Tânărul înjunghiat mortal, seara trecută, în județul Iași, se vindecase de cancer

Data:

Tânărul înjunghiat mortal, seara trecută, în județul Iași, se vindecase de cancer. Tânărul în vârstă de 20 de ani care a murit noaptea trecută înjunghiat cu un cuţit, la un majorat în Ciurea, scăpase de cancer în urmă cu câţiva ani. Tatăl său a scris pe o reţea de socializare că băiatul a scăpat miraculos. 

La o petrecere care a avut loc în Lunca Cetatuii, comuna Ciurea, sâmbătă noapte, trei tineri au fost înjunghiaţi în urma unui conflict. Un al patrulea a fost transportat la spital cu atac de panică. „La 14 ani a făcut cancer pe coloană. Şi au venit doctorii şi ne-au spus că este mort pe masa de operaţie. După aia ne-au anunţat că este o eroare iar copilul şi-a revenit. Dumnezeu l-a salvat. Şi acum l-a omorât un boschetar”, a scris tatăl copilului.

Tânărul ucis la petrecerea de la Lunca Cetatuii se numeşte Sebastian şi ajunsese în zonă întâmplător. În casa în care se dădea petrecerea se auzeau strigăte şi bătăi, iar el a intrat să vadă ce se întâmplă. El ar fi fost înjunghiat după ce a intrat între mai mulţi bătăuşi ca să-i despartă. Sebastian urma să plece în Anglia, la sora lui, unde intenţiona să îşi găsească un loc de muncă.

Citește și Vlad Pascu ar fi petrecut cu copiii unor politicieni din Constanța, înainte să producă accidentul de la 2 Mai, susține președintele Europol

„Am fost anuntaţi prin 112 în jurul orei 23.43, că a avut loc un incident în Lunca Cetăţuii şi a fost trimis un echipaj SAJ şi un echipaj de prim ajutor care era în zonă. Au găsit un tânăr de 20 ani în stop cardiorespirator cu multiple plăgi înjunghiate care nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi apoi s-a mai trimis un echipaj tip B de la Serviciul de Ambulanţă care a mai găsit doi pacienţi cu multiple plăgi înjunghiate abdominale şi toracice şi a mai ajuns un pacient în UPU Spiridon. Un alt tânăr s-a prezent la spital cu atac de panică”, a precizat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Cel care ar fi lovit cu cuţitul ar fi un tânăr din cartierul Frumoasa care venise la majorat împreună cu alţi prieteni. Acesta era fratele vitreg al tânărului sărbătorit, scrie Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Uber și Bolt versus taxi. Ce alimentează conflictul  | Ziarul de Iași

Concurența dintre firmele de taxi tradiționale și serviciile de...

Cum va fi amenajată Piața Consiliul Europei din Alba Iulia | Alba24

Cum va fi amenajată Piața Consiliul Europei din Alba...