Un director de la DSP Arad a folosit un dispozitiv cu electroşocuri pe un coleg

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Poliţiştii au intervenit, marţi, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, în urma unui apel la 112 care prin care se reclama că directorul economic al instituţiei a adus la birou un aparat cu electroşocuri şi un spray cu piper, pentru a-şi intimida colegi cu care s-ar afla în conflict.

Surse din cadrul DSP Arad au declarat, pentru Agerpres, prezentând şi o filmare cu incidentul – că directorul economic Gheorghe Iulian Penzeş i-a ameninţat pe unii colegi, spunând că are asupra sa dispozitivul cu electroşocuri pentru a se apăra.

Conform filmării, la un moment dat directorul economic a pus aparatul cu electroşocuri pe mâna unui coleg şi l-a pornit, iar cel agresat strigă: „M-ai curentat! Dom’le, vrei să mă omori?”.

În scandal a intervenit directoarea instituţiei, Cecilia Irimie, care i-a reproşat lui Penzeş că are asupra sa dispozitivul şi spray-ul.

„Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva! Acum mă şpreiaţi pe mine? Nu ne ameninţaţi cu spray-ul! Acum v-am văzut că aţi ameninţat!”, a intervenit directoarea Cecilia Irimie.

Angajaţii spun că directorul economic a mai avut în trecut neînţelegeri cu colegi din instituţie, iar marţi a revenit la lucru după o perioadă mai lungă de concediu.

Un angajat a sunat la 112, relatând ce se întâmplă în sediul instituţiei.

Citește și: Servicii stomatologice fictive la Penitenciarul Giurgiu. Administrația Penitenciarelor, acuzată că a mușamalizat cazul

Dosar penal

Poliţiştii arădeni au întocmit dosar penal în cazul scandalului care a avut loc, marţi, în sediul DSPArad, unde un director a folosit un dispozitiv cu electroşocuri pe un coleg cu care avea divergenţe.

„Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, despre o stare conflictuală între doi angajaţi ai unei instituţii publice din Arad. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, pentru clarificarea stării de fapt. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovirea sau alte violenţe”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Conform sursei citate, toate părţile au fost audiate, iar deocamdată dosarul este întocmit cu privire la faptă, adică „in rem”.

Gheorghe Iulian Penzeş şi directoarea DSP, Cecilia Irimie, nu au putut fi contactaţi pentru a-şi prezenta punctele de vedere.

Citește și: Luvrul, snobul, Lipițanul și penele struț

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Fotografie generică – SURSA FOTO: Facebook / Poliția Română)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Un an la Cotroceni. Sau cum a blocat Nicușor Dan țara?

Criza politică din România, care accentuează criza economică, a...

Va renunța sau nu președintele la „cordonul sanitar” de protejare a României de extremiști?

Președintele Nicușor Dan a continuat joi, la Cotroceni, consultările...