Un proiect de țară: copiii care iubesc școala

Data:

Acum aproape zece ani, profesorul Mihai Maci propunea un diagnostic sever, dar perfect argumentat, al educației din România: „școala produce tâmpiți”. Severitatea acestui diagnostic este accentuată de constatarea că, iată, după un deceniu, fiecare frază din acest text rămâne perfect valabilă pentru actualitatea noastră.

Uneori e tare folositor să facem asemenea bilanțuri, pentru a ne vindeca de un optimism naiv și un pic siropos care e convins că doar educația mai poate salva România. Ar putea, desigur, dar mai întâi ar trebui ea însăși salvată: pe de o parte, de o administrație politică eternizată în posturi, pe de altă parte, de o bună parte din corpul profesoral extenuat, rigidizat și incapabil să evolueze.

În acești zece ani, lumea din jurul nostru a evoluat extraordinar: Youtube, Instagram, Tik-tok, digitalizarea planetară, pandemia, războiul. În fața tuturor acestor mutații care au schimbat ireversibil fața lumii, școala continuă să reziste eroic în schemele ei old style.

Doar câțiva birocrați din minister au prins gustul noului jargon internațional cu care își justifică triplarea salariilor; în rest, tot ce spunea Mihai Maci la începutul anului 2013 este disperant de adevărat: supraîncărcarea orarului și a ghiozdanelor copiilor, metodele învechite de predare, manualele indigeste, scrise parcă de ciudă împotriva copiilor, relațiile între părinți, profesori și copii (modificate ușor doar de apariția sublimelor grupuri de whatsapp) – toate acestea le citim ca și cum ar fi fost scrise azi.

Citește și: Parlamentul European solicită încetarea discriminării și admiterea Bulgariei și României în spațiul Schengen

Între timp însă, copilul de clasa a V-a de atunci a devenit student, iar locul său a fost luat de o nouă generație. O generație ale cărei abilități digitale și facilități de descoperire a lumii se îndepărtează cu o viteză impresionantă de modul de împărtășire a cunoașterii din școală.

Astfel încât, am ajuns astăzi aici: cu cât sistemul de învățământ a fost capturat mai temeinic de politicieni incompetenți, politizând orice post posibil în gestiunea educației, cu atât mai mult copiii s-au îndepărtat de școală. Și s-au îndepărtat în feluri diverse: disprețuind-o, abandonând-o devreme și definitiv sau părăsind-o cât mai timpuriu cu putință pentru a se muta în alte țări.

Sunt zece ani pierduți în care nu a avut loc nicio reformă reală a școlii: zece ani în care educația a avut în cea mai pare parte (cu notabila, dar aproape inutila excepție a anului 2016) miniștri incompetenți sau corupți, secretari de stat aduși de prin județe pe linie de partid și secretare generale fabricate la școala de poliție și la Spiru Haret.

„România educată” rămâne până acum oul cel mic scremut de cloșca prezidențială după o luptă seculară dusă de mii de ostași anonimi, dar un oușor spart deja cu veselie de aberantele proiecte ale lui Cîmpeanu.

Ceea ce e important se petrece însă în altă parte: în școli, acolo unde profesorii sunt sufocați de birocrație și de avalanșa de decizii care nu reformează nimic, doar produc un haos permanent. Unde aceiași profesori, copleșiți de absurdul revărsat zilnic dinspre minister, nu mai au timpul și dispoziția afectivă să aibă grijă de copiii pe care îi educă.

Unde manualele continuă să rămână ilizibile și respingătoare, dar mereu însoțite de auxiliare oneroase.

Unde copiii învață în trei schimburi, uneori până mult după lăsarea întunericului, și ajung la patruzeci de ore de muncă pe săptămână, peste ce muncește un adult; unde tot procesul educațional este un simulacru, pentru că, nu-i așa, mereu urmează o evaluare națională și un bacalaureat în numele cărora toate celelalte materii merită sacrificate, pentru a putea întreține bolnava industrie a meditațiilor și a îndopa cu spor, la matematică și română, niște gâsculițe incapabile de reacție sub presiunea dublă a școlii și a părinților.

