Unde vor fi construite parcările din Iași care costă cât un apartament

Data:

Consilierii locali se reunesc astăzi în şedinţă ordinară, una care se anunţă foarte disputată. Plenul va dezbate peste 40 de proiecte de hotărâre. 

Primele iniţiative care vor fi discutate ţin de acordarea titlului de cetăţean de onoare în cazul a trei personalităţi: Gheorghe Hereş (arhitect cu o carieră de peste 60 de ani şi de numele căruia se leagă numeroase repere ale Iaşului), dr. Herman Berkovits (medic specialist pediatru din Ierusalim, Doctor Honoris Causa al UMF) şi Miriam Fierberg-Ikar (primar cu origini ieşene din Netanya, oraş din Israel recent înfrăţit cu Iaşul). Un alt proiect constă în prelungirea contractului de delegare prin concesiune a serviciului de iluminat public (beneficiarul este Flash Lighting) până în august 2024. Prelungirea înseamnă cheltuieli de circa un milion de euro pentru întreţinerea sistemului, dar în preţ mai sunt incluse servicii de iluminat festiv şi lucrări la înlocuirea unor componente de profil de la stadion.

Costuri de peste 10 mil. euro pentru o parcare supraterană

Un proiect care va stârni dezbateri ţine de costurile estimate pentru construirea unui parcări supraterane în zona Muşatini din Alexandru cel Bun. Proiectul ajunge la o valoare de peste 50 milioane lei (fără TVA), în condiţiile în care vor fi amenajate 280 de locuri într-o construcţie multietajată cu demisol, parter şi 4 etaje. Proiectul este unul mai vechi, lansat în timpul primului mandat de primar al lui Mihai Chirica. Alte două proiecte importante vizează declanşarea procedurii de selecţie a unui nou Consiliu de Administraţie în cazul a două instituţii din subordine, Citadin şi Termo-Service.

De asemenea, două proiecte urbanistice vor stârni discuţii în plen: construirea unui ansamblu de blocuri înalte în Dacia şi a unui apart-hotel la intersecţia dintre Calea Chişinăului şi bld. Tudor Vladimirescu. Blocurile din Dacia au stârnit deja discuţii prelungite în şedinţa Comisiei de urbanism, iar în plen va intra cu aviz nefavorabil. Însă, acest aviz este unul consultativ, iar ultimul cuvânt îl au consilierii locali. Aşa cum „Ziarul de Iaşi” a relatat şi zilele trecute, plenul CL va da undă verde şi construirii unui nou supermarket Kaufland în Galata, pe un teren delimitat de şos. Iaşi – Voineşti (pe latura nordică) şi Aleea Strugurilor (pe latura sudică). Nu în ultimul rând, alte proiecte de hotărâre fac referire la închirierea unor spaţii comerciale în incinta mai multor unităţi şcolare (produse destinate elevilor şi personalului didactic), introducerea în nomenclatorul stradal a căii de acces din jurul Plajei Nicolina (str. Băile Nicolina), alocarea de fonduri către cluburile sportive şi concesionarea sau vânzarea unor terenuri, titrează Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related