O vânzătoare de asigurări vrea să se ocupe de formarea profesională a diplomaților

Data:

spot_img

Un anunț sec tronează pe site-ul Institutului Diplomatic Român (IDR) la rubrica de angajări. „Din motive obiective, concursul pentru ocuparea posturilor vacante se suspendă până la o dată care va fi comunicată ulterior”.

Anunțul e neschimbat de cel puțin o jumătate de an, iar un cetățean care ar dori să lucreze la această instituție a statului nu poate afla de niciunde care sunt acele „motive obiective”, când a fost suspendat exact concursurile, probele după care s-a suspendat și, mai ales, când se reia procedura.

Potrivit programării inițiale, în 22 decembrie 2021 trebuia să fie afișate deja rezultatele finale. În schimb, conform răspunsului dat PressHUB de către directorul general interimar al IDR, nu ar fi fost aprobată nici măcar comisia de concurs.

Concursul organizat cu dedicație la Institutul Diplomatic Român, blocat de 6 luni

Desigur, există explicații. Primul motiv al suspendării ține de faptul că, la concursul similar anterior, unul dintre competitori, cel care a pierdut, a contestat în instanță regulamentul de organizare.

Persoana a reclamat faptul că documentul în baza căruia s-a făcut organizarea era greșit, pentru că între timp fusese modificat prin ordin de ministru. Practic, reclamantul susține că a fost descalificat în baza regulamentului mai vechi, cu prevederi mai nefavorabile.

A doua explicație vine din faptul că unul dintre posturile scoase la concurs încă din noiembrie anul trecut ar fi pregătit pentru persoana care ocupă în prezent poziția de „referent relații I” al IDR, o denumire pompoasă pentru o persoană care asigură mai degrabă servicii de secretariat, potrivit surselor PressHUB. Și spionarea angajaților, ca activitate principală, conform acelorași surse.

Irina Ioana Dragu a fost angajată în septembrie, iar în noiembrie deja i s-a pregătit promovarea. Mai exact, „secretara” instituției ar vrea să treacă de la poziția de referent relații cu studii medii, la referent relații II, cu studii superioare, în cadrul Direcției Formare Profesională, Contabilitate și Logistică. Și cu un salariu superior, evident.

Citește și: ​Un drum abia modernizat din județul Iași, făcut praf de apa de ploaie

Dorința de a promova e firească. Problema intervine în momentul în care o persoană vizează, conform datelor obținute de PressHUB, un post pentru care nu are studii în Formare Profesională și Logistică.

Dragu a terminat Academia de Studii Economice și are un master în Contabilitate, potrivit CV-ului (publicat pe Linkedin) dar din 2010 până să-și descopere dorința de a lucra la Institutul Diplomatic Român, a lucrat ca broker de asigurări, administrator conturi clienți și din nou broker de asigurări de tip RCA.

Mai mult, una dintre condițiile pentru ocuparea postului este cunoașterea a cel puțin două limbi străine. Or, potrivit aceluiași CV, Dragu cunoaște doar o singură limbă străină, respectiv engleza, de nivel mediu

E important de menționat că Direcția de Formare Profesională, Contabilitate și Logistică se ocupă și de formarea profesională a diplomaților.

MAE: Întrebați la IDR

PressHUB a solicitat Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să spună care sunt motivele pentru care este suspendat de 6 luni concursul pentru referent poziția II la Direcția de Formare Profesională, Contabilitate și Logistică din cadrul IDR.

Răspunsul a fost sec: nu noi ne ocupăm, întrebați pe directorul general al instituției.

„Directorul general al Colegiului director are calitatea de ordonator terțiar de credite. În virtutea prevederilor normative indicate, problematica gestionării resurselor umane din cadrul IDR, inclusiv componenta de recrutare și încadrare, este de competența conducătorului instituției.

Singura atribuție în domeniu a ministrului afacerilor externe este, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 880/2005, de stabilire a Comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul IDR, la propunerea conducerii IDR”, a menționat MAE, în răspunsul pentru PressHUB.

„La propunerea IDR” este o mențiune importantă, după cum veți afla ulterior.

MAE nu a dorit să dea detalii nici despre membrii comisiei de concurs, în condițiile în care, potrivit informațiilor PressHUB nici aceștia nu au expertiză în Formare profesională, logistică și, mai ales, două limbi străine.

Ministerul a menționat doar că „membrii comisiilor de concurs pot fi angajați ai IDR sau ai MAE și trebuie să aibă studii de specialitate în domeniul postului/funcției scos/scoase la concurs și o funcție cel puțin egală cu cea scoasă la concurs.

În vederea asigurării integrității concursurilor, componența Comisiilor de concurs nu este publică, iar atribuțiile membrilor acestora sunt stabilite prin decizia ordonatorului terțiar de credite.

Pentru elemente suplimentare față de precizările de mai sus, vă adresăm rugămintea de a transmite solicitările dumneavoastră conducerii IDR”, se arată în răspuns.

Citește și: ​VIDEO Când ar putea ajunge românii în Serbia cu vaporașele, după reluarea navigației pe Bega

IDR: Întrebați la MAE

Am urmat indicațiile Ministerului Afacerilor Externe și l-am sunat pe directorul general (interimar) al Institutului Diplomatic Român, Nicolae Manea.

Acesta a încercat întâi să paseze vina pe fostul său șef, Iulian Fota, în prezent secretar de stat în MAE, apoi chiar pe ministrul de Externe, pentru modul cum a fost organizat concursul și pentru blocarea sa.

„Domnul ministru poate să spună ce dorește”, a răspuns Nicolae Manea, când i-am comunicat că MAE ne-a transmis că toate datele despre concurs, componența comisiei și alte detalii organizatorice putem afla de la Institutul Diplomatic Român.

Ulterior, înțelegând că se pune rău cu șeful său, a revenit și a susținut, că „de fapt, nu ministrul a spus, ci biroul de presă”.

Totuși, Nicolae Manea a susținut că cea care blochează concursul este conducerea MAE. Actele normative în vigoare prevăd că o comisie este aprobată de ministru, dar la propunerea directorului Institutului Diplomatic Român.

„Concursurile sunt suspendate pentru că nu avem aprobate comisiile de concurs”, a răspuns directorul interimar.

Nicolae Manea a explicat că anterioara contestare a regulamentului nu oprește organizarea altor concursuri, deoarece acestea se pot organiza pe reguli noi.

Directorul interimar IDR nu cunoaște o limbă străină, potrivit CV-ului de pe site-ul IDR. Totuși, potrivit regulamentului de concurs va fi președintele comisiei concursului la care o condiție obligatorie pentru candidați este să cunoască la perfecție 2 limbi străine.

L-am întrebat cum va putea evalua dacă un candidat cunoaște bine una sau mai multe limbi străine, așa cum prevede regulamentul? Nicolae Manea a evitat un răspuns și a susținut că abia la final vom putea face acuzații dacă concursul a fost măsluit sau nu.

De asemenea, directorul nu a vrut să spună câte persoane s-au înscris până acum l-a concurs, deși înscrierile s-au terminat. Când l-am întrebat dacă este adevărat că e vorba de o singură persoană, deja angajată la IDR, respectiv Irina Dragu, acesta nu a negat, dar a spus că nu vede o problemă.

„Nu pot să spun că sunt informații false, dar ar fi trebuit să fie confidențiale. Legea nu interzice participarea unui angajat al IDR. Deocamdată, e suspendat până când comisiile de concurs vor fi stabilitate de MAE”.

Citește și: Repetent la bani europeni: 9 ani de lentoare și miliarde de lei blocate. 8% la Iași, Cluj și Bihor au 30%

Nicolae Manea, electronist până în 2001

Nicolae Manea s-a născut în 1968 și a fost electrician sau „electronist utilaje tipografice“ până în 2001, potrivit Defapt.ro. În 2004, a ajuns economist la Institutul Cultural Român și, după doar un an, consilier la Institutul Diplomatic Român.

Potrivit

În 2020 este promovat director în instituție. Potrivit declarației de avere, și soția sa lucrează la IDR, de altfel chiar în subordinea sa.

În 2020, salariul său anual a fost de circa 96.000 de lei, iar al soției de aproape 80.000 de lei.

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...