Transalpina va rămâne deschisă circulației rutiere și iarna, pe tronsonul Obârșia Lotrului -Curpăt

Data:

Tronsonul din Drumul Național 67 C (Transalpina) cuprins între km. 59+800 (Obârșia Lotrului) și km. 67+400 (Curpăt) va rămâne deschis circulației rutiere și pe perioada iernii.

Decizia a fost luată după consultări între Instituția Prefectului Vâlcea și Instituția Prefectului Alba, pentru a facilita accesul turiștilor și nu numai către stațiunile montane din cele două județe.

A fost semnat și un protocol între direcțiile regionale de drumuri și poduri Craiova și Cluj, în vederea menținerii acestui sector de drum în stare de viabilitate și pe perioada sezonului rece, când șoseaua Transaplina este, de regulă, închisă.

Se va circula doar pe timpul zilei

Este pentru prima dată de la deschiderea acestei șosele montane, printre cele mai spectaculoase din România, când Drumurile Naționale deszăpezesc și permit circulația pe timpul iernii pe un traseu destul căutat de iubitorii muntelui.

„Chiar dacă se va circula doar pe timpul zilei, sunt convins că turiștii vor găsi utilă această variantă de a ajunge în stațiunile montane din munții Parâng, pentru a schia sau pentru relaxare, practic drumul de la Alba Iulia sau Șebeș către Voineasa fiind cu peste 100 de kilometri mai scurt decât varianta pe Valea Oltului.

Este un prim demers pe care l-am făcut pentru a dezvolta turismul din Vâlcea și pe timpul iernii și îmi exprim speranța că în următorii ani se vor găsi și soluțiile ca pe toată șoseaua Transalpina să se poată circula măcar pe timpul zilei tot timpul anului”, a precizat prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

Ce s-a stabilit prin protocolul privind DN 67C -Transalpina

S-a stabilit de ambele părți modificarea intervenției privind activitatea de deszăpezire fața de limitele regionalelor, și anume DRDP Craiova, prin SDN Rm. Vâlcea, va acționa pe sectorul de drum DN 67C km 61+160 – 75+200, iar DRDP Cluj, prin SDN Alba, va acționa pe sectorul de drum DN 67C km 75+200 – 79+200, deoarece între limitele de județe nu există spațiu de întoarcere a autovehiculelor.

S-a stabilit că fiecare DRDP, pe aceste sectoare, va asigura în permanență informarea privind starea părții carosabile.

S-a stabilit că fiecare DRDP este de acord că circulația va fi închisă pe timpul nopții în intervalul 18:00-08:00 și restricțiile de tonaj 7,5 to și de viteză 30 km/h.

S-a stabilit de fiecare DRDP că circulația va fi restricționată, în funcție de condițiile meteorologice (ceață, ploi torențiale, furtună, ninsori, etc.) și ca urmare a unor fenomene cum sunt căderile de stânci și ebulmentele pe sectorul de drum DN 67C km 61+160 – km 79+200.

S-a stabilit de fiecare DRDP ca pe coduri galbene, portocalii și roșii (viscol, ninsoare abundentă, etc) să nu se intervină, conform Reglementărilor tehnice “Ghid privind combaterea lunecușului și a înzăpezirii drumurilor publice” pct. 3.2.1, în cazul în care viteza vântului în timpul viscolului depășește 30 km/h, iar zăpada spulberată se depune în urma utilajelor de deszăpezire, până la încetarea viscolului.

S-a stabilit de fiecare DRDP că în urma intervențiilor de deszăpezire pe tot sectorul menționat, drumul va fi menținut în stare de viabilitate corespunzătoare circulației în condiții de iarnă.

S-a stabilit ca pe sectorul de DN 67C km 75+200-79+200, pe care îl va administra SDN Alba, este nevoie de 6 persoane pentru asigurarea permanenței și informare, 2 buc. utilaj multifuncțional Unimog cu lamă și RSP. 1 buc – încărcător, materiale sare – 400 to și nisip 500 to.

S-a stabilit ca pe sectorul de DN 67C km 61+160 – 75+200, pe care îl va administra SDN Rm. Vâlcea, este nevoie de 6 persoane pentru asigurarea permanenței și informare, 4 buc de utilaj multifuncțional Unimog cu lamă și RSP, 1 buc – încărcător, materiale sare – 700 to și nisip 600 to.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată: Sunt nevinovată, dar nu mai candidez

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată. Flavia Boghiu...

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face...

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deși este acuzat de luare de mită

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat de preşedinte...

Parlamentul European aprobă primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor

Primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor...