SURSE: PNL vrea comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, PSD se opune

Data:

Ideea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale în 2024, lansată în martie de fostul lider PNL, Florin Cîțu, a fost reluată de actuala conducere liberală, însă PSD este rezervat față de aceasă propunere, au declarat pentru G4Media.ro surse de la vârful celor două partide. Potrivit acestora, o decizie nu este luată.

Liberalii susțin că patru șiruri de alegeri în 2024 (europarlamentare, locale, generale și prezidențiale) implică mari cheltuieli de la buget, însă pesediștii susțin că alegerile nu pot fi comasate deoarece ar fi neconstituțional.

„Nu pot fi mutate alegerile generale din decembrie în septembrie, deoarece mandatul parlamentarilor este de patru ani și este imperativ. Ar fi neconstituțional”, a explicat pentru G4Media.ro un lider PSD.

Citește și: Românul care a strâns 250.000 de euro pentru ucraineni. „Am trecut prin zeci de baraje de artilerie. Dar simt că fac ceva bun”

Pe de altă parte, miza liberalilor este majoră. Mandatul președintelui Klaus Iohannis se încheie în decembrie 2024, astfel încât dacă alegerile generale ar fi mutate în septembrie, actualul șef al statului ar fi cel care ar nominaliza viitorul premier.

Suplimentar, liderii PSD se tem că prin comasarea alegerilor, alegătorii riscă să se încurce în numărul mare de buletine de vot. ”Vor fi buletine de vot pentru alegerea senatorilor și deputaților, pentru primari, pentru consiliul local, pentru consiliul județean. Prea multe buletine de vot”, susțin liderii PSD. (G4 Media)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un grup de studenți români a solicitat ajutor consular în Turcia, după cutremurul devastator

Un grup de studenți români Erasmus a solicitat ajutor...

Regizorul Stere Gulea: Teambuilding nu este un film

Regizorul și scenaristul Stere Gulea a dezvăluit detalii despre...

Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de...

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...