marți, 19 octombrie 2021
spot_img
AcasăProiecte editorialeFacts not FakeVaccinarea anti-COVID a bolnavilor cronici din perspectiva specialiștilor – mai multe beneficii...

Vaccinarea anti-COVID a bolnavilor cronici din perspectiva specialiștilor – mai multe beneficii decât riscuri

A doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a început în întreaga țară de pe data de 15 ianuarie 2021, fiind destinată populației cu grad ridicat de risc și lucrătorilor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Din populația cu grad de risc ridicat fac parte persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, precum și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, cum ar fi diabetul zaharat, obezitatea, alte boli metabolice, afecțiunile cardiovasculare, renale, oncologice, pulmonare, neurologice, hepatice sau autoimune. De asemenea, în aceeași categorie se încadrează și pacienții cu imunodepresii severe, cum ar fi cei transplantați, cei infectați cu HIV/SIDA sau cei care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi. 

În rândul pacienților cronici campania de vaccinare a demarat cu mai multe întrebări la care nu au găsit răspunsuri clare, nedumerirea principală fiind dacă este indicat sau nu să se vaccineze, dar și dacă să mai aștepte până vor exista mai multe dovezi științifice. Teama principală a bolnavilor cronici este că vaccinarea ar declanșa reacții adverse care le-ar agrava boala. Majoritatea specialiștilor ieșeni în tratarea diferitelor afecțiuni cronice au precizat că recomandă pacienților să se vaccineze pentru că acest lucru este ca o „asigurare” că nu vor suferi din cauza infecției cu SARS-CoV-2 și că beneficiile în urma imunizării sunt mult mai mari comparativ cu riscurile în cazul infectării.

Boli cardiovasculare: „Vaccinarea este o protecție binevenită”

În urma unui studiu realizat în 2020 de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică s-a observat că bolile cardiovasculare sunt principalul factor de risc de deces în cazul pacienților cu COVID-19 din România. Din acest motiv, prof. dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog și șeful Secției de Recuperare Medicală-Cardiovasculară de la Spitalul de Recuperare din Iași, susține că cei care suferă de boli de inimă au o indicație clară de a se vaccina. 

„Foarte multe persoane cu boli cronice cardiovasculare au un risc de evenimente cardiovasculare și dacă ar face și infecția cu SARS-CoV-2 riscul de evenimente tromboembolice este destul de mare. Se știe că un tratament indicat la cei care se infectează este și tratamentul anticoagulant care protejează pentru astfel de probleme, dar nu întotdeauna, și de aceea foarte multe evenimente apar la pacienții care au această infecție cu SARS-CoV-2. De aceea, consider că vaccinarea este o protecție binevenită pentru a scădea acest risc”, a explicat prof. dr. Florin Mitu. 

De asemenea, în cazul acestor pacienți este recomandată inclusiv vaccinarea antigripală în sezonul toamnă-iarnă, lucru care este menționat în ghidurile de cardiologie. „Pacienții cu boli cardiovasculare sunt în special vârstnici, între 50 și 60 de ani, de aceea este foarte important să protejăm aceste categorii care sunt expuse la un risc mult mai mare de îmbolnăvire decât persoanele mai tinere, cu imunitate mai bună”, a completat prof. dr. Florin Mitu.

Dr. Florin Matu

Boli renale: Rata de mortalitate din cauza COVID este de 25%

Bolile renale cronice se situează pe locul al doilea după bolile cardiovasculare în ceea ce privește riscul de deces pentru cei infectați cu COVID-19. Astfel, specialiștii susțin că vaccinarea în cazul persoanelor care au fost diganosticate cu boli cronice de rinichi și care fac dializă ar trebui făcută în mod prioritar. „Cei cu boală cronică de rinichi sunt expuși unui risc de deces în urma contaminării cu acest virus. De asemenea, pacienții dializați nu se pot izola, pentru că sunt obligați să iasă de trei ori pe săptămână pentru ședințele de dializă, iar acest risc va exista atât timp cât ei se deplasează, se întâlnesc cu alte persoane și trebuie să iasă din casă”, a explicat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași. 

