Suspiciuni de sabotaj privind scurgerile de gaz din conductele Nord Stream

Data:

Mai multe probleme tehnice au afectat gazoductele Nord Stream 1 și 2, care leagă Rusia de Germania, pe sub Marea Baltică. Au fost înregistrate scurgeri de gaz, în condițiile în care presiunea a crescut brusc pe cele două gazoducte. Presa și unii oficiali europeni se gândesc foarte serios la posibilitatea unui sabotaj.

Le Monde transmite că „navigarea pe o rază de cinci mile marine (aproximativ 9 kilometri), precum și survolul pe o rază de un kilometru au fost interzise. Potrivit autorităților daneze, incidentele nu au consecințe asupra siguranței sau sănătății locuitorilor din insulele daneze vecine Bornholm și Christianso.

Impactul asupra mediului ar trebui să fie local și limitat, conform evaluărilor inițiale. Totuși, ziarul nu a uitat să precizeze că prim-ministrul danez  Mette Frederiksen a inaugurat, marți, alături de omologii săi norvegian și polonez Baltic Pipe, o conductă de gaze care leagă Polonia de Norvegia și care trece prin teritoriul și apele Danemarcei”.

Citește și: INTERVIU Ce se va schimba în Italia și în UE după ce Giorgia Meloni devine prim-ministru

The New York Times informează că „autoritățile încearcă să stabilească cauza scurgerilor în două conducte de gaze care circulă din Rusia către Germania sub Marea Baltică, după ce în ambele s-a constatat o scădere bruscă a presiunii. Niciuna dintre conductele Nord Stream 1 și 2 nu fusese activă, dar ambele erau umplute cu gaz natural atunci când au înregistrat luni o scădere bruscă a presiunii”.

Prea multe coincidențe

„Incidențele de pe conductele Nord Stream s-ar putea datora unor acte rău intenționate”, crede ziarul german Der Tagesspiegel.

„O astfel de manevră ar putea permite Moscovei să semene puțin mai multă teamă sau chiar să crească din nou prețul gazelor, pentru a agrava criza energetică, care s-a domolit ușor în ultimul timp”.

Continuarea în RFI ROMANIA.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire | PUTEREA A CINCEA

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire. Acesta este fenomenul...