Un contract reziliat şi 2 licitaţii anulate. Se caută un restaurator pentru Muzeul Casa Colecțiilor

Data:

Cu bucăţi de carton în geamuri, fosta Farmacie Ţinc, devenită Muzeul „Casa Colecţiilor” din Galaţi, tot aşteaptă constructori şi restauratori care să-i redea strălucirea de odinioară. În urmă cu mai bine de un secol, construcţia clădirii aflate astăzi pe Lista Monumentelor Istorice a durat doar un an. Nu putem spune același lucru și despre restaurare. 

Lucrările, realizate cu fonduri europene atrase de Consiliul Judeţean Galaţi, au început în martie 2019. La finele anului 2021, când execuţia ajunsese la doar 24 la sută, contractul de lucrări a fost reziliat unilateral de autorităţi, din culpa exclusivă a antreprenorului.

Acum se caută un alt constructor, care să realizeze ce n-a reuşit primul. Din păcate, primele două licitaţii de lucrări au fost anulate în lipsa ofertanţilor. La cea de-a treia procedură aflată în derulare, ofertele constructorilor sunt aşteptate până pe 29 septembrie 2022. Poate măcar acum va fi cu noroc…

Situată la intersecţia străzii Eroilor cu Traian, fosta Farmacie Ţinc este o bijuterie arhitecturală unică în Galaţi prin decoraţiunile exterioare în stil eclectic, dar mai ales pentru că este singura clădire monument istoric cu dublă funcţionalitate – farmacie şi locuinţa farmacistului.

Clădirea i se datorează farmacistului Constantin Ţinc, personalitate marcantă a vieţii culturale, politice, economice şi sociale a Galaţiului, pe care cetăţenii l-au ales de trei ori consilier comunal şi primar al oraşului în anii 1898, 1904-1905 şi 1914-1917, dar şi senator de Covurlui în perioada 1907-1911.

Prima restaurare a clădirii, după Revoluţie, a început în 1992, când Ministerul Culturii a preluat coordonarea lucrărilor şi finanţarea lor, şi s-a încheiat în 2007, după ce Consiliul Judeţean a preluat-o şi a alocat fonduri pentru finalizarea investiţiei.

Din 2008, transformată în Muzeul „Casa Colecţiilor”, fosta farmacie adăposteşte adevărate comori, între care obiecte care i-au aparţinut Smarandei Brăescu, supranumită Regina Aerului, lui George Maksay, fotograf oficial al Curţii Regale şi arbitrului internaţional Nicolae Rainea.

La numai zece ani de la ultima restaurare, autorităţile judeţene explicau că sunt necesare noi intervenţii, deoarece clădirea a fost afectată de infiltraţiile cauzate de alte lucrări edilitare, executate în preajma ei.

Griji pentru durata lucrărilor

Autorităţile judeţene erau preocupate de durata lucrărilor încă de la momentul lansării proiectului european „Restaurare şi amenajare Muzeul „Casa Colecţiilor” (Fosta Farmacie Ţinc) din Galaţi”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5. Se întâmpla pe 31 august 2017.

„Farmacia Ţinc, actualmente Muzeul „Casa Colecţiilor”, este un edificiu emblematic pentru judeţul Galaţi, a cărui construcţie a durat, la 1899, doar un an. Ca să vedeţi cât de repede se mişcau constructorii în vremea aceea! Sper ca şi constructorii din ziua de astăzi să ia exemplul celor care, într-un an de zile, au ridicat o construcţie ca asta”, declara, la acel moment, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

„Clădirea este o mică bijuterie pe care intenţionăm să o facem să strălucească aşa cum merită. Pe 9 noiembrie 2020, cu ajutorul Celui de Sus, sperăm să obţinem rezultatele pe care ni le-am propus. Clădirea va fi amenajată în aşa fel încât să fie cât mai atractivă şi funcţională ca muzeu pentru vizitatori”, spunea şi asistent managerul de proiect, Aurelia Domniţeanu.

Cu o valoare totală de 3.452.821 de lei, din care 3.159.529 lei – asistenţă financiară nerambursabilă, proiectul european trebuia să aibă o durată de 39 de luni.

Clădirea urma să beneficieze de lucrări de restaurare şi reparaţii: îndepărtarea igrasiei, repararea acoperişului, jgheaburilor, burlanelor şi a tencuielilor, restaurarea ornamentelor.

