Uniunea Europeană produce peste 2,5 miliarde de tone de deșeuri anual

Data:

spot_img

În fiecare an, Uniunea Europeană produce peste 2,5 miliarde de tone de deșeuri. Ca atare, în prezent, UE își actualizează legislația referitoare la gestionarea deșeurilor pentru a promova o schimbare de curs radicală spre un model mai durabil, cunoscut sub numele de economie circulară.

Dar ce înseamnă mai exact economia circulară? Și care ar fi beneficiile acesteia?

Ce este economia circulară?

Economia circulară este un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor.

În practică, presupune reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul ciclului său de viață, materialele din care este fabricat sunt păstrate în economie pe cât de mult posibil. Ele pot fi utilizate în producție încă o dată și încă o dată, creând și mai multă valoare adăugată.

Este o abordare care diferă radical de modelul economic tradițional, linear, bazat pe principiul „folosim-producem-consumăm-aruncăm”. Acest model tradițional se bazează pe cantități mari de materiale și energie ieftine și ușor accesibile.

Tot în acest model se înscrie și uzura morală programată, produsele fiind astfel concepute încât să aibă o durată de viață limitată, pentru a încuraja consumatorii să cumpere din nou. Parlamentul European a pledat pentru măsuri care să combată această practică.

De ce trebuie să trecem la o economie circulară?

Populația lumii crește și, odată cu ea, crește și cererea de materii prime. Totuși, cantitatea disponibilă de materii prime esențiale este limitată. Cantitatea finită înseamnă și că unele țări din UE depind de alte țări pentru aprovizionarea cu materii prime.

În plus, extracția și utilizarea de materii prime au un impact major asupra mediului. În plus, măresc consumul de energie și emisiile de CO2. Cu toate acestea, o utilizare mai inteligentă a materiilor prime poate reduce emisiile de CO2.

Care sunt avantajele?

Măsuri precum prevenirea generării de deșeuri, proiectarea ecologică și reutilizarea ar putea ajuta întreprinderile din UE să-și economisească banii, reducând, totodată, emisiile anuale totale de gaze cu efect de seră. În prezent, producția materialelor de uz zilnic generează 45 % din emisiile de CO2.

Trecerea la o economie mai circulară ar putea aduce beneficii precum reducerea presiunii asupra mediului, o mai mare securitate a aprovizionării cu materii prime, creșterea competitivității, stimularea inovării, stimularea creșterii economice (cu încă 0,5 % din PIB), crearea de locuri de muncă (700 000 de locuri de muncă doar în UE până în 2030).

Consumatorii vor beneficia și ei de produse mai durabile și mai inovatoare, care le vor mări calitatea vieții și le vor aduce economii pe termen lung.

Ce face UE pentru a deveni o economie circulară

În martie 2020, Comisia Europeană a prezentat planul de acțiune pentru economia circulară ce urmărește o proiectare mai durabilă a produselor, reducerea deșeurilor și înarmarea cetățenilor cu noi drepturi (cum ar fi „dreptul de a repara”). Se acordă o atenție deosebită sectoarelor cu consum intens de resurse, cum ar fi electronicele și TICmaterialele plasticetextilele și construcțiile.

În februarie 2021 Parlamentul a adoptat o rezoluție cu privire la acest plan prin care se cer măsuri suplimentare pentru a se ajunge până în 2050 la o economie complet circulară, neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, durabilă și fără substanțe toxice. Se solicită, de asemenea, reguli mai stricte de reciclare și obiective obligatorii pentru consumul de materii prime până în 2030.

În martie 2022 Comisia a prezentat un prim pachet de măsuri pentru a accelera tranziția spre o economie circulară în cadrul planului de acțiune pentru economia circulară. Propunerile includ promovarea produselor durabile, încurajarea consumatorilor pentru tranziția verde, revizuirea reglementărilor privind materialele de construcție și o strategie pentru materiale textile durabile.

Citește și: De ce nu faceți nimic?”. O explicație

În noiembrie 2022, Comisia a propus noi norme la nivelul UE privind ambalajele. Acestea includ propuneri de îmbunătățire a designului ambalajelor, cum ar fi etichetarea clară pentru a promova reutilizarea și reciclarea. De asemenea, se solicită o tranziție la materiale plastice de origine biologică, biodegradabile și compostabile.

Sursă: Parlamentul European

FOTO: Facebook Biroul Parlamentului European în România

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...

Plângere la DNA împotriva lui Ciolacu pentru că nu a declarat zborurile la Monaco

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că a depus...