miercuri, 28 iulie 2021
AcasăNewsletterViaţa romilor în patru localităţi din Maramureş

Viaţa romilor în patru localităţi din Maramureş

Vara, în satul meu natal, Cicîrlău, veneau meşteri mustăcioşi, în spate cu truse de scule, foarfeci, ciocane, şi strigau la porţi: Reparăm oaleee!… Pe atunci, vasele de “badog” erau peticite. I-am văzut cum taie, bat şi nituiesc tabla şi mi-am dorit să devin tinichigiu. Seara, am făcut febră, mama a zis că m-au deocheat şi m-au descîntat!… Şi astăzi vin prin Cicîrlău romi cu căruţe trase de cai, în care colectează fier vechi. Le-am dat din pod tinichelele lipite cu cir de părinţii lor, în urmă cu 50 de ani. Situaţia nu s-a schimbat prea mult, şi în anul 2020 romii adoptă “strategii de supravieţuire”, expresie des folosită de sociologi.

Câţi romi trăiesc în Maramureş

La ultimul recensămînt al populaţiei (2011), din 500.000 de cetăţeni, 12.000 îşi recunosc etnia romă, însă doar jumătate au declarat că romani este limba lor de acasă, iar ceilalţi afirmă că româna este limba lor maternă. Mulţi romi se declară români. Circa o mie de romi din Ardusat îşi neagă etnia din motive obscure, pe care le ocolesc în discuţie. “Important este să fii om!”, se eschivează un rom din Ardusat, 60 de ani, cu studii medii, întîlnit pe strada Fînaţe I. Din context, am înţeles că a fost vorba de o “strategie de supravieţuire”, pentru a evita discriminarea.

În Baia Mare, din cei 120.000 de locuitori, 3.000 s-au înregistrat ca romi, dar numărul este mai mare dacă îi calculăm şi pe cei din pungile de sărăcie: Craica, Pirită, Ferneziu, Cuprom, Horea, Gară şi Valea Borcutului, care tind să devină localităţi ilegale, fără nume de străzi, fără numere de casă, la periferia municipiului reşedinţă de judeţ. În alegeri, partidele etnice rome primesc 0,1% din opţiuni, sub pragul electoral de 5%, pe care l-ar putea atinge de-ar fi uniţi precum maghiarii. În acest caz, ar avea şi romii primari şi consilieri locali cu putere politică de decizie.

Mica istorie a romilor

Începuturile comunităţilor din Maramureş sînt puţin cunoscute. Romii din Coltău, se spune fără dovezi scrise, au venit din Italia, în secolul al XIX-lea. Erau 14 familii, iar azi sînt 300. În satul Chelinţa, primii romi ar fi  păstorit turma de porci a satului, potrivit unei legende locale, iar după o sută de ani, acolo trăiesc 1.000 de romi, depăşind populaţia băştinaşă.

Istoricul şi publicistul Teofil Ivanciuc a cercetat istoria romilor în arhivele din Sighetu Marmaţiei. Robii romi ar fi fost aduşi de tătari în secolul al XIII-lea, însă prima menţiune scrisă apare în anul 1442, cînd la Giuleşti trăia “Ţiganul Crăciun”, scrie în cartea “Diplome maramureşene din sec. XIV şi XV”, de Ioan Mihalyi de Apşa. Izvoarele documentare se înmulţesc în secolele următoare, romii de la marginea satelor se ocupau de fierărie, căocie, potcovărie, cazangerie, cărămidărie, lăutărie… În 1776 şi 1785, habsburgii au colonizat 52 de familii de romi la Vadu Izei, Peri, Vişeu, Bocicoi, Teceu şi Sighet, ca spălători de aur. În Transilvania, romii au fost eliberaţi din robie în 1773 şi 1803, de Iosif al II-lea, în Principatele Române, abia la 1856. Romii apar ca neam în recensămîntul oficial din anul 1930.

 În 1992, după Revoluţie, populaţia romă era de 7.000. În 2002, au fost recenzaţi 9.000 de romi. Sînt cifre publicate de Institutul Naţional de Statistică, pe site.

Starea romilor

În toată Europa, continent cu 6 milioane de romi, s-a adoptat această denumire, pentru această veche populație nomadă. Uniunea Europeană (UE), prin Comisia Europeană, recomandă includerea în societate a romilor cu structură identitară marginală, însă nu este uşor pentru state să anuleze atîtea secole de respingere. Unii oameni mai cred şi azi în mitul identitar că romii au forjat piroanele răstignirii şi o femeie romă a furat unul!… 

Politica de incluziune socială va aduce bunăstare şi un trai decent, scrie în documentele UE, ceea ce se întîmplă sub ochii noştri pentru romii care au plecat la muncă în occident sau care fac afaceri comerciale în ţară. Aceştia şi-au construit case somptuoase. Ceilalţi 30% trăiesc tot marginal, în case improvizate. Am constatat direct această realitate crudă în patru comunităţi de romi din judeţul Maramureş, unde am văzut case de paiantă – pereţi construiţi din rude de lemn lipite cu argilă, direct pe pămînt. 

Progresul comunităţilor este evident, însă din păcate mulţi romi încă locuiesc în astfel de locuinţe rudimentare. Mentalitatea majorităţii şi a minorităţii se schimbă, apar locuri de muncă stabile, firmele caută resursa umană tînără furnizată de populaţia romă, pînă acum subocupată. La nivelul anului 2010, Banca Mondială estima pentru România pierderile de productivitate anuală, din cauza excluziunii romilor, la 887 milioane euro, scrie în “Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2015-2020”. Angajarea în muncă a romilor (femei, tineri) duce la creşterea productivităţii industriale a României cu aproape un miliard de euro pe an. Romii îşi vînd forţa de muncă în economie şi renunţă la ocupaţiile tradiţionale, slab productive şi neimpozitate, pentru a scăpa de sărăcia endemică. 

Miron de pe Craica

Serviciile de asistenţă socială au grijă de cei rămaşi în urmă, precum este romul Miron Lăcătuş, crescut de mic în Căminul de copii orfani din Bădăcin. Acum are vîrsta de 42 de ani şi recuperează materiale din containerele de gunoi de pe Aleea Mărăşti din Baia Mare. Miron m-a invitat la el acasă, să-i văd căsuţa de lemn, nu mai mare de 3×3 metri, aflată lîngă pîrîul Craica. Camera este curată, pe pereţi are două fotografii înrămate, pe jos, un covor decolorat. Şi Miron este curat, deşi nu se spală niciodată cu apă caldă: “Am grijă să nu mă murdăresc!”, zice el. Observ că n-are sobă, una de tablă l-ar costa 150 de lei, şi “de unde atîţia bani?!”, aşa că doarme în frig, se acoperă cu ţoluri. Cînd plouă, apa picură prin fisurile din acoperiş, o colectează în oale şi ligheane ruginite, aerul miroase a lemn putregăios…

L-am întrebat pe Miron de ce nu se angajează, ca mulţi alţi romi, la fabrica de mobilier Aramis Group, de pe str. Speranţei din Baia Mare. Zice că nu poate munci, are genunchii anchilozaţi şi şchioapătă, aşa că se mulţumeşte cu ce găseşte în containerele de gunoi şi cu ce primeşte de la cei miloşi. Unii îi aduc mîncare mucegăită, o aruncă după ce oamenii pleacă, să nu-i supere. De nimeni nu vorbeşte rău! Pe doamne le ajută să care gunoiul de la portbagaj pînă la container şi uneori primeşte 1 leu. Are zile fără de noroc şi se culcă flămînd, doarme cu grijă pentru ziua de mîine. De 15 ani trăieşte cu mese neregulate. E bucuros cînd află metale, dar rar aruncă oamenii aşa ceva. Cuprul are cea mai mare valoare. 

Îi fac fotografii în interior şi în faţa casei. Aruncă ţigara, să dea bine. Speră ca şi medicul de la medicina muncii (dr. A.) să citească articolul şi să-i redea gradul de handicap pe care l-a avut. Miron stă de dimineaţă pînă după-amiază lîngă container, urmărind ce aruncă oamenii. Dacă cineva scapă gunoiul pe jos, el îl ridică, să fie locul curat, aşa îi place lui!…

Estera de pe Craica

Estera Covaci (61 ani) a lucrat 8 ani la Servicul public de salubritate, dar s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi acum trăieşte şi ea cu ce aruncă alţii. Astăzi este norocoasă, a găsit o jumătate de carcasă de oaie, cu fîşii de carne şi grăsime între coaste. “Va ieşi un guiaş bun, îmi mai trebuie pâine şi cartofi, că sare am…”, a zis Estera. Locuieşte într-o cocioabă, fiu-său e bolnav psihic, nu vrea s-o vizitez acasă. 

Romii de pe Craica pot cumpăra alimente “pe caiet”, în cătun funcţionează un magazin, dar Estera e deja datoare cu 6 lei şi patronul, rom şi el, a ameninţat-o cu bătaia… Există şi romi cămătari, dau bani cu dobîndă de 50% pe an, mulţi cad în capcană. Ea se mulţumeşte cu ce are. 

Craica rămîne un focar de tuberculoză, hepatită, rujeolă, păduchi. Doar rîia a dispărut în ultimii ani, de cînd romii nevoiaşi primesc detergent şi îşi pot spăla hainele cu 0,50 lei, în maşinile automate ale fundaţiei Caritas.

Traiul romilor ce locuiesc pe Craica este sub limita decenţei în 80% din cazuri, după părerea noastră. 

Coltăul poetului Petőfi

În mijlocul comunei Coltău, am privit statuia lui Sándor Petőfi din curtea castelului Teleki şi am şezut la masa de piatră pe care în 1847 poetul romantic maghiar a scris poezii de dragoste pentru Aniko, o fată din şatră.

În 25 noiembrie 2020, realitatea este dură: multe dintre familiile de romi din Coltău abia îşi duc zilele, iar poezia este ceva îndepărtat. 26 de familii sărace au primit de la stat cîte o căsuţă cu o cameră. Am vrut să le văd cu ochii mei şi am luat-o la pas pe strada principală, asfaltată, numită Posta. Acolo sînt case de rom, mari, unele cu etaj. Am intrat însă pe o uliţă laterală, pietruită, şi am găsit căsuţe sărăcăcioase, fără gard, cu closet de scînduri şi cu perdea în loc de uşă.

Redefinirea romilor din Coltău

Înainte de 1989, elevii romi din Coltău făceau cursurile şcolare în limba maghiară. După Revoluţie, romii au pornit în căutarea identităţii proprii şi s-au separat de maghiari. Nu-şi mai neagă etnia şi au cerut ca fiii lor să fie alfabetizaţi în limba română. Este un pas înainte spre asumarea condiţiei de rom, avînd în vedere cererea ca cei 300 de elevi să aibă profesori de limba romani şi de istoria romilor. Între maghiarii majoritari (60%) şi romii minoritari (40%) din Coltău există un conflict identitar. Un studiu pe această temă, publicat în presa locală de psihologul Florentina Baciu ajunge la concluzia că romii îşi caută propria identitate în spaţiul multicultural.

Majoritari în Chelinţa

Am ajuns în satul Chelinţa ocolind pe la Mireşu Mare, din cauza faptului că podul peste rîul Someş, cu deschidere de 90 m, nu este încă finalizat, aşa că legătura Chelinţa-Ulmeni se face tot cu podul plutitor, taxa de bac fiind de 10 lei pentru un autoturism, dus-întors. Cînd au treburi la primăria Ulmeni, chelinţanii traversează Someşul peste podul de cale ferată, riscînd să fie călcaţi de tren.

Romii din Chelinţa au două case de rugăciune şi doi pastori penticostali. Comunitatea lor este puternică, fiind mai mulţi decît românii. La cele două şcoli din sat, învaţă 360 de copii romi şi 18 români. Strada romilor este mărginită de lunca inundabilă şi dealul abrupt. În unele puncte, pereţii caselor sînt ridicaţi chiar lîngă drum, ca în satele de munte din Italia, traficul fiind îngreunat fiindcă strada aceasta este în acelaşi timp şi drum judeţean între Maramureş şi Sălaj.

Mulţi romi din Chelinţa locuiesc în case cu etaj, dar încă există şi cîteva familii cu case de paiantă. Romii cei mai săraci au ocupat din terenul cu vegetaţie forestieră, aşa au apărut două cătune ilegale, unul spre Remeţi pe Someş, pe o vale în sus, şi unul spre Cheud, la un kilometru de Chelinţa.

Un cetăţean ne-a spus că romii îşi doresc introducerea reţelei de canalizare în sat şi ar mai fi o problemă, intabularea proprietăţilor. O femeie a zis că familiile sărace au noroc cu pădurile din jur, din care culeg hribe şi peste vară obţin venituri ce le ajută să supravieţuiască peste iarnă. O profesoară (româncă) ne-a povestit că elevii romi sînt interesaţi să absolve 8 clase, condiţie obligatorie pentru carnetul de conducere auto. Elevii nu lipsesc niciodată de la orele de limba engleză, visul lor fiind să plece în Anglia, să cîştige lire şi să-şi ridice vilă în sat.

Părinţii au cerut în scris Inspectoratului Şcolar Maramureş ca un profesor să predea ore de istoria romilor, acesta fiind un pas spre şcoala în limba romani la Chelinţa (Strategia naţională 2015-2020 pentru incluziunea romilor prevede: “asigurarea predării limbi romani la toate nivelurile educaţionale, unde există o cerere suficientă în acest sens”). Doar trei şcoli din Maramureş au profesori de limba romani.

Ardusatul are / nu are romi

Pierderea limbii materne de către romii din Ardusat s-a produs în urmă cu o sută, poate două sute de ani. În 2020, aici trăiesc o mie de romi, după socoteala noastră, pe trei străzi largi, sistematizate prin anii 1930: Fînaţe I, Fînaţe II şi Fînaţe III. Avînd în vedere că populaţia este în creştere, primarul Ciprian Rus ne-a declarat că va înfiinţa strada Fînaţe IV, unde 50 de familii tinere vor construi 50 de case noi. Ardusatul are toate utilităţile publice asigurate, cu excepţia reţelei de gaz metan, acesta fiind obiectivul major al primăriei. Despre romi, primarul nu ne-a spus nimic: la recensămîntul din 2011, toţi cetăţenii comunei Ardusat s-au declarat români. 

Pe cele trei străzi Fînaţe, am văzut zeci de case mari, de tip orăşenesc, cu alee, garaj, gazon şi garduri înalte, de fier forjat. Multe nu sînt locuite, proprietarii se află în Marea Britanie, împreună cu copiii lor. Locuinţele îi aşteaptă cuminţi, să se întoarcă. Am văzut însă şi case de paiantă (de prici, li se spune aici), locuite de familii cu mulţi copii. La poartă, au depozitat lemn de salcîm pentru foc, adus cu căruţa de pe păşunea satului. Din ce trăiesc aceste familii? Din alocaţia copiilor şi ajutorul social.  

Raportul Prefecturii

Din raportul “Monitorizarea Planului judeţean Maramureş de măsuri privind incluziunea minorităţii rome pentru perioada 2019-2020”, care cuprinde date precise, rezultă că mulţi copii romi trăiesc pe stradă, în loc să meargă la şcoală. Din cele 124 de locuri în licee, speciale pentru romi, în acest an şcolar au fost ocupate doar 12. Din cei 3.000 de copii şi adolescenţi romi din judeţ, 1.000 sînt daţi în plasament familial sau asistenţă maternală. Sînt trei mediatori şcolari, la şcolile V. Alecsandri, P. Dulfu şi S. Petőfi; cinci mediatori sanitari, în Baia Mare (4) şi în Coltău); zece asistenţi comunitari, pentru romii din pungile de sărăcie ale Băii Mari. Există un inspector şcolar pentru problemele romilor. Funcţionează Centrul de reabilitare socială şi Centrul comunitar Romanii, ambele în Baia Mare. Asociaţiile ASSOC, Ovidiu Ro şi Young Roma sînt active. Copiii cu handicap şi dizabilităţi primesc îngrijire la centrul special din Sighetu Marmaţiei. Elevii romi au burse de ucenicie, prin programe europene. Cîteva primării derulează proiecte cu fonduri europene pentru incluziunea romilor. Eforturile instituţiilor de stat ce aplică strategia de incluziune a romilor sînt însemnate. Şi totuşi…

Concluzii îngrijorătoare

Doar o treime dintre copiii romi ajung să absolve clasa a VIII-a şi abia 0,1% termină facultatea, faţă de 20% la români. 30% dintre romi locuiesc în locuinţe indecente, faţă de 4% dintre români. Speranţa de viaţă a romilor este mai redusă cu 6 ani faţă de restul populaţiei (vezi Studiul regional 2011 UNDP/Banca Mondială/CE*31), ca efect al locuirii precare, fumatului (50%, faţă de 30%), al dietei sărace şi activităţii fizice scăzute. Doar 3% dintre romi ating vîrsta de 65 de ani, faţă de 18% din restul populaţiei. 30% dintre romi sînt săraci, faţă de 5% dintre ceilalţi cetăţeni români.

Pauperitatea romilor este perpetuată de la o generaţie la alta şi trebuie stopată. Statul român şi comunităţile locale au datoria să-i susţină pe romii care nu se pot ajuta singuri, mai ales în problemele legate de educaţie, sănătate, locuire, mică infrastructură, protecţia copilului şi dezvoltare comunitară.


Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului “No Hate – Redactare incluzivă a articolelor despre romi în perioada pandemiei COVID-19”, un proiect derulat de Freedom House Romania, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, cu sprijinul financiar de Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Nicolae Goja
Jurnalist la Graiul Maramureşului din Baia Mare, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi al Uniunii Scriitorilor din România filiala Cluj. Autor a şase romane (e.g. Ilca, Iad în raiul de acasă, Clopotul cu două limbi, Doi pe o cruce - premiat în 2015 de USR Cluj) şi al unei cărţi de publicistică.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE