Sute de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii argeșeni

Data:

Sute de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii argeșeni în această săptămână. Au fost întocmite două dosare penale și aplicată o sancțiune contravențională.

Poliţiştii argeșeni desfășoară activități, în această perioadă, în cadrul acțiunii „FOC DE ARTIFICII”, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice și pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

23 de societăţi comerciale, autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, au fost verificate de polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș.

De asemenea, polițiștii serviciilor de investigare a criminalității economice și polițiștii de ordine publică au efectuat controale în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, iar polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități preventive, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului și combaterea evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri), generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice.               

În această săptămână, în urma activităților desfășurate de polițiști, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice, au fost întocmite două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”, conform Legii 126/1995 și a fost aplicată o sancțiune contravențională, fiind confiscate aproximtiv 400 de kg de articole pirotehnice.

Articole pirotehnice, vândute direct din mașină

În ziua de 21 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, care desfășurau activități de verificare a respectării legislației din domeniul comercializării de produse pirotehnice, au identificat, în localitatea Bogați, un bărbat de 52 de ani, care comercializa articole pirotehnice, într-un spațiu special amenajat, dar și din autoturism.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul este angajat al unei societăți autorizate să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, însă punctul de lucru în cauză nu deținea aviz pentru a deține articole pirotehnice.

De asemenea, articolele pirotehnice comercializate din autoturism erau din categoria F2, interzise publicului larg.

 Polițiștii au luat măsura retragerii de la comercializare a articolelor pirotehnice, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive.

În ziua de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu, care desfășurau activități de verificare a respectării legislației din domeniul comercializării de produse pirotehnice, au identificat, pe raza localității Ciomăgești, un bărbat de 57 de ani, din județul Vâlcea, care oferea spre comercializare produse pirotehnice.

Polițiștii au luat măsura confiscării celor 70 de articole pirotehnice pe care bărbatul le deținea, iar în cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive

Atragem atenția cu privire la utilizarea responsabilă a tuturor articolelor pirotehnice, pentru a evita rănirea oricărei persoane și provocarea unor distrugeri (ce reprezintă aspecte ce pot atrage răspunderea penală a autorului), dar pot produce și disconfort prin zgomotele puternice, aspecte ce pot fi sancționate contravențional.

Totodată, polițiștii vor verifica, în continuare, respectarea condițiilor de comercializare de către agenții economici, precum și a condițiilor de deținere de către persoane fizice.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...