Vaccinarea cu a treia doză nu este susţinută de dovezi ştiinţifice, avertizează şefii demisonari ai oficiului pentru vaccinuri din FDA

Data:

Conform Transilvania Reporter, Chiar și împotriva variantei Delta, eficacitatea vaccinurilor anti-Covid este atât de mare încât administrarea pe scară largă a încă unei doze de rapel nu este adecvată în acest stadiu al pandemiei, a scris luni prestigioasa publicaţie ştiinţifică The Lancet, citând declaraţiile şefilor demisionari ai direcţiei pentru vaccinuri din cadrul Agenţiei americane pentru Medicamente şi Alimente (FDA).


Marion Gruber, director al Oficiului de Cercetare și Revizuire a Vaccinurilor din FDA, un veteran cu 32 de ani în agenție, și directorul adjunct al OVRR, Phil Krause, şi-au anunţat recent decizia de a se pensiona după ce Casa Albă a anunţat că va autoriza vaccinarea generală cu a treia doză, indiferent de punctul de vedere adoptat de FDA.

Cei doi spun că datele colectate până în prezent privind eficacitatea celei de a treia doze sunt „preliminare”, „dificil de interpretat” şi nu conduc la necesitatea administrării ei pe scară largă.

Dovezile actuale, spun cei doi, nu par să arate necesitatea vaccinării cu încă o doză de rapel în rândul populaţiei generale, acolo unde eficacitatea împotriva îmbolnăvirilor severe rămâne ridicată. Chiar dacă imunitatea umorală pare să scadă, reducerea titrului neutralizant al anticorpilor nu prezice neapărat reduceri ale eficacității vaccinului în timp, iar reducerea eficacității vaccinului împotriva formelor uşoare ale bolii nu conduce obligatoriu la reducerea eficacității (mai mari, de obicei) împotriva îmbolnăvirilor severe.

Autorii observă, de asemenea, „provocările substanțiale” în estimarea eficacității vaccinului din studiile observaționale actuale, în special având în vedere cât de repede au fost lansate vaccinurile. Până în prezent, niciunul dintre aceste studii „nu a furnizat dovezi credibile ale unei scăderi substanțiale a protecţiei împotriva formelor bolilor severe, chiar și atunci când par să existe scăderi în timp ale eficacității vaccinului împotriva cazurilor simptomatice”, au adăugat ei.

Descoperiți mai multe despre acest articol accesând Transilvania Reporter.

spot_imgspot_img
Transilvania Reporter
Transilvania Reporterhttp://www.transilvaniareporter.ro
Săptămânalul Transilvania Reporter este primul şi singurul săptămânal quality de pe piaţa de media din Transilvania, cu articole de autor, analize şi sinteze prin care dezvoltă actualitatea, cu un conţinut axat pe ceea ce înseamnă Transilvania, prin spirit şi cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related