​VIDEO Hunedoreanul Avram Iancu, primul român care a traversat înot Canalul Bristol

Data:

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, potrivit unui anunţ postat de sportiv, în noaptea de joi spre vineri, pe pagina sa oficială de socializare.
„În urmă cu două luni eram în spital, internat prin secţia de primire urgenţe, iar astăzi (joi – n.r.) am trecut înot din Anglia în Ţara Galilor, traversând Canalul Bristol. Odată cu această performanţă sunt onorat să devin primul român care traversează celebrul canal, care are curenţi marini deosebit de puternici. Sunt, de asemenea, onorat să constat că această traversare a făcut ca inimile românilor din Ţara Galilor şi Anglia să rezoneze cu această acţiune românească. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi, mai ales, celor aproximativ 50 de români care m-au aşteptat la final. Sunt foarte bucuros să constat că printre ei s-a aflat şi reprezentantul Ambasadei României în Regatul Unit, dl. Mihai Ioan, Consulul Onorific al României în Ţara Galilor, dna Diana Stroia şi dna Gabriela Ferguson”, a transmis înotătorul român, potrivit Agerpres.


Citește și: Ministerul Dezvoltării s-a folosit de Via Transilvanica pentru piste de bicicletă prin PNRR. Acum nu o mai vor
Avram Iancu a început traversarea Canalului Bristol joi dimineaţa, pe o rută stabilită între localităţile Glenthorne şi Porthcawl. Performanţa bibliotecarului din Petroşani s-a desfăşurat după regulile de marathon swim, fiind supravegheată de Bristol Channel Association, entitatea juridică ce guvernează înotul în acest canal şi care organizează traversarea în mod oficial, pilotul, copilotul şi observatorul cursei fiind englezi.
Înainte de începerea traversării, Avram Iancu a apreciat că înotul în Canalul Bristol, care măsoară 28 de kilometri, va fi unul dificil din cauza temperaturii scăzute a apei, dar şi a efortului continuu pe care va trebui să-l facă.
Anul acesta, Avram Iancu a obţinut titlul de „Performance of the Year” din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.
Între performanţele bibliotecarului din Petroşani se numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri.


Citește și: Petre Daea, audiat ca martor de DNA în dosarul de corupție al lui Adrian Chesnoiu
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Facebook / Avram Iancu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată: Sunt nevinovată, dar nu mai candidez

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată. Flavia Boghiu...

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face...

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deși este acuzat de luare de mită

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat de preşedinte...

Parlamentul European aprobă primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor

Primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor...