Conduc de 20 de ani și până acum nu am fost implicat în nici un accident rutier (mă rog, în afară de mici tamponări, în parcare sau în spații înguste).
De vreo trei ori am scăpat la limită, cred că de moarte, din cauza unor calcule greșite pe care le-am făcut.
O dată am intrat pe un drum național, de pe unul secundar, cu un Matiz, fără să acord prioritate. Doar pentru că, în ultimul moment, în capul meu au început să sune toate alarmele că totuși nu ar fi trebuit să fiu acolo, am frânat. La timp.
Am mai văzut doar un punct negru care a trecut cu viteză prin fața mașinii mele, pe banda pe care urma să intru și eu. Dacă mai înaintam jumătate de metru, azi nu mai eram pe aici să povestesc.
Am condus mult prin țară, zeci de mii de kilometri – ca jurnalist, am fost în multe delegații. Am mers de la București la Cluj cu un Tico, tot cu mașinuța asta am îndrăznit să mă aventurez de mai multe ori pe drumul morții din Moldova, mergând acasă la Iași.
Ce am învățat din cele două decenii pe drumurile românești
Că din momentul în care ai pornit motorul, ești pe cont propriu. Depinde exclusiv de tine dacă ajungi la destinație întreg, mutilat sau mort.
Când intri în junglă, știi că poți fi mușcat de șerpi veninoși, intoxicat de o plantă pe care nu o cunoști, îmbolnăvit de un țânțar sau gâtuit de o felină sălbatică.
Prin urmare, înaintezi cu precauție, cu ochii în toate părțile, cu auzul concentrat la maximum și analizâd fiecacare bucățică de pâmânt unde pui piciorul.
La fel și pe drumurile din România.
Am învățat, prin urmarre, câteva reguli care, până acum, m-au ținut în siguranță (sunt testate, așadar funcționează).
Prima regulă
Din momentul în care am plecat din parcare, consider că intru într-un spațiu în care toți cei cu care mă întâlnesc pe drum sunt slabi, neatenți sau inconștienți (fie că se află la volan sau sunt pietoni). Nu mă aștept ca ei să fie atenți cu mine, nu sper că mă vor feri, nu cred că mă „apără Dumnezeu”.
Singurul care mă poate feri de accident sunt doar eu.
În aceste condiții, fie că sunt în oraș sau pe drum național, ochii mei sunt ca un radar care funcționează continuu, 360 de grade (că avem și oglinzi), ca pe navele de război.
Analizez și cea mai mică mișcare a mașinii din fața mea.
Am ajuns la performanța să anticipez când cineva vrea să intre pe banda pe care mă aflu doar dintr-o mică mișcare de volan pe care o face, înainte chiar de a semnaliza.
Dacă un autoturism vine cu viteză de pe un drum secundar, îl urmăresc cu atenție până sunt sigur că va opri la intersecție.
Dacă vine ca înecatul, încetinesc până la limita evitării unui impact. Regula o aplic și când merg în oraș, printre blocuri.
Chiar dacă am prioritate, încetinesc când întâlnesc o stradă fără prioritate. Sunt șanse mari să apară un tâmpit care nu vede semnul „Cedează trecerea” sau nu îi pasă.
A doua regulă importantă
Este clasică și unii dintre noi am învățat-o încă de pe vremea lui Virgil Vochină și ale lui „Reflecții rutiere”: nu circul niciodată cu o viteză mai mare decât cea până la care mă simt în siguranță.
Conduc autoturisme obișnuite, nu dețin bolizi și nici nu mă interesează să-mi cumpăr unul.
Dacă sunt pe autostradă, urc pe unele porțiuni până la 150 km/h (da, știu, peste viteza legală, dar o fac pe termen scurt), dar pe un astfel de drum dacă faci accident înseamnă că nu ai ce căuta la volan și ar trebui să ți se anuleze permisul pe viață.
Pe celalalte drumuri, adaptez viteza la reguli și la condițiile meteo.
Sunt atât de multe lucruri minore care pot merge prost, încât trebuie să fii mereu precaut. Nu există pauză de atenție când ești la volan.
Cu cât viteza este mai mare, cu atât șansele să reacționezi la timp scad: din momentul în care ochii observă pericolul până transmit informația la creier, până creierul dă comanda la mușchii piciorului și până acesta începe efectiv să apese pe pedala de frână trec fracțiuni de secundă prețioase.
În plus, cu cât viteza este mai mare, cu atât distanța de frânare crește.
Un calcul simplu arată că la 150 de km/h poți parcurge încă 50-100 de metri din momentul în care ai văzut pericolul până când piciorul apasă efectiv pe pedală.
Un spațiu în care mașina, practic, este un obuz în plină viteză, asupra căruia nu ai nici un control.
În fine, din experiența mea pe drumurile României, pot spune că oricât de tare ai trage și oricâte reguli ai încălca, la un drum de la București la Iași, de exemplu, câștigi, optimist, maximum o oră. De cele mai multe ori și mai puțin.
Îți pui viața ta, a celor din mașină și a celor de pe drum în primejdie pentru un câștig în final minor.
Nu suntem într-o competiție. Uite, dacă vrei, îți dăm din oficiu premiul de cel mai bun șofer, nu trebuie să ne mai demonstrezi nimic.
Ești cel mai tare, gata, nu avem nevoie de dovezi.
De fiecare dată când apare câte un Schumacher din ăsta care se laudă în fața mea cu timpul scos la drum, răspunsul meu este același: „Bravo! Eu, să știi, recunosc că sunt un șofer slab, conduc încet și prefer să ajung când ajung, dar fără amenzi și întreg. Ajungi înaintea mea? Azi sunt telefoane mobile, există GPS, ne găsim noi cumva la destinație. Tu să fii sănătos”.
Conduc de 20 de ani și nu am avut până acum nici un accident rutier. Sper să fie la fel și în următorii 20 de ani.
P.S.: Desigur, ce am scris mai sus se aplică pentru șoferii care nu consumă alcool sau droguri și se urcă la volan. Ești din start un potențial criminal în astfel de condiții, nu există circumstanțe atenuante.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
In principiu, cele descrise in articol corespund celor doua reguli de baza, una are legatura cu condusul, alta cu bunul simt: a) condusul preventiv; b) respectul fata de ceilalti participanti la trafic. Niciuna din cele doua nu este suficient tratata la scolile de soferi.