Surse militare ucrainene: Rusia vrea să deschidă un nou front de luptă împotriva Ucrainei dinspre Republica Moldova

Data:

Rusia caută să deschidă un nou front împotriva Ucrainei, dinspre Republica Moldova, iar mai multe „indicii” arată că într-un viitor apropiat este posibil un atac asupra acestei foste republici sovietice, afirmă surse militare ucrainene citate de cotidianul britanic The Times, preluat de Agerpres.

Dacă o astfel de incursiune ar avea succes, ea le-ar permite forţelor ruse să pătrundă în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, dinspre vest, adaugă The Times.

„Credem că la Kremlin a fost luată deja decizia de a ataca Republica Moldova. Soarta Republicii Moldova este crucială. Dacă ruşii încep să obţină controlul, din punct de vedere militar suntem un obiectiv mai uşor (de cucerit – n.r.) şi ameninţarea la adresa Ucrainei va fi existenţială”, a declarat pentru cotidianul britanic o sursă militară ucraineană.

Tensiunile au sporit în Transnistria, regiune separatistă a Republicii Moldova, după o serie de explozii misterioase atribuite „teroriştilor”.

Citește și: Viktor Orban, adăugat pe „lista neagră” de la Kiev a propagandiștilor anti-ucraineni

Analiştii occidentali cred că obiectivul Kremlinului este de a crea o legătură terestră dinspre Rusia de-a lungul întregii coaste a Ucrainei către Transnistria, tăind accesul Ucrainei la Marea Neagră, scrie The Times.

Potrivit unei surse militare, serviciile de informaţii ucrainene atrag atenţia asupra activităţii de la aerodromul principal din Tiraspol, „capitala” Transnistriei, ceea ce sugerează că ruşii se pregătesc pentru conflict, cu avioane de transport Iliuşin-76 şi, posibil, elicoptere care ar urma să ajungă aici.

Potrivit funcţionarilor occidentali, circa 1.500 militari ruşi ar fi staţionaţi în Transnistria.

Rusia ar putea crea un „pretext” pentru a interveni în Republica Moldova care să se suprapună cu defilarea de 9 mai, când ruşii sărbătoresc Ziua Victoriei, care marchează înfrângerea naziştilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Citește și: Consilierul pe politică externă al premierului Ciucă, în 2019: Volodimir Zelenski, un comediant venit de nicăieri, croit parcă de-a dreptul în laborator

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...