorii din proiect și vietățile eliberate, o legătură care dăinuie și astăzi, ba chiar are șanse să se întindă pe multe decenii de acum încolo. S-a născut povestea sturionilor norocoși, destinați să ducă mai departe specia, poate pentru încă alte milioane de ani, pentru alte lumi și alți oameni.
La numai două zile după ce au fost eliberați la kilometrul 630, cercetătorii au pornit în căutarea lui Lucky, așa cum au numit generic puiul de sturion monitorizat de ei într-un alt film, gen desen animat, dedicat educării tinerei generații. Câteva zeci de exemplare au fost dibuite în apele Dunării, chiar la Galați, în drumul lor de 400 de kilometri spre Marea Neagră.
„Ne-am bucurat enorm să vedem că, la numai două zile de trai în sălbăticie, sturionii aveau în burtică urme de pește, deci s-au adaptat imediat și au început să-și procure singuri hrana, instinctele lor de vânători fiind intacte. Apoi, peste trei ani, în 2018, am descoperit că exemplarele eliberate de noi la 126 de grame au crescut și au ajuns chiar și la 4,8 kilograme, semn că le merge bine.”
prof. drd. ing. Tudor Ionescu
Între 2014 și 2015 s-au făcut opt campanii de monitorizare în Marea Neagră, la gura de vărsare a brațului Sf. Gheorghe, fiecare de câte o lună de zile. Vânturatul apelor în căutarea sturionilor cipați în aripioare nu a fost sarcină ușoară. A presupus săptămâni în care cercetătorii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a fi alături de pescarii angajați să captureze peștii și s-au culcat mult după miezul nopții, având de măsurat, cântărit, fotografiat, gâdilat și „vorbit” cu zeci de exemplare pe zi, pentru a le smulge taina pe care o poartă cu ei în adâncuri.
Totul a fost trecut sistematic în tabele. În plus, s-au luat probe genetice, astfel că Universitatea gălățeană deține în prezent o bibliotecă întreagă de date extrem de valoroase despre acești sturioni și despre alții eliberați cu alte ocazii, care reprezintă, de fapt, mii de șanse de supraviețuire a acestor specii.
Fiind un proiect unic în regiunea Dunării și Mării Negre, date despre sturionii lansați de gălățeni spre nemurire au strâns și cercetătorii din Bulgaria, Turcia, Ucraina, chiar și Georgia. Un semn că puii lansați la apă în 2013 și în 2015 au început să colinde lumea în căutarea propriului noroc.
Peripeții cu achiziții care cresc
Bineînțeles că, fiind un proiect pilot unicat pe Programul Operațional de Pescuit, care în cea mai mare parte a finanțat înființarea de ferme piscicole, lucrurile nu au mers tot timpul strună. Dimpotrivă. Au fost sincope birocratice, care au îngreunat munca cercetătorilor gălățeni, acest lucru întâmplându-se din cauza birocrației excesive prin care sunt monitorizate proiectele europene.
„La un moment dat ni s-au cerut banii înapoi, sumele legate de achiziția puilor de sturioni, pentru că în hârtii scrisesem că avem exemplare de un an, iar noi am eliberat în Dunăre sturioni cu vârsta de trei ani. E normal ca din momentul în care am depus proiectul și până am primit finanțarea puii respectivi să fi crescut! Cei care au făcut verificările n-au stat să se gândească la faptul că, fiind o marfă vie, ea crește și se dezvoltă. Am făcut contestație și ni s-au dat banii înapoi. Dar era de dorit să nu avem astfel de probleme, care au condus la eforturi suplimentare pentru implementarea proiectului.”
prof. drd. ing. Tudor Ionescu
Proiect local, transformat în parteneriat de nivel european
Când devii părinte adoptiv pentru 200.000 de pui de sturion, nu poți dormi liniștit noaptea, iar motivul că fonduri europene pe axa de pescuit nu se mai alocă deocamdată nu sunt o scuză suficient de bună pentru a-ți lăsa cercetările de izbeliște. Tudor Ionescu a continuat să scrie proiecte pentru a-și putea monitoriza „copiii” în continuare. În 2016, a găsit înțelegere din partea conducerii Universității, care a finanțat cercetarea, ba chiar a găsit de cuviință să înființeze un departament nou: Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate, la conducerea căruia se află prof. drd. ing. Tudor Ionescu.