Spitalul este signura unitate medicală de stat care se ocupă de tratarea pacienților cu afecțiuni renale și urologice din zona Moldovei. Aici s-a remarcat că rata de mortalitate în rândul pacienților depistați cu COVID-19 și care făceau dializă a fost de 25%, mult mai mare decât în cazul bolnavilor de alte afecțiuni. Explicația este legată de faptul că acești pacienți au o imunitate scăzută și majoritatea au complicații asociate, precum boli cardiovasculare, embolie pulmonară, accident vascular cerebral, în cazul acestor pacienți insuficiența respiratorie în urma COVID fiind mult mai severă. Din acest motiv, vaccinarea acestei categorii de pacienți este susținută de către specialiști, beneficiile în urma imunizării fiind mult mai mari decât riscul de a se infecta și a dezvolta diferite complicații care le-ar pune viața în pericol. „Din păcate, pacienții cu boală cronică de rinichi nu au fost incluși în acest studiu efectuat de cei de la Pfizer, astfel încât nu avem date certe. Însă din experiența anterioară legată de celelalte vaccinuri la care se adaugă riscul dezvoltării acestei boli, recomandăm inclusiv vaccinarea «off label», adică în afara prospectului pentru această categorie de pacienți”, a completat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog. 

În schimb, pentru pacienții care au trecut printr-un transplant de rinichi nu poate fi dată o recomandare clară de vaccinare, fiind necesar ca decizia să fie adaptată în funcție de fiecare pacient împreună cu medicul care se ocupă de caz. „Nu putem da o recomandare clară pentru că în acest caz există riscuri în general legate de vaccinare, acestea țin de posibilitatea de a apărea o reacție de tip gazdă contra grefă, o reacție de răspuns hiperimun care să respingă grefa renală. În acest context, vaccinarea nu este neapărat susținută, însă în mod particular la virusul COVID nu avem date, există anumite riscuri astfel încât această decizie trebuie luată caz cu caz pentru fiecare pacient, discutând cu medicul curant care îl are în evidență”, a mai precizat medicul nefrolog. 

Dr. Ionuț Nistor

Diabet: COVID poate determina complicații incompatibile cu viața

O altă categorie de pacienți fragili, la care s-a remarcat o afectare severă în urma infecției cu SARS-CoV-2, sunt cei care suferă de diabet zaharat. Medicii care se ocupă de tratarea acestor pacienți au remarcat că cei mai mulți diabetici ajung să dezvolte forme moderate, severe și chiar mortale. Totodată, riscul de a face o formă severă a bolii este mult mai mare la persoanele care pe lângă diabet, suferă și de boli cardiovasculare, obezitate, alte boli cronice sau autoimune. „Pacientul cu diabet este considerat un pacient fragil pentru că diabeticii au un sistem imunologic ușor deprimat. În aceste condiții de pandemie, acești pacienți sunt foarte receptivi la infecții, la infecția cu SARS-CoV-2, și sigur că bolnavii de diabet trebuie să aibă prioritate la vaccinare pentru a dobândi această funcție de apărare pentru a face anticorpi”, a precizat șef. lucr. dr. Gina Botnariu, șefa secției de Diabet și Zaharat și Nutriție de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. 

Medicul a mai explicat că sfătuiește pe fiecare pacient în parte să se vaccineze, însă dacă există persoane care au și alte boli asociate, îi îndeamnă să discute cu medicul care îi supraveghează. „Diabetul este prin excelență un echivalent de boală cardiovasculară, pentru că «biciuiește» vasele și o infecție cum este cea cu virusul SARS-CoV-2 poate agrava foarte mult starea aparatului cardiovascular, poate determina complicații care sunt incompatibile cu supraviețuirea, cum ar fi miocardita”, a mai explicat șef. lucr. dr. Gina Botnariu.