Există și profesori dedicați, mi se pune, „dascăli” (cu acest termen de secol XIX) care adorm cu gândul la elevii lor, care se gândesc încontinuu cum să facă din școală un loc uman, unde copiii să nu vină cu ură și de unde să nu plece încercănați, deprimați și plângând.

Cu siguranță că există, așa cum există și medici onești și funcționari cinstiți. Doar că toți aceștia sunt o masă (majoritară sau minoritară numeric, nu mai contează), care rămâne tăcută, care nu se revoltă, care nu are puterea de a provoca schimbare.

Nu a avut-o acum zece ani, nu o are nici acum și, probabil nu o va avea nici peste zece ani, pentru că seducția conformismului este uriașă, dar și convenabilă ca scuză.

Ici și colo vedem oaze de normalitate în deșertul educației: asociații, rețele, grupuri de profesori care fac lucruri extraordinare. Dovadă că s-ar putea. Doar s-ar putea, cu un condițional rămas mereu o promisiune neîmplinită.

Copiii își urăsc școala și îi urăsc pe mulți dintre profesori pentru că nu reușesc să înțeleagă (pentru că nimeni nu le vorbește pe limba lor) nu doar la ce le folosesc tonele de informații predate prost, zecile de evaluări îngrămădite în săptămâna dinainte de vacanță, sutele de ore de meditații la aceleași materii detestabile, pentru că oricum după examene pleacă din țară – ci nu reușesc să înțeleagă de ce profesorii sunt mai degrabă aliații tăcuți și fricoși ai unui sistem absurd și nu partenerii lor de cunoaștere și dezvoltare, și nu modelele lor demne de urmat.

De ce lumea școlii este o lume care întoarce spatele lumii reale, cel puțin lumii lor reale, unde comunicarea abundă, unde alți profesori, oameni de știință, scriitori, artiști, influenceri pot face ca descoperirea lumii să fie atractivă și nu opresivă.

De ce școala le amputează bucuria de a trăi, pasiunea curiozității ingenue, dar și simțul practic, atât de dezvoltat la vârste tot mai mici, spre deosebire de generațiile osificate în iluzii și vise de viață ratate.

Am spus de multe ori că ar fi suficient pentru această țară un singur proiect pe termen mediu și lung: bunăoară, un proiect de țară pentru adunarea gunoaielor din spațiul mioritic. Sau un proiect de țară pentru o circulație prietenoasă și respectuoasă cu viața oamenilor.

Un proiect de țară pentru a-i hrăni pe cei săraci și neajutorați.

Citește și: Unde e Olya? Cu cine a plecat, unde a plecat, a ajuns cu bine?

Sau un proiect de țară prin care, pur și simplu, să ne propunem ca în zece ani să-i facem pe copii să nu mai urască școala.

Nu trebuie s-o iubească așa cum iubesc mersul la mare sau film, dar măcar să nu o deteste până la vedea în renunțarea la școală o șansă de a reuși în viață, iar în plecarea din țară ocazia de a scăpa din închisoare…

Însă pentru asta e nevoie de a înlocui mai întâi toată mediocra administrație ministerială, de a trimite la pensie prin evaluări dure și oneste o bună parte din corpul profesoral (indiferent de vârstă), de a concepe manuale pentru lumea de mâine nu pentru cea de ieri, de a gândi o programă riguroasă, dar adaptată copiilor care vor fi adulți în curând, nu adulților nostalgici care suntem noi.

Și de a aduce la putere în societate acea minoritate de profesori care face minuni acolo unde se află.

Asta dacă e capabilă să fie solidară și dacă are, desigur, curajul public de a se sacrifica pentru o cauză atât de dificilă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest.Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles.Ciprian Mihali este simpatizant al partidului Reper.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor

Prima zăpadă mai serioasă din aceeastă iarnă a făcut...

Dacian Cioloș cere liderilor coaliției de guvernare „un plan ofensiv diplomatic clar” pe subiectul Schengen

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloș cere liderilor coaliției un plan...

Necrolog pentru un om bun

Joi dimineață, la prima oră, am aflat că a...

Ziare.com: Dovezile că Răzvan Savaliuc și Lumea Justiției s-au conectat la banii lui Vanghelie

Jurnalistul Răzvan Savaliuc și Lumea Justiției au fost „mufați”...