Ultramoderna Unitate de Primire a Urgențelor din Oradea, defecte de proiectare și execuție 

Data:

În noiembrie 2020, în pragul alegerilor parlamentare, administrația liberală se lăuda cu cea mai modernă UPU din țară, amenajată într-o clădire nouă a Spitalului Județean. Realizată după o investiție de 32 milioane de lei, părea „ruptă” din serialele occidentale cu doctori.

Doar părea, căci după mai puțin de doi ani își arată defectele. Prin tavanul sălii de așteptare plouă, încăperea CT-ului se supraîncălzește, ambulanțele mai înalte nu încap în zona de acces, iar canalizarea este deficitară. Colac peste pupăză, constructorul amenință cu pierderea garanției, din cauza unor intervenții ulterioare prost făcute de alte firme! 

Urgențe cu… urgențe 

Pe 30 iulie, pacienții ajunși la UPU s-au crucit: ploaia torențială intra în clădire! Înregistrări video transmise BIHOREANULUI arătau că în sala de așteptare și în hol apa se scurgea din tavan, iar infirmierele o adunau de pe jos cu mopul, în găleți.

Șeful UPU-SMURD, dr. Hadrian Borcea (foto), spunea că nici măcar nu era o noutate, angajații fiind deja obișnuiți cu inundațiile. „E o situație care se tot repetă. Este o mică terasă deasupra sălii de așteptare, pe unde apa se infiltrează. La un moment dat a plouat și la Radiologie, unde este CT-ul”, a declarat Borcea, „la cald”. 

Potrivit medicului, constructorul a fost notificat de mai multe ori despre probleme, dar nu le-a dat de cap. „Au mai reparat, au și re-zugrăvit la un moment dat. Dar de câte ori se trage o conductă pentru aer condiționat sau altceva mai sus, se perforează o membrană care acoperă zona și iar apar infiltrații”. Doar norocul a făcut ca apa să nu distrugă aparatura.

Clădirea a fost construită, la comanda Primăriei, de asocierea Drumuri Bihor (firmă din grupul Selina) și Construcții Erbașu, investiția de 32 milioane lei pentru construcție și dotări fiind suportată în proporție de 58% de Ministerul Sănătății, iar diferența de Primărie, titrează BIHOREANUL.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related