Ucraina și Republica Moldova au primit din partea Consiliului UE statutul de țări candidate la aderare. Este un moment istoric, cu consecințe europene și regionale, dar și asupra politicii românești. Iată câteva aspecte de reținut în urma deciziei Celor 27.
Un angajament maximal din partea UE
Adevărul este că statele membre aveau în față mai multe opțiuni pentru Ucraina și Republica Moldova. În unele capitale se ridicau semne de întrebare: oare merită să ne asumăm angajamente puternice față de cele două țări din estul Europei, câtă vreme extinderea către Balcanii de Vest, promisă încă din 2003, merge cu viteza melcului? Nu cumva vom decredibiliza întregul proces de extindere?
Nu era imposibil ca mesajul către Kiev și Chișinău să fie unul de încurajare a reformelor pro-europene, dar fără promisiunea fermă că la capătul drumului va fi statutul de țară membră.
Totuși, la 23 iunie, Cei 27 au mers la nivelul maxim de ambiție și au lansat promisiunea că Ucraina și Republica Moldova vor fi, într-o zi, membre ale Uniunii.
Statele Membre s-au ridicat astfel la înălțimea provocărilor actuale – o mișcare ce fusese prevestită de mesajele lansate cu ocazia vizitei la Kiev a președinților Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, a cancelarului Olaf Scholz și premierului Mario Draghi.
Citește și: „Don Giovanni” de W. A. Mozart la Opera Națională București
Un mesaj de forță către Rusia
„Să nu ofensăm Rusia” – iată o formulă care se duce tot mai mult în trecut. Și aceasta, tocmai din cauza Rusiei, care a declanșat atacul nesăbuit și sângeros împotriva Ucrainei.
Europa face un pas decisiv spre Răsărit. Acordarea statutului de țară candidată înseamnă o susținere a reformelor de tip occidental în cele două state. Și cel puțin deocamdată, guvernele de la Kiev și Chișinău se arată extrem de motivate în aplicarea reformelor și continuarea pe calea europeană.
Izolarea Rusiei – pe care singură a ales-o – conduce la crearea unei nou ”cortine de fier” la frontiera răsăriteană a Republicii Moldova și pe linia care va fi convenită în urma unui acord de pace sau armistițiu ucraineano-rus.
Kremlinul nu le va putea ascunde, în cele din urmă, rușilor de rând, că în timp ce ei sunt ținuți în izolare și stagnare, cetățenii din Ucraina și Republica Moldova se bucură de libertăți și au șansa prosperității.
La 23 iunie, Rusia a încasat o lovitură năucitoare.
Veto-ul ungar a fost evitat
Cu puține zile înaintea Consiliului din 23 iunie, consensul cu privire la acordarea statutului de țări candidate pentru Ucraina și Moldova fusese pus în pericol de Ungaria. Guvernul lui Viktor Orban anunțase o condiție imposibil de îndeplinit, pentru susținerea dosarului moldo-ucrainean: acordarea statutului de candidat pentru Georgia și Bosnia-Herțegovina.
Nu era o surpriză, Budapesta a mai torpilat și alte decizii europene de politică externă, cum ar fi Acordul Comercial Africa – Caraibe – Pacific sau o declarație de condamnare a încălcării drepturilor omului de către China.
Totuși, consensul de ultim moment a fost obținut – și încă la nivelul maximal. Nu este clar prin ce mecanisme a fost convinsă Budapesta să renunțe la poziția ei absurdă. Dar aceasta arată că, în cele din urmă, statele membre pot dispune de pârghiile necesare pentru a ține în frâu nărăvașul guvern ungar.
Un rezultat al politicii consecvente a României…
Încă de la aderarea la Uniunea Europeană, România s-a afirmat ca un ”avocat” al europenizării Republicii Moldova. Și și-a urmat cu consecvență misiunea asumată, chiar și atunci când relațiile dintre București și Chișinău nu au fost dintre cele mai bune – de exemplu în timpul guvernărilor comuniste și socialiste.
România a depus eforturi ca Republica Moldova să intre ”la pachet” pe drumul europenizării cu Ucraina atacată de Rusia. Și nu toată lumea vedea lucrurile în același mod – Kievul, de exemplu, care își dorea mai degrabă o cursă solitară.
