Teste pozitive pentru marijuana la 15 persoane care au ajuns la spital după o petrecere privată

Data:

spot_img

Un număr de 15 persoane dintre cele 16 care au ajuns la spital sâmbătă seara, după ce au participat la o petrecere privată la Râmnicu Vâlcea, au avut teste pozitive THC pentru marijuana, a declarat, pentru Agerpres, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran.

Persoanele care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea au plecat spre domiciliile lor în cursul nopţii şi dimineţii de duminică, nefiind necesară internarea lor, a indicat sursa citată.

„În total la spital au ajuns 16 persoane cu vârste între 20 şi 53 de ani, dintre care 15 cu test THC pozitiv pentru marijuana. Nu au rămas internate, au plecat spre casele lor până în această dimineaţă, la ora 7,00. Ar fi participat la o petrecere privată”, a afirmat Dan Ponoran.

Managerul unităţii medicale a spus că nu poate preciza cum au ajuns persoanele respective să consume marijuana.

În spaţiul public s-a afirmat că persoanele care au ajuns la spital de la o petrecere din Râmnicu Vâlcea ar fi consumat „prăjituri speciale” iar o anchetă a instituţiilor abilitate să investigheze cazuri de consum şi trafic de droguri este în curs.

Citește și: EXCLUSIV Extraordinara poveste a poporului shuar, spusă de Nua, prima femeie diplomat

Un dosar penal pentru trafic de droguri a fost înregistrat la Râmnicu Vâlcea, după ce sâmbătă seara mai mulţi participanţi la o petrecere organizată la un restaurant din municipiu au ajuns la spital acuzând stări de rău, au informat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

„S-a înregistrat dosar penal pentru trafic de droguri, iar competenţa este exclusivă a D.I.I.C.O.T.”, a precizat sursa citată.

Citește și: Europarlamentarul Vlad Botoş (USR): Ministrul de Interne nu mai este credibil să negocieze aderarea la Spaţiul Schengen

La petrecere participau aproximativ 70 de persoane şi unele dintre acestea au acuzat stări de rău, iar 16 au ajuns la spital, unele deplasându-se pe cont propriu, altele fiind transportate de echipaje de la Ambulanţă şi SMURD.

„La data de 21 ianuarie, în jurul orei 20,20, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta unui restaurant din municipiu, mai multe persoane acuză stări de rău. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului, se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar, la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău.

La spital au ajuns mai multe persoane, în vederea efectuării de investigaţii medicale amănunţite. În continuare, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis, sâmbătă seara, reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Serviciul Ambulanță Vâlcea – Arhivă)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul avocat pentru Guvern în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Noul Cod Silvic, adoptat de Parlament

Noul Cod Silvic a fost adoptat marți în Ședința...

Republica Moldova, pregătită să reziste în fața ultimului atac rusesc | Deutsche Welle

Criza energetică este inevitabilă în Republica Moldova după revelion....