VIDEO O școală renovată cu bani privați stă goală pentru că așa vrea un primar

Data:

O școală renovată de Asociația Bookland și partenerii săi – firme private – în comuna gorjeană Turcinești stă goală, din cauză că primarul și directoarea unității școlare au o interpretare personală a unui protocol, acuză organizația.

Deși școală este renovată la standarde europene, elevii din satul Rugi (comuna Turcinești, Gorj) încă sunt forțați să facă naveta zilnic.

„Directoarea școlii și primarul comunei Turcinești s-au gândit să fie singurii care interpretează o clauză în defavoarea binefăcătorului lor. Adică de ce să aibă cuvânt de onoare? Nu mai bine se fac că nu au nimic de plătit pentru că uite ce scrie în acest protocol (nu contract!), conceput de însăși asociație, ca să-i ajute: școală nu datorează nimic asociației Bookland.

Și da, așa e. Le-a spus-o și Bookland! În schimb, datorează constructorului față de care și-au asumat în mod egal manopera asociația și primăria”, se arată într-un video difuzat de Asociația Bookland.

„S-a ajuns la un calvar și au fost chinuiți oameni bine intenționați. Pentru aceste 15 procente din total investiție, asociația a dat sute de mailuri și telefoane la Inspectoratul Școlar Județean, la Prefectură, la Ministerul Educației, la partidul primarului, chiar și la prim-ministru…

Asociația Bookland și-a continuat treaba, nu a renunțat la renovarea școlii. După 9 luni reușește să o redea comunității chiar și împotrivă voinței primarului“. Atât își mai dorește: să nu ajungă să fie transformata în azil pentru vârstnici, cum umbla zvonul în sat! Căci asta ar durea și mai mult…”, a menționat organizația.

Cum răspunde primarul, puteți vedea în video-ul de mai jos.

YouTube video

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Mihaela Balaban
Mihaela Balaban
Mihaela Balaban a mai lucrat la România liberă și revistele Casa mea, Bebelu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...