sâmbătă, 18 septembrie 2021
AcasăSubiectivOpiniiUn avantaj și patru dezavantaje ale competiției din PNL

Un avantaj și patru dezavantaje ale competiției din PNL

Niciodată din 1990 încoace o competiție internă de partid n-a durat atât de mult precum cea în care este angajat PNL. Publicitatea făcută competiției aduce un avantaj, și anume tocmai expunerea zilnică în fața tuturor, dar și numeroase dezavantaje. Iată care ar fi cele patru cu adevărat importante.

Cred că primul dezavantaj e dezvăluirea unor culise deloc onorabile, dar care sunt monedă curentă în viața oricărui partid. Intră în această categorie trădările – numeroase, desigur –, ori gesturile lipsite de eleganță: un penelist a schimbat yala, ca să nu mai intre-n sediu colegii care pierduseră cursa din județ, altul a transmis presei mizerii despre ceilalți competitori, un al treilea l-a fotografiat pe liderul în funcție abandonat pe primul rând al unei săli care-l aplauda în picioare pe adversarul său.

Al doilea dezavantaj decurge dintr-o comparație. Campania în vederea scrutinelor local sau legislativ durează o lună. Cea din PNL a fost proiectată să dureze patru. Publicul este, de aceea, perfect îndreptățit să se întrebe de ce acordă peneliștii mai mult timp și alocă ei mai multe resurse pentru a-și convinge colegii decât alegătorii. Un răspuns este cu atât mai greu de dat cu cât PNL e principalul partid al coaliției majoritare, iar cele patru luni de competiție internă riscă să afecteze calitatea guvernării.

Al treilea dezavantaj al unei campanii foarte lungi este calitatea „dezbaterii”. Am pus termenul între ghilimele fiindcă, în cvasi-totalitatea lor, mesajele peneliștilor preluate de presă sunt mai curând încurajări și slogane decât direcții de acțiune. Oricât ai fi de atent și de îngăduitor cu competitorii, ar fi greu să spui – la mijlocul acestei campanii – ce anume politici vrea Orban și nu vrea Cîțu, ce-i apropie pe cei doi și ce-i desparte în chestiuni precum vaccinarea ori educația universitară, apărarea ori politica externă. Cursa pare prea lungă pentru cei doi: ei par să nu aibă suflu. Tot ce ne spun Orban și Cîțu e că-i musai să câștige.

În fine, nu e de neglijat faptul că prezenta competiție aduce un risc politic semnificativ. Într-adevăr, una dintre puținele „teze” avansate în interiorul PNL în ultimele săptămâni a fost aceea că e firesc ca premierul să fie șef de partid. De fapt, în democrații e pe dos: devine prim-ministru șeful de partid care câștigă cursa electorală sau, la limită, care e în stare să negocieze un guvern, fie el și minoritar.

Așa cum se știe, PNL a ieșit pe locul doi în alegeri, iar majoritatea n-a fost fabricată la urne, ci de către președinte. Acesta ar vrea să acopere lipsa de legitimitate democratică a premierului printr-un vot de partid. E o improvizație, care ar putea fi plătită de peneliști mai scump decât dacă ei n-ar maimuțări regulile de bază ale jocului politic.

Articolul a fost publicat mai întâi pe blogurile Adevărul

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE