VIDEO Alba Iulia se scaldă în gunoaie de câteva luni din cauza șicanelor între firmele de salubritate. Primarul Gabriel Pleșa: Recunosc că sunt cu spatele la zid până intră în vigoare noul contract

Data:

Alba Iulia se scaldă în gunoaie de câteva luni, iar situația pare imposibil de gestionat de primăria municipiului. Problemele au început după inaugurarea Centrului de Management al Deșeurilor de la Galda de Jos (CMID), care ar fi trebuit să preia toate deșeurile din zonă, dar operatorul local de salubritate a încercat să ducă o cantitate mult mai mare decât cea convenită.

Tot atunci au început însă șicanele dintre Asocierea RER Vest și RETIM (operatorul CMID Galda ) și ”Polaris”, operatorul de salubritate din Alba Iulia (care a pierdut licitația pentru operarea centrului în fața RER Vest).

Înțelegerea dintre cele două companii presupunea (lucru confirmat de primarul Gabriel Pleșa) colectarea și transportul unei cantități maxime de 120 de tone de deșeuri pe zi, dar ”Polaris” avea la momentul respectiv o cantitate mult mai mare adunată pe o rampă ecologică de transfer situată pe centura ocolitoare a orașului, așa că a încercat să ducă aproximativ 200 de tone.

RER Vest a refuzat să preia atât de multe gunoaie, însă ”Polaris” a reclamat că CMID nu respectă programul stabilit prin contract și că unele utilaje din dotarea CMID nu sunt funcționale.

YouTube video

”Centrul de Management al Deșeurilor din Galda de Jos funcționează din data de 07 mai 2021 și asigură capacitate suficientă de procesare față de necesarul întregului județ Alba. Cantitatea totală zilnică prevăzută a fi preluată din tot județul Alba este de 180 de tone (maximum 100 de tone din Alba Iulia și împrejurimi), iar la centrul de la Galda de Jos au fost aduse zile la rând 200 de tone doar de către compania Polaris. Ne întrebăm, așadar, de unde vin cele 200 tone pe care le aduce zilnic Polaris M Holding, sigur nu din colectarea zilnică” au transmis la momentul respectiv reprezentanții Asocierii RER Vest și RETIM.

În trecut, din Alba Iulia se colectau aproximativ 80 de tone de deșeuri pe zi. Acestea erau duse la centrul de management al deșeurilor de la Oradea iar cetățenii din oraș plăteau un cost suplimentar pentru acest lucru. Operatorul din oraș gestiona însă și rampa de transfer de pe centură, care s-a umplut până la refuz cu deșeurile care nu au mai fost transportate.

Problemele au continuat și în săptămânile următoare. Gunoiul nu a fost adunat sau, când au fost golite pubelele, a fost lăsat ”suplimentul” din jurul lor.

Situația a stârnit nemulțumire în oraș, iar cetățenii au asaltat primăria și presa locală cu reclamații. Până la urmă, miercuri, operatorul a început să adune o parte din gunoi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, există un act adițional la contractul încheiat între Rer Vest (operatorul de la Galda) și Polaris, pentru transportul la Galda al cantității de 120 de tone pe zi. „În momentul de față, de comun acord, au hotărât să crească cantitatea la 150 de tone pe zi”, au transmis reprezentanții instituției.

”Din păcate, suferă populația. Eu ca instituție și eu ca persoană recunosc că sunt cu spatele la zid și că până intră în vigoare noul contract, nu am o măsură clară decât ceea ce am făcut: sporirea tonajului de la Galda și totodată sporirea capacității de colectare a firmei care colectează la ora aceasta” a spus primarul Gabriel Pleșa.

Noul contract pentru salubritate va intra în vigoare în septembrie.

Centrul de management al deșeurilor se compune dintr-un depozit ecologic cu o capacitate de aproximativ 543.000 de tone pe an, o stație de sortare cu o capacitate de 42.000 de tone pe an și o stație de tratare mecano-biologică cu o capacitate de peste 65.000 de tone pe an.

Este vorba despre un ansamblu complex, care va permite reciclarea deșeurilor, separarea lor și sortarea lor.

Execuția lucrărilor precum și proiectarea zonei de tratare a deșeurilor au fost realizate de Asocierea Porr Construct SRL – Porr Bau GmbH – Entsorga Italia SpA, având o valoare de aproape 24 de milioane de euro, iar finanțarea a fost asigurată de un proiect european depus și câștigat de Consiliul Județean Alba,  prin ”POS MEDIU 2007 – 2013” și prin ”POIM 2014-2020”.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și G4 Media în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mihai Amarandei, fost consilier al ministrului Agriculturii Petre Daea, nu poate justifica 224.743 euro

Justiția ieșeană este chemată să decidă în privința confiscării...

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...