Prof. dr. Sergiu Paşca, profesor şi cercetător la Universitatea Stanford, SUA, şi unul dintre cel mai bine cotaţi cercetători din lume în neuroştiinţe, a primit vineri, într-un cadru festiv, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 2007.
„Este o deosebită onoare şi o mare bucurie să vă urez bun-venit la ceremonia de decernare a titlului onorific de Doctor Honoris Causa al UMF ‘Iuliu Haţieganu’ din Cluj-Napoca domnului prof. dr. Sergiu Paşca, distins profesor al Universităţii Stanford, California, SUA, şi alumnus de excepţie al universităţii noastre”, a spus prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, potrivit Agerpres.
Anca Buzoianu a menţionat că Sergiu Paşca a fost unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-a avut în cariera sa didactică.
Citește și: VIDEO Soldatul de la graniță care se bucură că doi oameni scapă de comunismul românesc
„Este o deosebită onoare să mă aflu aici nu numai pentru a primi acest doctorat onorific, dar şi pentru a vă împărtăşi cele mai noi cercetări din laboratorul meu astăzi”, a spus Sergiu Paşca.
Sergiu Paşca este considerat un lider internaţional în neuroştiinţe şi celule stem, este recenzor de domeniu pentru Nature, Neuron, Science şi Cell şi a obţinut numeroase premii internaţionale în domeniu.
Printre altele, a fost inclus de cotidianul The New York Times pe lista sa de vizionari în medicină şi ştiinţe, iar revista The Week l-a inclus printre cele mai relevante 10 performanţe ştiinţifice ale anului 2022 la nivel mondial.
Ministrul Cercetării Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, au apreciat, în mesajele pe care le-au transmis, că Sergiu Paşca s-ar putea număra printre viitori laureaţi ai Premiului Nobel.
Citește și: Cum se simte economia dincolo de propaganda guvernului. Mărturii de la antreprenori
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca / Facebook)