În 2017 și 2018, banii au venit prin două proiecte, de la fundația unui șeic, Muhamad Benzayed Conservation Found, universitatea gălățeană fiind singura instituție europeană care a primit și a doua oară finanțare. Mai mult decât atât, pentru că foarte mulți bani din fondurile destinate cercetărilor se pierdeau pe cazarea cercetătorilor la Sf. Gheorghe, Universitatea a achiziționat acolo un imobil pe care l-a transformat în centru de cercetare, unde în luna septembrie a anului trecut s-a ținut un workshop internațional, la care au participat experți în sturioni din mai multe colțuri ale lumii. Manifestarea va fi continuată în vara aceasta cu un congres, cel mai amplu din câte s-au ținut în Europa în ultimii 20 de ani pe această temă. Miza: un parteneriat internațional în vederea înființării unei facilități mai ample de redresare a speciilor periclitate de pești, care presupune eforturi comune din partea mai multor specialiști și țări.
„Ne dorim să accesăm fonduri INTERREGIO și să dezvoltăm la Sf. Gheorghe, în parteneriat cu instituții din țări riverane Mării Negre și Dunării, o fermă care urmează să conserve pe viu un număr mare de exemplare sălbatice din toate speciile, cu un pașaport genetic individual, care să permită o mai mare diversitate genetică. Populările făcute astfel ar fi mult mai eficiente. Deja am discutat cu Primăria din Sf. Gheorghe și am obținut din terenul de pășunat o suprafață pentru concesiune, unde vom putea dezvolta această facilitate, atunci când vom accesa și fondurile. Aici vor putea face și studenții noștri practică, vom putea deschide un muzeu, vom realiza și un soft care să ne facă mai ușoară monitorizarea exemplarelor. De asemenea, ne dorim să repopulăm Dunărea cu două specii de sturioni – viza și șipul – care nu au mai fost văzute de multă vreme prin zona noastră.”
prof. drd. ing. Tudor Ionescu
Așa curg planurile pe care numai o minte alimentată de pasiune le poate așeza astfel încât să ajungă, de la un proiect local, la instituții, parteneriate și evenimente ample, care să coopteze specialiști și resurse de la nivelul întregii Europe.
Jumătate din habitatul sturionilor, obturat de Porțile de Fier
Expertul Tudor Ionescu susține că, în ciuda eforturilor depuse pentru repopularea Dunării cu sturioni, se poate constata în prezent doar o vagă ameliorare. Acest lucru se datorează în parte și faptului că habitatul inițial al acestor specii nu a mai putut fi refăcut la dimensiunea lui inițială.
„Înainte, sturionii, când urcau pe Dunăre pentru împerechere, ajungeau chiar dincolo de Viena. Acum, capătul călătoriei lor este în zona Porților de Fier, dincolo de care nu mai pot trece. Deci vorbim de o înjumătățire a spațiului lor de împerechere de la 2.000 de kilometri, la 800 de kilometri numai. Prin urmare, autoritățile ar trebui să facă eforturi pentru a construi canale speciale în barajele de la Porțile de Fier astfel încât să nu blocheze migrația acestor pești.”
prof. drd. ing. Tudor Ionescu
În momentul de față se cunoaște faptul că sturionii au un ciclu greoi de reproducere, dar nu se cunosc însă motivele pentru care aceștia aleg să se împerecheze destul de rar, o dată la patru sau chiar șase ani. Fiind specii cu o durată de viață destul de mare, ating maturitatea sexuală destul de târziu. De exemplu, unui morun îi trebuie 15 sau chiar 18 ani să poată fenta plasele pescarilor pentru a ajunge la vârsta când poate face pui.
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Viața Liberă Galați în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
