VIDEO O cățelușă captivă într-o conductă de deversare lungă de 60 de metri, salvată după o intervenție maraton a pompierilor

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Pompierii de la Punctul de Lucru Bretea Română au căutat, duminică, timp de patru ore, soluții ca să salveze o cățelușă captivă într-o conductă de deversare la stația de sortare din Măceu – Hunedoara.

„Patru ore în care nu au stat nicio clipă!
Când salvatorii au ajuns la locul intervenției, lătratul cățelușei abia se mai auzea.
De la paznicul stației de sortare din Măceu, mare iubitor de animale, cel care a anunțat evenimentul la 112, au aflat că Luminița dispăruse de mai bine de o zi. Era captivă într-o conductă de deversare lungă de 60 de metri, la o adâncime de 2 metri și se afla la mijlocul acesteia”, precizează MAI pe pagina de Facebook a instituției.

Citește și: Fermierii olteni lansează o aplicaţie pentru livrarea de legume, fructe şi produse lactate. Cum va funcţiona?

„Luminița de la capătul tunelului chiar a existat!”

Intervenția, una maraton, s-a încheiat cu salvarea animalului.

„Nicio clipă nu s-au gândit să renunțe și după patru ore, au reușit să o scoată pe Luminița din conducta unde era captivă.
Pentru cei trei pompieri care au acționat astăzi, Luminița de la capătul tunelului chiar a existat!
Felicitări, Nicolae, Cornel și Sergiu!
Asta înseamnă să faci tot ce îți stă în putință pentru a salva o viață!”, transmite MAI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Vizantea-Livezi, staţiunea renăscută după un secol – primul complex balnear construit de la zero după 1989

Într-o vale liniştită de la poalele Munţilor Vrancei, unde...

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul...

Credinţă, tradiţie şi vindecare sufletească la marele pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc

Pelerini din ţară şi din străinătate, veniţi în număr...