Facebook şi Google au anunţat că toţii angajaţii care vor lucra din birourile celor două companii vor trebui, în mod obligatoriu, să se vaccineze, transmite News.ro, preluat de publicația G4Media.
În vreme ce atât Google, cât mai ales Facebook, oferă un anumit nivel de flexibilitate în ceea ce priveşte libertatea angajaţilor de a lucra de la distanţă, cei care doresc sau sunt nevoiţi să lucreze de la birourile celor două companii vor trebui să se vaccineze.
Google şi Facebook au anunţat, la distanţă de câteva ore, că vaccinarea va fi obligatorie pentru propriii angajaţi, care trebuie să lucreze de la birou şi care vor avea mai multe contacte directe cu colegi şi parteneri.
Sundar Pichai, şeful Google, a spus că vaccinarea celor peste 135.000 de angajaţi, pe care compania îi are în 50 de ţări, le va oferi acestora mai multă linişte cu privire la virus.
În acelaşi timp, Google amână revenirea la birou a angajaţilor săi pentru jumătatea lunii octombrie, asta după creşterea, din nou, a numărului de infectări, cu varianta Delta.
Facebook va cere tuturor angajaţilor din Statele Unite care vin la birou să se vaccineze. Pentru angajaţii din alte ţări, o decizie va fi luată la o dată ulterioară şi va diferi, probabil, de la ţară la ţară.
Vaccinarea obligatorie pentru proprii angajaţi este o politică adoptată de un număr de din ce în ce mai mare de companii de tehnologie şi entertainment. Netflix, de exemplu, le va cere tuturor celor care intră în contact cu actorii să se vaccineze.
(Articol preluat din G4Media)