Tur de orizont: cât îi costă pe cetățeni Poliția locală

Data:

Totul a pornit de la declarația ministrului afacerilor interne care deplângea salariile mici ale polițiștilor din M.A.I. față de cele ale polițiștilor din local: „Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local”, afirma Marcel Vela în 2 mai 2020.

Comparația cu sumele afișate pe site-ul Inspectoratelor Județene de Poliție și pe site-ul M.A.I. nu dau diferențe care să justifice compasiunea. Jurnaliștii din rețeaua PressHub au aflat cât câștigă polițiștii din zonele lor și cum s-au raportat la cetățeni în perioada crizei COVID-19, când au fost liberi să aplice amenzi.

Și un profesor universitar s-ar bucura…

Din ianuarie 2019 prin OUG 114/2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție în poliția națională s-au majorat cu 25% din diferența dintre nivelul actual și cel prevăzut de lege pentru anul 2022. De exemplu, în august 2019 în IGPR s-au plătit salarii nete astfel: agenți de poliție minim 2.000 lei, maxim 4.665, ofițeri fără funcții min.2.000, max.6.900, ofițeri cu funcții de comandă min.4.500, max. 10.100 lei în mână.

O veste bună le-a dat ministrul Vela polițiștilor acum câteva zile când s-a emis o modificare la OUG 114/2018, ca efect al unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 68.000 de polițiști din sistemul național vor primi drepturi recalculate din urmă, ceea ce înseamnă că vor primi eșalonat cel puțin 400 lei în plus lunar timp de trei ani.

Sumele sunt în general comparabile cu cele din armată și poliție locală însă „în mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare…”, mai spunea ministrul.

Efectele unor creșteri salariale de-a valma, la presiuni stradale sau după interese politice de moment, au generat dezechilibre majore privitoare la valoarea socială a muncii și răspunderea diverselor categorii profesionale. Un conferențiar universitar nici nu visează să atingă venitul net al unui ofițer de poliție fără nicio funcție.

Poliția timișoreană e scumpă. În comună e mai ieftin

Primul care a dat o replică a fost primarul Timișoarei care a pus pe masă cifrele: 225 de polițiști locali sunt plătiți cu sume nete între 2.000 și 4.000 lei, 33 au între 4.000 și 5.000, iar șefii primesc între 6.000 și 7.500 lei pe lună. La acestea se adaugă norma de hrană lunară de 347 lei, voucher de vacanță, sporuri.

Cifrele au fost comentate de potențialul său contracandidat USR, Dominic Fritz, care făcea propriile sale comparații și socoteli bugetare:„ În 2019, timișorenii au dat aproape 33 milioane de lei pentru Poliția Locală, din care peste 30 milioane pentru salarii, sporuri, voucher de vacanță, norme de hrană… Asta înseamnă cca.100 lei per cap de locuitor anual. Orădenii cheltuiesc 25 lei per cap de locuitor pentru poliția lor… Reșița: 40 lei, Constanța: 51 lei, Iași: 73 lei…”.

Poliția locală este în general oportunistă, fiind mereu atentă să nu îl supere pe primar, fiindcă veniturile lor stau în voința primarului și a Consiliului Local.

Un incident care a iritat presa a dezvăluit că unii polițiști își înțeleg greșit misiunea. Unul dintre cei mai buni fotoreporteri timișoreni, Constantin Duma, a fost jignit fără motiv de un agent. Protestele jurnaliștilor i-au atras „milițianului” o sancțiune.

Un scandal de la IPJ Timiș riscă să ia amploare chiar zilele acestea. Agentul Valer Kovács, președintele executiv al Sindicatului Polițiștilor DECUS Timiș, a fost dat afară fiindcă a dezvăluit presei că s-a cerut de la conducere să se aducă cât mai multe amenzi în timpul Stării de Urgență.

Demiterea sa a avut loc în vreme ce se afla la spital suspect de infecție COVID-19. El a cerut ministrului să facă verificări care să aducă lumină în structurile nereformate ale IPJ Timiș: „La Timiș suntem 1500 de polițiști” – declara presei Valer Kovács, agent cu 18 ani vechime,  – „ sunt mai mulți șefi, decât agenți în stradă, care au salarii de peste 100 de milioane – toți peste 10.000 de lei.

Și ce făcea? Tăia din funcții și din banii ce rămâneau, putea să doteze Poliția Română. Putea să ia body-cam-uri, să schimbe Logan-urile, putea să facă multe, dar ține o grămadă de polițiști-căpușă, care nu au ce să caute în rândurile noastre…Eu am bătut șaua pe reformă.

De aia trebuia să fiu dat afară repede” (bugetul.ro). Tot el susține că șefii au vile și afaceri, dar sunt protejați de sistemul pilelor politice. „Ai comentat, ai deranjat, ai zburat”!, concluziona polițistul pe Facebook, în absența unui răspuns la memoriile trimise ministrului.  (Brîndușa Armanca – Timișoara)

Polițiștii locali din Dumbrăvița sunt mai iuți de picior ca pompierii

Comuna Dumbrăvița, localitate periurbană situată la 7 Km de Timișoara, cu peste 20.000 de locuitori, are zece polițiști locali. Potrivit datelor obținute de la Primăria Dumbrăvița, agenții câștigă între 3.800 și 5.400 de lei, salariul net, în funcție de grad. În aceste sume este inclusă și norma de hrană, de 1.100 de lei.

Așadar, lunar, din bugetul comunei, se cheltuiesc cu salariile polițiștilor locali între 38.000 și 54.000 de lei. Primarul comunei este mulțumit și are în vedere creșteri salariale în funcție de competențe și de rezultate.

Anual, agenții aplică peste 800 de amenzi locuitorilor care nu își curăță terenurile de ambrozie. (Paul Stănescu, Banatul azi – Timișoara).

Citește tot textul: Polițiștii locali din Dumbrăvița sunt mai iuți de picior ca pompierii

În Bihor, salariile nesimțite fac casă bună cu sărăcia

Comunele de la țară bat Oradea la salariile pe care le încasează polițiștii locali. Un polițist local cu studii medii din Oșorhei sau Girișul de Criș are salariu aproape dublu față de unul din Oradea.

Șocant este însă că aceste primării, cheltuiesc 15% pe salariile polițiștilor locali, în timp ce municipiul Oradea cheltuie doar 7,82%. Risipa i se pare mult prea mare și primarului din Salonta care spune franc: nu avem nevoie de poliție locală! 

În Oradea, municipiu cu 200.000 de locuitori, din cei 69 de angajați a serviciului, 63 sunt polițiști locali, două persoane au funcții publice generale și patru au funcții de conducere. Directorul executiv și adjunctul au salarii nete de aprox. 6.500 lei, șefii de birou cca.4.500 lei, iar polițiștii fără funcții până în 3.600 lei.

Agenții fără studii superioare pot ajunge la aprox. 2.500 lei. Merită subliniat că personalul Poliției Locale din Oradea nu beneficiază de niciun alt spor decât cel pentru turele de noapte.

Comuna de 6.000 de locuitori Oșorhei cheltuiește 15% din buget pentru cei 22 de polițiști locali pe care îi plătește între 2.300 și 4.000 lei net, deși au doar studii medii. Aștileu, comună de 3.800 de locuitori, are numai doi polițiști cu salarii de bază de peste 2.700 lei, ceea ce înseamnă un consum de 7,9% din bugetul localității.

Girișul de Criș cu o populație de 3.600 locuitori, cheltuiește pe cei patru polițiști cam 16% din buget, oferindu-le salarii între 2.600 și 4.000 lei. La toate acestea se adaugă norme de hrană, eventual sporuri etc. (Vasilică Ichim, Crișana – Oradea)

Citește tot textul: În Bihor, salariile nesimțite fac casă bună cu sărăcia

Cât câștigă un polițist local la malul Dunării

 Între 1.400 și 7.100 de lei net, acestea sunt limitele minime și maxime la Galați. Salariile medii ale celor 185 de polițiști locali fără funcții variază între 2.000 și 3.000 lei, în vreme ce șefii au salarii duble față de un debutant. Șefii de serviciu și șefii celor cinci secții de poliție locală încasează venituri nete care trec de 5.000 lei.

Grila de salarizare arată o diferență între funcțiile de directori. Directorul general depășește 7.000 lei iar adjunctul și directorul executiv au în jur de 6.000 lei, toți rotunjind aceste venituri cu indemnizații de hrană sau alte beneficii. (Teodora Diaconița, Viața liberă – Galați)

Citește tot textul: Cât câștigă un polițist local la malul Dunării

În Caraș-Severin polițiștii locali nu iau mai mulți bani decât cei de la județ

Un polițist de la IPJ Caraș-Severin nu pleacă acasă cu mai puțin de 2.000 lei lunar și un șef ajunge la peste 9.000 lei. Prin comparație, la Direcția Poliția Locală Reșița, directorul instituției are un salariu de încadrare de 8.400 de lei.

Un șef de birou este încadrat cu 6.000 de lei lunar iar un agent cu studii superioare este încadrat cu peste 3.500 de lei și maxim 5.000 de lei. Norma lunară de hrană este de 347 de lei lunar, care se adaugă la venitul brut.

Polițiștii locali iau în Caransebeș între 2.000 și 5.000 lei net, la care se adaugă norma de hrană de 32 lei/zi. Primarul spune că suma pentru norma de hrană speră să o recupereze de la DSP Caraș-Severin, dată fiind implicarea polițiștilor locali în acțiunile specifice generate de pandemia de coronavirus.