Includerea Moldovei în acest pachet, idee acceptată în cele din urmă și de Ucraina, este un merit al diplomației române. Prezența la Kiev a președintelui român, alături de liderii din Franța, Germania și Italia stă mărturie asupra rolului jucat de România în acest proces.
…Și un model european pentru un obiectiv național
„Basarabia e România” – inscripția aceasta este vizibilă în multe locuri, pe teritoriul românesc. Da, dar cum?
Proiectul etnocentrist, din care extrema dreaptă și-a făcut stindard politic, prevedea un act de voință exprimat la București și Chișinău și înglobarea Republicii Moldova în ”patria mamă”, cu sau fără acceptul partenerilor occidentali. Practic, o negare a suveranității Republicii Moldova – recunoscută, totuși, de România.
Desigur, aspectele practice ale acestui plan au rămas întotdeuna cețoase. Lozincile au luat mereu fața discuțiilor serioase cu privire la aspectele politice, juridice, economice și sociale ale unei eventuale uniri.
Dobândirea statutului de țară candidată pentru Republica Moldova deschide calea unei reuniri, de data aceasta sub umbrela unui proiect de secol XXI, acela al unei Uniuni Europene tot mai integrate.
Drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană rămâne unul anevoios, dar la 23 iunie a fost făcută o promisiune fermă. Și depinde de Chișinău cât de repede se va materializa.
Cât privește Bucureștiul, decizia liderilor europeni deposedează extrema dreaptă de una dintre principalele ei arme propagandistice, atunci când se prezenta ca unic depozitar al luptei pentru unitate națională. Greșit. Unirea o face Europa.
Argumentind simplificat nu avem decit sa urmarim desfasurarea Istoriei in aceasta parte de lume ce cuprinde acum Rep. Moldova si Ucraina peste care suprapunem vechile harti ce cindva imparteau , intr-un model diferit de cel actual , toate teritoriile de pina la Nipru .Ucraina (cetatenii ei)nici nu poate si nici nu va mai dori sa recupereze partea de Ucraina cucerita de rusi .Convietuirea intre cei care isi declara etnia ucraineana ca parte a fintei lor cu etnicii rusi aflati in aceste teritorii nu va mai fi posibila .Nu poti reconstrui, alaturi de etnia rusa , acesta parte de lume .Nu exista alta alternativa , Rusia si razboiul ei cu lumea a creeat o natine ucraineana ce se desprinde de tiparul limbii ruse si care va renaste ca pasarea Phoenix din propria cenusa . NATO isi aduna noi membri . UE ofera si ea Ucrainei si Rep. Moldova speranta integrarii .Germania isi construeste o armata puternica comparabila cu cele mai puternice forte din NATO. SUA , Japonia , Noua Zeelanda , Coreea de sud si Australia devin si ele unite ca si concept militar si viitor economic .Fortele NATO se vor pozitiona pe intreg flancul estic al Europei si numarul soldatilor din Alianta va creste pina undeva spre 200 de mii de „ ostasi ” .Alaturi de acestia vor sta si armatele de linie ale statelor Occidentale si ale aliatilor .Este evident ca Rusii nu vor mai putea locui alaturi de natiunile democratice in tarile unde exista un procent oarecare de etnici rusi .
Asa va fi si in Ucraina si asa va fi si in Transnistria .Migratia acestora catre mama Rusia este sau devine obligatorie ca si decizie personala a fiecarui cetatean de etnie rusa .Rusia nu cred ca va desfasura capacitati nucleare in Belarus . Daca face asta intreg flancul de est al Europei va capata si el capacitati identice de raspuns .Costurile sunt uriase.In curind refacerea capabilitatilor militare pierdute de catre Rusia in razboi va deveni negativa . Tirziu Rusia a inteles capcana .Ultimile amenintari la adresa Germaniei ne arata adevarul ultimilor 31 de ani .NATO va gasi momentul prielnic de a intra in lupta .Deja exista voci puternice care cer asta .Surprizele vor fi imense .Cu siguranta rachetele nucleare ale rusilor nu vor decola vreodata . Aparitia acestui conflict militar din Ucraina reaseaza natiunile etnic , politic si militar .