VIDEO Ucraina, câştigătoarea Finalei Eurovision 2022. Ce promisiune a făcut președintele Zelenski după aflarea veștii

Data:

Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”, a câștigat ediția 66 a concursului Eurovision Song Contest. Trupa a adunat 631 de puncte, fiind propulsată pe locul I de votul publicului.

După votul celor 40 de jurii, Marea Britanie conducea clasamentul, cu 283 de puncte, urmată de Suedia – 258, Spania – 231 și Ucraina – 192. Melodia Ucrainei a primit din partea publicului 439 de puncte.

YouTube video

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a felicitat Kalush Orchestra, spunând că curajul Ucrainei „a impresionat lumea”.

Într-o postare pe Instagram, acesta a promis să găzduiască Eurovisionul într-un Mariupol „liber, reconstruit și liniștit”, referindu-se la orașul care este în mare măsură sub control rusesc.

Pe locul al doilea, s-a clasat Marea Britanie, reprezentată de Sam Ryder, un cântăreț de 31 de ani celebrul pe rețelele de socializare. El a interpretat piesa „Space Man”. Următorii clasați au fost reprezentanții Spaniei, Suediei și Serbiei.

Moldova, prin Zdob și Zdub, care a cântat piesa „Trenulețul”, prin care sugerează unirea dintre români, s-a clasat pe locul 7. România, prin WRS, cu piesa Llamame, a ieșit pe locul 18.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Rusia continuă atacurile masive în Ucraina și este invitată în „Consiliul pentru Pace” inițiat de Trump 

În timp ce Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii...

Analiză: România alături de SUA în Criza Groenlandei?

România nu a spus încă nimic despre insistența SUA...

UE se aliniază în criza Groenlandei: Bruxellesul avertizează că diviziunile avantajează Rusia și China

Uniunea Europeană își consolidează poziția comună în fața tensiunilor...