La Moldova Nouă situația este puțin diferită: unitatea nu are șef de serviciu, ci doar coordonator, care nu primește spor pentru funcția de conducere. Un polițist cu studii medii este încadrat cu aprox.4.000 de lei, iar unul cu studii superioare peste 5.000 de lei, aceste sume conținând și un spor de 10% acordat de către Consiliul Local pentru implicarea în acțiunile legate de coronavirus.

De asemenea cei care efectuează misiuni pe timp de noapte mai primesc un spor de 25% pentru fiecare zi în care serviciul a fost efectuat noaptea. Norma de hrană este impresionantă: 740 lei/lună ! (Cristian Franț, Reșița.ro – Reșița)

Citește tot textul: În Caraș-Severin polițiștii locali nu iau mai mulți bani decât cei de la județ

Polițiștii absorb 1% din bugetul Primăriei Deva

Bugetul local al Devei consumă peste 450.000 de lei lunar pentru veniturile de bază ale celor 74 de angajați de la Poliția Locală Deva, ceea ce reprezintă aproximativ 1% din bugetul local al primăriei. Salariile acestora se mențin între puțin peste 2.500 și aprox. 9.000 lei. Numai echipa managerială încasează peste 59.000 de lei lunar.

În perioada Stării de Urgență circa 50 de polițiști au fost cuprinși în acțiunile din stradă. Doi polițiști locali au fost infectați cu COVID, iar șeful executiv și purtătorul de cuvânt  al  polițiștilor au stat paisprezece zile în izolare la domiciliu.

Aceștia au fost contacți direcți ai unor persoane infectate. Dealtfel, și primarul municipiului Deva a fost pacientul cu numărul 11 al județului Hunedoara (Ramona Roșulescu, Gazeta de dimineață – Deva)

Citește tot textul: Polițiștii care absorb 1% (la sută) din bugetul Primăriei Deva pot deveni un „instrument eficace” în relația administrație – comunitate

Cel mai „slab” polițist are peste 3.000 de lei pe lună în Cluj-Napoca

Un polițist local din Cluj-Napoca cu studii medii are un salariu brut de 3.162 de lei dacă are o gradație 0. În cazul unui superior cu studii medii salariul ajunge la un maxim 5.595 de lei, dar la ambele categorii sunt adăugate sporuri și alte beneficii, ca de exemplu voucher-ul de vacanță de 1450 lei.

Sporul de noapte de 25% se aplică pentru intervalul 22:00 – 06:00. Indemnizația de hrană minimă este de 347 de lei, însă este calculată în funcție de numărul de ore lucrate în luna anterioară și poate depăși cu mult acest barem.

Un polițist local cu toate gradele și studii superioare trece de 8.500 lei salariu brut lunar de 8.650, la care se mai poate adăuga sporul de noapte, precum și indemnizația de hrană. Conform grilelor de salarizare, un polițist local poate câștiga în plus 1.000 de lei doar din sporul de hrană. (Tibi Demeter, Monitorul de Cluj – Cluj-Napoca)

Citește tot textul: Cât câștigă un polițist local din Cluj-Napoca. Agenții, supărați după ce Marcel Vela a dezvăluit salariile

Top amenzi în Starea de urgență

Expert Forum a publicat în 15 mai o analiză sub titlul Criza amenzilor.Cum trebuia combătută epidemia?  În perioada 15-21 aprilie, deși se înregistrează o scădere față de perioada precedentă,  cele mai mari valori medii ale sancțiunilor au fost date în Tulcea (3077 lei), Bihor (2865 lei), Brăila (2820 lei), Neamț (2628 lei) și Galați (2528 lei), iar cele mai reduse sancțiuni în Alba (1366 lei), Gorj (1376 lei), Vrancea (1391 lei), Satu-Mare (1511 lei) și Brașov (1551 lei).

Județele aflate în atenția jurnaliștilor din rețeaua PressHub au colectat sume importante din amenzi în săptămâna 15-21 aprilie:

Bihor ➜ 1.575.675 lei din 550 amenzi

Caraș-Severin ➜ 984.540 lei din 525 amenzi

Cluj ➜ 1.715.874 lei din 1004 amenzi

Galați ➜ 2.011.900 lei din 796 amenzi

Hunedoara ➜ 888.800 lei din 510 amenzi

Timiș ➜ 1.877.902 lei din 829 amenzi

După decizia CCR toate acestea ar putea fi contestate în justiție.

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea). 

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Percheziții DNA la Primăria Gropeni. Este vizat liberalul Stan Malinche, primarul comunei | De Brăila

DNA Galați efectuează, joi dimineață, mai multe percheziții în...

Sistemul de Garanție-Returnare dă rateuri. De ce nu funcționează | Ziarul de Iași

Sistemul de Garanție-Returnare dă rateuri. Deși ar trebui să...

Lucrările la tronsonul Chiribiș – Biharia, din Autostrada Transilvania, vor începe abia anul viitor | Bihoreanul

Lucrările la tronsonul Chiribiș – Biharia, de 28,55 kilometri,...