Din experiența avută în cadrul clinicii de specialitate, medicul a observat că majoritatea diabeticilor fac forme severe de boală, astfel că vaccinarea ar reduce semnificativ șansele de deces. „Orice infecție și mai ales COVID-19 determină complicații ale diabetului cum ar fi cetoacidoza severă care înseamnă de fapt coma diabetică. E ca Sabia lui Damocles deasupra capului, este o complicație foarte gravă. Referitor la efectele secundare după vaccinare, din ce am auzit la noi în țară nu s-au raportat efecte secundare grave, poate să apară o ușoară ascensiune a temperaturii, de 37,2, o durere la nivelul brațului, dar toate se remit și trebuie să ne gândim la beneficiile pe care le are imunizarea. Poliomielita, variola și alte boli au fost ținute sub control doar cu ajutorul vaccinării”, a completat medicul ieșean.

Dr. Gina Botnariu

Afecțiuni neurologice: „Dacă vor apărea efecte adverse, acestea vor fi în număr foarte, foarte mic”

În categoria persoanelor vulnerabile în cazul infectării cu COVID-19 se încadrează și pacienții care suferă de afecțiuni neurologice și care s-ar putea vaccina în această etapă a campaniei. Acești pacienți pot fi împărțiți în două categorii mari: cei vârstnici care au suferit accidente vasculare cerebrale și pacienții cu probleme neurologice care apar la vârste mai tinere, aici fiind cei care suferă de miastenia gravis, scleroza multiplă sau bolile neuromusculare. 

Medicii neurologi au explicat că cei care se încadrează în prima categorie, adică cei care au suferit un AVC și în urma lui au rămas cu dizabilități, vaccinarea nu este doar indicată, ci este „esențială” pentru a putea avea o viață cât mai apropiată de normalitate. Asta pentru că sunt persoane care au nevoie mare de asistență, o parte dintre acestea trăind în comunități sau fiind imobilizate la pat, ceea ce duce la un risc mai mare de a fi infectați cu SARS-CoV-2. De asemenea, nevoia de vaccinare este legată și de faptul că în contextul epidemiologic actual acești pacienți nu mai pot beneficia de tratament recuperator la fel ca înainte de pandemie. 

„Tratament recuperator înseamnă să intri în contact cu cel puțin un kinetoterapeut, care intră în contact cu alți pacienți. Din punctul acesta de vedere vaccinarea înseamnă nu numai că vor fi în siguranță, ci și că vor avea acces la mai multe lucruri de care au nevoie. De exemplu, când ești vaccinat știi că te poți duce la o consultație la policlinică fără să ai emoții privind jumătatea de oră pe care o petreci pe hol împreună cu alți pacienți care nu știi de unde vin și ce probleme au. Dacă este să apară efecte adverse, acestea vor fi în număr foarte, foarte mic, ceea ce din punctul de vedere al unui pacient cu mulți factori de risc este mai puțin riscant decât a se expune la boală”, a explicat medicul dr. Bogdan Ignat, șeful Secției de Recuperare Medicală – Neurologie de la Spitalul de Recuperare din Iași. 

Spitalul de Recuperare din Iași

În rândul pacienților care fac parte din a doua categorie, cu miastenie, scleroza multiplă sau boli neuromusculare, cea mai mare teamă este cea de declanșare a fenomenelor autoimune și de agravare a bolii în urma vaccinării. „De exemplu un pacient cu scleroză multiplă se teme că dacă se vaccinează, lucrul acesta poate declanșa un puseu sau o activitate mai susținută a bolii. Cu siguranță lucrul acesta nu va putea fi exclus complet decât în timp, când vor apărea date care să consemneze evoluția pacientului. Dar ceea ce este foarte clar este că orice infecție poate să ducă la accentuarea activității sistemului imun și poate eventual să crească autoreactivitatea și să accentueze boala de bază. Problema este că dacă suferi infecția propriu-zisă, la activarea aceasta imună se adaugă efectele bolii respective. Deci cred că riscul adus de vaccinare din punctul de vedere al bolilor autoimune nu este în niciun caz mai mare decât riscul adus de boala propriu-zisă”, a completat medicul neurolog.

Astfel, sfatul medicului pentru toți pacienții care i-au cerut o părere avizată a fost să se vaccineze, pentru că riscul în urma vaccinării este mai mic decât cel al infectării, aceasta fiind o opinie împărtășită de medicii români cât și de cei din străinătate.


Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii.A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției.Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE