Unul din cele mai mari parcuri fotovoltaice, pe un izlaz de zeci de hectare lângă Iaşi. Fost eurodeputat în spatele afacerii

Data:

Unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din judeţul Iaşi va fi construit pe raza comunei Vlădeni. Proiectul este într-un stadiu avansat de avizare, iar în prima parte a acestui an ar putea fi emisă autorizaţia de construire.

Parcul va avea o capacitate instalată de 31 MW şi va cuprinde aproape 50.000 de panouri solare.

Investiţia este derulată de o firmă înfiinţată anul trecut (Moldo Solar Park SRL) de un investitor în producţia de energie electrică din Timişoara. „Ziarul de Iaşi” a contact reprezentanţii companiei, dar aceştia ne-au transmis că nu pot oferi detalii la acest moment.

Citește și: Spor de 50% pentru primari și șefi de CJ care lucrează cu fonduri europene

Verificările ZDI au revelat că unul dintre asociaţii firmei, cel care i-a şi adus pe investitori la Iaşi, este fostul europarlamentar Cătălin Ivan.

Contactat telefonic, şi acesta a invocat faptul că proiectul este într-o fază incipientă. Totuşi, ZDI a intrat în posesia unui raport privind investiţia, document depus la instituţii avizatoare, şi vă prezintă principalele amănunte ale proiectului.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită | Crișana

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată...

Flagelul care afectează milioane de vieți | The Epoch Times-Romania

Flagelul care afectează milioane de vieți a fost discutat...

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură | Puterea a cincea

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură, reprezintă o versiune reinterpretată a...