marți, 24 mai 2022
AcasăÎn lumeInternaționalAmbasada Moscovei de la Kiev a început să fie evacuată (NY Times)

Ambasada Moscovei de la Kiev a început să fie evacuată (NY Times)

Rusia provoacă tot mai multe îngrijorări legate de Ucraina. Oficialii americani și ucraineni privesc de la distanță cum ambasada Moscovei de la Kiev a început să fie evacuată, relatează The New York Times, citat de HotNews.ro Se întâmplă în săptămâna dinaintea seriei de întruniri diplomatice la nivel înalt între Rusia și NATO.

Pe 5 ianuarie, 18 persoane – majoritatea copii și soțiile diplomaților ruși – s-au urcat în autobuze pentru a porni în călătoria de 15 ore până acasă, la Moscova, potrivit unui înalt oficial din structurile de securitate ucrainene.

Aproximativ alte 30 de persoane le-au urmat în decurs de câteva zile, plecând atât din Kiev cât și din consulatul Rusiei de la Liov.

Ministerul de externe al Rusiei a declarat într-un comunicat remis marți și citat de Reuters că ambasada sa de la Kiev „funcționează normal”.

Însă în ultimele zile plecările lente – despre care rușii cel mai probabil știau că vor fi observate de americani și ucraineni – au devenit o parte a puzzle-ului cu privire la următoarea mutare a Kremlinului.

Ele reprezintă încă un motiv de îngrijorare, pe lângă atacul cibernetic pe scară largă împtriva site-urilor guvernamentale ucrainene de săptămâna trecută și anunțului făcut de Microsoft și oficialii americani potrivit cărora programe de tip malware mult mai distructive au fost plantate în rețelele din Ucraina, fără a fi activate încă.

Convoaie enorme de trenuri încărcate cu tancuri, rachete și militari continuă să se deplaseze spre vestul Rusiei, îndreptându-se aparent înspre granița ucraineană.

Președintele bielorus Alexandr Lukașenko a anunțat luni că forțe și echipament rusesc au început să sosească în țara sa pentru exerciții militare comune care vor avea loc în două puncte: la granița de vest a Belarusului, în apropierea Poloniei și Lituaniei, și de-a lungul graniței ucrainene.

Oficialii de la Kiev se așteaptă însă ca trupele rusești desfășurate în Belarus să rămână în țara vecină pe termen nedefinit, lăsând Ucraina vulnerabilă unui atac din nord, est și sud.

„Suntem înconjurați din toate părțile de forțe egale”, a declarat oficialul de securitate de la Kiev pentru New York Times.

Articolul integral, în HotNews.ro!

Citește și: Ce trebuie să știm despre vaccinurile anti COVID-19 utilizate la copiii între 5 și 11 ani – PressHub

SursăHot News
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE