Blocurile ANL din Lugoj nu pot fi locuite nici după patru luni de la repartizare

Data:

Situație incredibilă la mai mult de patru luni de la repartiția apartamentelor din ultimele două blocuri construite prin programul ANL în Lugoj, pe Aleea Țesători, în cartierul din spatele stadionului municipal. Solicitanții, care au primit cheile pentru cele 60 de apartamente cu două camere, nu s-au putut mutat încă în locuințe.

Motivul: cele două blocuri încă nu au fost racordate la rețeaua de energie electrică și nici gazele nu pot fi folosite pentru sistemul centralizat de încălzire și pentru aragaz. Administrația locală lugojeană susține că demersurile făcute până acum nu au dat niciun rezultat.

„Din decembrie, de când au fost repartizate locuințele, au fost mai multe solicitări, dar fără succes, către cei care trebuie să execute racordul la curentul electric. Chiar luna aceasta am primit promisiunea că vor începe lucrările.

Ce a depins de noi am făcut. Nu putem să dăm oamenilor, care așteaptă să se mute, un termen clar când vor fi racordați la curent. Știm că este o situație de neînțeles, dar nu avem cum și cu cine să colaborăm”, a declarat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.

Continuarea în EXPRESS DE BANAT.

spot_imgspot_img
Express de Banat
Express de Banathttps://expressdebanat.ro/
Cotidianul online Express de Banat ce a apărut pe piața media la 15 noiembrie 2011, redă în timp real ceea ce se petrece în județul Caraș-Severin și Timiș, dar prezintă și povești de viață, performanțe sportive sau subiecte controversate, care stârnesc reacții numeroase din partea cititorilor. Express de Banat se adresează totodată mediului de afaceri, fiind aduse în atenția publicului business-uri de succes sau oportunități de afaceri. Într-o eră a internetului, promovarea produselor și serviciilor dumneavoastră pe site-ul Express de Banat înseamnă garantarea unor clienți noi și menținerea companiei în prim plan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire | PUTEREA A CINCEA

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire. Acesta este fenomenul...