VIDEO | Percheziții în penitenciarele din Craiova și Drobeta Turnu Severin într-un dosar de trafic de droguri

Data:

YouTube video

Opt persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT din Bacău şi Giurgiu în urma a 27 percheziţii domiciliare şi 10 percheziţii în penitenciare, într-un dosar de trafic de droguri.

Percheziţiile domiciliare au avut loc în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Brăila şi în municipiile Bacău, Piatra Neamţ şi Roman, iar percheziţiile în penitenciare s-au desfăşurat la Bacău, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Galaţi, Gherla, Oradea, Brăila, CraiovaDrobeta Turnu Severin şi Poarta Albă, se arată într-un comunicat de presă DIICOT.

“În cauzele aflate pe rolul celor două structuri, se efectuează cercetări cu privire la introducerea în penitenciare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi drogurilor de mare risc. Acestea erau impregnate în scrisori şi expediate pe numele unor persoane aflate în sistemul penitenciar. Odată introduse în spaţiile de detenţie, scrisorile erau porţionate şi apoi vândute deţinuţilor”, menționează anchetatorii.

Pe parcursul percheziţiilor s-au găsit 20.000 lei şi 7.350 euro, telefoane mobile, coli A4 impregnate cu substanţe cu efect psihoactiv, precum şi formulare tipizate pentru transfer sume de bani.

La sediul DIICOT Bacău au fost conduse în vederea audierii 7 persoane, iar la sediul DIICOT Giurgiu alte 3 persoane, titrează REPORTER24.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care am acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care am văzut tot ce se putea vedea. Am bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentez ce înseamnă realizarea de emisiuni TV, la un post local şi pe site-ul reporter24.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Energie electrică din bălegar. Proiectul care va alimenta cu energie 4.500 de apartamente din Paşcani

Energie electrică din bălegar. Fmilia lui Dumitru Pantazi, fostul...

Cipurile pentru computer produse în Rusia sunt defecte din fabricație pe jumătate | Aktual24

Cipurile pentru computer produse în Rusia de cel mai...

Cum să folosești iluminatul pentru a comunica eficient cu clienții tăi? Fă-ți mesajul vizibil!

Fă-ți mesajul vizibil! Cum să folosești iluminatul pentru a comunica eficient cu clienții tăi?