Polițișitii Antidrog din Iași și procurorii DIICOT Iași au făcut o captură mare de heroină în cursul zilei de ieri. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții la patru dealeri de droguri de mare risc în cartierele Nicolina și CUG și au așteptat un transport de heroină la intrarea în Iași, la Grajduri. Vizați au fost frații Emacu, traficanți vechi de droguri, din cartierul Nicolina care au avut legături cu clanul de interlopi Corduneanu.
Acțiunea polițiștilor a început la orele amiezii, când anchetatorii știau că trebuie să ajungă la Iași un transport de heroină, adus de către cei doi frați Emacu. Aceștia au fost așteptați la Grajduri de către polițiștii Antidrog Iași și un procuror de la DIICOT Iași. Flagrantul a avut loc cu multe peripeții. Cei doi frați se deplasau către Iași împreună cu un alt tânăr, într-un autoturism Renault cu numere de înmatriculare provizorii. După ce au trecut de localitatea Grajduri, o mașină de poliție de la rutieră a făcut semn de oprire autoturismului în care se aflau cei trei traficanți de droguri.
La volanul autoturismului se afla Narcis Aurel Emacu, în vârstâ de 35 de ani, care la vederea mașinii de poliție a călcat pedala de accelerație. După o urmărire scurtă, traficantul de droguri a lovit mașina de poliție, în timp ce o altă mașină a anchetatorilor, a lovit Renault-ul în spate, avariindu-l. În acest timp, traficanții au aruncat drogurile din autoturism însă au fost observați de către anchetatori.
Citește articolul integral în Ziarul de Iași