Un dezastru PNDL: 600 de elevi n-au școală după 6 ani de proiect. Vor învăța în stradă ca în Africa. Primarul se ascunde

Data:

* Contractul de finanțare pentru o școală nouă în Golăiești, după Holboca, a fost semnat în 2016, construcția a început abia în 2020
* Proiectul a fost subfinanțat, firma Juz Construct venind la ciupeală
* PNDL a fost prost negociat de la început, dar sute de copii suferă din cauza unor autorități iresponsabile
* Primarul PNL Costel Manoliu, ales în septembrie 2020, se ascunde de două zile de REPORTER DE IAȘI
* Pe 13 septembrie, 600 de copii nu vor începe școala, pentru că nu au unde
* Pe șantiere nu se mai lucrează de patru luni, constructorul cerând sume în plus
* Conducerea Consiliului Județean nu se implică, dând sfaturi de la distanță
* ISJ constată dezastrul pur birocratic: nu sunt clase, n-avem ce face
* O comună întreagă nenorocită de politicieni

La Golăiești, comună liberală situată aproape de Iași, școala nu va începe peste câteva zile, ca în restul țării, ci când vor vrea primarul și firma de construcții care repară clădirea.

O nebuloasă tipică PNDL

Aflată în modernizare pe un proiect PNDL accesat de fosta administrație și început înainte de ultimele alegeri locale, școala este încă un șantier prin care umblă muncitorii. Asta în privința clădirii vechi, care trebuia să fie gata din aprilie, pentru că la clădirea nouă nici nu încape vorbă de finalizat șantierul până cel puțin la finalul anului viitor.
În Golăiești, nici terenul de sport, tot proiect PNDL, nu se simte mai bine: trebuia să fie aproape gata, dar este încă șantier, cu placa turnată și fără gazon sau plase de gard. O operațiune relativ simplă, în teren deschis, plat, durează enorm.

Citește articolul integral în Reporteris

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...