Tineri din Japonia vor cânta, la Timișoara, la 34 de naiuri create dintr-un arbore supravieţuitor al exploziei de la Hiroshima

Data:

spot_img

Tineri din Japonia vor cânta la 34 de naiuri create dintr-un arbore supravieţuitor al exploziei de la Hiroshima. Senda Pan Flute Choir, format din copii şi tineri din Japonia care cântă la 34 de naiuri confecţionate dintr-un arbore care a supravieţuit exploziei de la Hiroshima, va susţine un concert la Centrul Reformat Noul Mileniu din Capitala Culturală Europeană Timişoara 2023.

Concertul este programat pe 19 septembrie, de la ora 18.00.

Potrivit Centrului de proiecte al Primăriei Municipiului Timişoara, şcoala din localitatea Senda este la doar 2,2 kilometri de epicentrul exploziei bombei atomice care, pe 6 august 1945, a fost aruncată deasupra oraşului Hiroshima. Un chiparos de pe terenul şcolii a supravieţuit bombardamentului. 70 de ani mai târziu, copacul iubit de comunitate s-a uscat, dar a fost readus la viaţă sub forma a 95 de instrumente muzicale. Sunetul lor a ajuns în întreaga lume, iar acum ajunge la Timişoara.

Jumătate dintre judecătorii care se delimitau, în urmă cu 4 ani, de protestele colegilor magistrați au fost promovați de CSM

Arborii care au supravieţuit bombei sunt cunoscuţi în întreaga lume ca Hibaku Jumoku şi sunt protejaţi de către autorităţi, fiind consideraţi monumente vii. Seminţele arborilor care au rezistat bombei atomice în mod miraculos sunt distribuite în toată lumea, în semn de pace, mesaj pe care îl răspândeşte pe mapamond şi remarcabilul cor de copii.

Grupul format din 34 de membri va ajunge duminică la Timişoara, unde, pentru trei zile, vor participa la un schimb de experienţă cu elevii Liceului Teoretic „Bartok Bela”. În luna iunie, doi profesori de muzică din cadrul unităţii şcolare din Timişoara au participat şi ei la un schimb de experienţă, conferinţe şi workshopuri susţinute în Hiroshima.

Evenimentul face parte din Programul cultural naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, prin componenta Power Station, implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara. Aceasta are scopul de a întări capacitatea sectorului cultural şi dezvoltarea de parteneriate strategice cu organizaţii partenere ale oraşelor deţinătoare a titlului de Capitală Europeană a Culturii şi nu numai.

Citește și: Familia Pascu, adusă la audieri la DIICOT. Care sunt acuzațiile

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: eu-japanfest.org)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Prima ediție a festivalului Mini TIFF. Premiere de filme și ateliere pentru copii și adolescenți

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prima ediție...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...