VIDEO O zonă puțin discutată a PNRR: banii și reforma din justiție

Data:

Planul Național de Redresare și Reziliență, un plan de țară care ar trebui să schimbe România până în 2026, are și o importantă componentă privind reformele din justiție.

Pentru ca România să primească cele 29 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, trebuie să lucreze mai bine pentru garantarea independenței justiției, intensificarea luptei anticorupție și un acces mai bun la actul de justiție.

Laura Ștefan, expert în anticorupție, de la Expert Forum, explică, la Interviurile PressHUB, care sunt progresele pe care le-au făcut autoritățile de la București, dar mai ales unde există riscul de blocare a reformelor și a banilor.

Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactorul-șef al PressHUB (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2022. Între 2015 și 2017, a fost redactor-șef la cotidianul România liberă, unde lucrase anterior ca reporter de investigații. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași, România. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

În Constanța, colectarea gunoiului se va face doar noaptea

Colectarea gunoiului în municipiul Constanța se va face pe...

Încă un beneficiu pentru polițiști: vor fi plătiți să facă școală

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat marți că, în vederea...

Prețul lemnului de foc va fi plafonat la 500 lei/mc, până la 31 martie 2023

Guvernul va plafona prețul lemnului de foc la 500...