Erau prevăzute: hidroizolaţii, refacerea trotuarelor, refacerea pavimentului şi a pantelor de scurgere, termoizolare, dotarea cu sistem de detecţie şi alarmare la incendiu, la efracţie, supraveghere şi înregistrare video şi control acces. Erau incluse şi modernizări cerute de funcţiunea de muzeu – recompartimentare, montare de pardoseli din duşumele de stejar lăcuite, vopsitorii interioare, instalaţii, dotarea cu vitrine moderne şi digitizarea monumentului prin scanare 3D, pentru realizarea unui tur virtual.

Citește și: Drum modernizat cu bani europeni de Consiliul Județean Covasna, s-a făcut praf la niciun an de la asfaltare

Lucrări începute în forţă…

În urma licitaţiei, pe 25 februarie 2019, Consiliul Judeţean Galaţi a încheiat cu SC Midanne Invest Grup SRL Bucureşti, contractul  în valoare 1.900.691 de lei fără TVA, pentru execuţia lucrărilor de restaurare şi amenajare a Casei Colecţiilor..

Ordinul de începe a lucrărilor a fost emis în data de 21 martie 2019.

Pe 27 noiembrie 2019, într-o postare pe pagina sa publică de Facebook, preşedintele Costel Fotea anunţa că imobilul „este în plin proces de restaurare şi modernizare. Se lucrează la interior, la refacerea hidroizolaţiei de la subsol, la partea de zidărie şi la instalaţiile electrice. Monumentul istoric va fi consolidat, acoperişul va fi reabilitat, iar ornamentele de pe faţadă şi scările interioare vor fi restaurate”.

Pe 12 octombrie 2020, preşedintele Fotea scria pe Facebook că „se lucrează deja la restaurarea fațadei, folosindu-se materialele și tehnicile cu care au fost realizate piesele originale”.

Iar pe 10 decembrie 2020, revenea cu detalii: „Avansează lucrările şi la Farmacia Ţinc.

O parte din faţada acestei bijuterii arhitecturale a fost deja restaurată, iar mai bine de 35 la sută din ornamente au fost reconstruite de la zero, folosindu-se aceleaşi materiale şi tehnici ca acum 120 de ani.

De asemenea, este în plin proces de restaurare un basorelief care a atras atenţia specialiştilor prin tehnica de realizare, una de sorginte italiană. Pe basorelief se pot distinge două zeităţi antice, respectiv zeul comerţului şi zeitatea protectoare a farmaciştilor, precum şi monograma farmacistului Constantin Ţinc. Pentru a-i redescoperi frumuseţea, basorelieful este mai întâi curăţat mecanic de către un specialist de la Bucureşti, după care vor fi realizate și alte intervenţii pentru a repune în valoare această operă de artă. Se lucrează şi la balconul principal, o bijuterie arhitecturală. Din fericire, s-au păstrat o parte din piesele originale, care acum sunt restaurate cu mare grijă”.

Gălăţenii aminteau, însă, că balconul original mai poate fi admirat doar în imaginile de epocă, şi că în turn, în locul ferestrei centrale rotunde, era un ceas…

Conform panoului de şantier, data finalizării trebuia să fie 20 septembrie 2021.

Fotografii de Anca Melinte şi Consiliul Judeţean Galaţi

Contract reziliat, constructor dat în judecată

În urma solicitării noastre de informaţii – la care Consiliului Judeţean i-a luat 17 zile calendaristice pentru a ne răspunde – am aflat ce lucrări a realizat firma Midanne Invest Grup, cu cât a fost plătită, şi în ce condiţii i-a fost reziliat contractul la Farmacia Ţinc.

„SC Midanne Invest Grup SRL Bucureşti a executat lucrări de arhitectură, instalaţii electrice sanitare şi termice, în valoare de 555.500 de lei cu TVA inclus, reprezentând 24,88 la sută din valoarea lucrărilor contractate.

Ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale în termenul stabilit conform contractului de execuţie lucrări, în data de 18 noiembrie 2021, Judeţul Galaţi a formulat declaraţia de reziliere. Contractul a încetat de drept la data de 2 decembrie 2021.

