Un militant activ pentru Autostrada Unirii, numit consilier personal al ministrului Transporturilor

Data:

spot_img

„Navetistul” Cătălin Urtoi, cel care şi-a asumat misiunea de a păzi sau trage de uşile mai-marilor de la Bucureşti în fiecare săptămână ca să prevină blocajele care apar pe lungul traseu al A8, a fost numit consilier personal al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii.

Primul avantaj e faptul că a scăpat de cursa dus-întors spre Capitală. Cătălin Urtoi ne-a confirmat ieri decizia ministrului Sorin Grindeanu, dar a precizat că nu a semnat niciun contract în acest sens şi că încă nu poate să vorbească în această nouă calitate.

Militant activ de mai bine de cinci ani în favoarea Autostrăzii Unirii, Urtoi a condus, alături de Ionel Apostol, Asociaţia „Împreună pentru A8”, reuşind să organizeze nu doar marşuri impresionante în coloane de autovehicule, dar şi întâlniri la Bucureşti – cum a fost cea de acum două luni, cu ministrul Transporturilor, cu şefii şi tehnicienii Companiei de autostrăzi, cu parlamentari ieşeni şi reprezentanţi ai celorlalte asociaţii pro-autostradă.

Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Ce autostrăzi și drumuri vor fi deschise în acest an în România. Estimările Asociației Pro Infrastructură

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...