Motivele rezilierii unilaterale din culpa exclusivă a antreprenorului, SC Midanne Invest Grup SRL Bucureşti, au constat în: neexecutarea în mod repetat a obligaţiilor contractuale; neexecutarea obligaţiilor contractuale în termenul prevăzut de contract; lucrări realizate extrem de reduse cantitativ; incapacitatea tehnică şi financiară a de a finaliza lucrarea; forţă de muncă insuficientă implicată în efectuarea lucrărilor la obiectiv.

Suma totală achitată pentru lucrările executate se ridică la 555.500 de lei.

Pe rolul Tribunalului Galaţi se află în prezent un dosar cu obiect pretenţii, în contradictoriu cu SC Midanne Invest Grup SRL Bucureşti, ca urmare a clauzei penale din cadrul contractului de execuţie lucrări. Cererea de chemare în judecată este formulată de către unitatea administrativ-teritorială Judeţul Galaţi”, ne-a transmis instituţia.

Alte contracte încheiate

Pentru implementarea proiectului, au fost încheiate şi alte contracte de servicii, între care cele mai importante vizează: plan marketing, analiză şi previziune financiară – 29.200 de lei fără TVA cu Oppidum Studio SRL; audit financiar – 39.975 de lei fără TVA cu Asist Expert SRL; proiectare şi asistenţă tehnică – 75.000 de lei fără TVA cu Arhidesign GS SRL; dirigenţie de şantier – 25.000 de lei cu Iancu Mihail –Costică  – Întreprindere Individuală. Iar pentru furnizarea dotărilor aferente proiectului, există un contract în valoare de 298.855 de lei fără TVA cu Horace Media SRL.

Proiect modificat şi prelungit

Potrivit Consiliului Judeţean, bugetul proiectului european a ajuns la valoarea finală de 3.550.193 de lei, iar finanţarea nerambursabilă a rămas tot de 3.224.009 de lei. A crescut valoarea cheltuielilor neeligibile de la 228.811, la 326.183 lei cu TVA, pentru acoperirea costurilor aferente lucrărilor neprevăzute. Nu au fost aplicate corecţii financiare.

“Pentru a nu pierde finanţarea europeană pentru acest proiect, Consiliul Judeţean Galaţi a efectuat expertiza tehnică a lucrărilor executate, a actualizat valoarea restului de lucrări de executat şi a demarat procedura de licitaţie a acestuia.

Contractul de finanţare a fost prelungit până în luna noiembrie 2023, interval care poate asigura finalizarea lucrărilor de restaurare şi amenajare, precum şi realizarea activităţilor ulterioare privind pregătirea expoziţiilor, digitizarea monumentului şi organizarea evenimentului de inaugurare”, ne-a comunicat instituţia.

Citește și: VIDEO „Drumul lui Kim Ir Sen”, reabilitat cu banii Occidentului. Proiect împotmolit peste Prut

Deocamdată, nimeni la licitaţii

Din păcate, primele două licitaţii pentru execuţia lucrărilor rămase, lansate pe 7 iunie şi, respectiv, 14 iulie 2022, au fost anulate automat deoarece nu au existat ofertanţi. Cea de-a treia procedură, iniţiată pe 2 septembrie, are ca dată limită pentru depunerea ofertelor ziua de 29 septembrie 2022.

Valoarea estimată a contractului este de 1.764.088 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”. Conform datelor publice, au rămas lucrări neexecutate în procent de 76 la sută, iar durata de realizare este de opt luni de la data ordinului de începere.

Rămâne de văzut când se va atribui contractul şi dacă va fi necesară majorarea valorii lui, în vederea atragerii constructorilor.

Ar mai fi de spus că PressHUB a scris încă de acum 5 ani despre restaurarea cu fonduri europene a fostei Farmacii Ţinc: Galaţi: Muzeul „Casa Colecţiilor” va fi restaurat cu bani europeni


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

dg-regio
dg-regio
Anca Melinte
Anca Melinte
Anca Melinte este redactor la Viața liberă, din Galați.A studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Die Welt: Spaţiul Schengen are cu totul alte probleme decât România şi Bulgaria

Nu doar Croaţia, ci şi Bulgaria şi România voiau...

Europarlamentar după eșecul Schengen: „Zero barat – plecați acasă!”

Europarlamentarul Vlad Gheorghe îi face responsabili de eșecul intrării...