VIDEO Se măresc salariile. Dar nu pentru profesori. Guvernul insistă cu doar două prime

Data:

Guvernul va aproba, vineri, majorarea salariului personalului nedidactic din învăţământ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Acesta a precizat că măsurile ce vor fi luate au la bază discuţiile purtate de reprezentanţii coaliţiei de guvernare cu sindicaliştii din Educaţie aflaţi în grevă.

„După acest dialog care s-a purtat între reprezentanţii Executivului şi cei ai sindicatelor din Educaţie, rezultatul acestor discuţii a fost analizat de către liderii coaliţiei de guvernare iar la finalul acestor discuţii sunt în măsură să vă prezint următoarele date: în primul rând, decizia coaliţiei de guvernare, care va fi implementată chiar mâine de către Guvernul României, în şedinţa de guvern de dimineaţă, vizează închiderea ridicării la nivel maxim pentru veniturile din Educaţie prin mărirea veniturilor celor care se regăsesc ca personal nedidactic, aşa-numita Anexă VIII a Legii salarizării – Legea 153.

O măsură care vizează 55.000 de oameni care lucrează în acest sector, cu o medie a creşterii a veniturilor de 9%”, a declarat Dan Cărbunaru, joi seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt a menționat că acestor venituri li se vor adăuga, a completat el, două prime consecutive, „una în luna iunie şi una în luna octombrie, de câte 500 de lei fiecare, de asemenea, aceste prime fiind oferite tuturor celor 55.000 de oameni care lucrează în categoria personalului nedidactic”.

Citește și: VIDEO Miting de amploare al profesorilor. Sindicaliștii nu sunt de acord cu soluțiile Guvernului

Se menține oferta celor 2 prime

Dan Cărbunaru a menționat şi alte măsuri privind creşterea veniturilor angajaţilor din Educaţie.

„Totodată, pentru alţi 220.000 de oameni care lucrează în sistemul educaţional, mă refer aici la personalul didactic şi personalul didactic auxiliar, în luna iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 lei, care va fi urmată în luna octombrie de o a doua primă, de 1.500 lei.

Aş vrea să vă fac această precizare. Discuţiile iniţiale, care s-au purtat în cursul săptămânii trecute cu reprezentanţii sindicatelor, vizau majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa VIII, la care se adăuga nevoia evidentă de a trata cu prioritate situaţia debutanţilor din sistemul educaţional, unde s-a discutat iniţial de această formă de stimulare, de premiere, atât pentru dumnealor, cât şi pentru cei care predau, care lucrează în zone defavorizate, cu un stimul în valoare de 1.000 lei.

Iată că am ajuns la extinderea acestor formule, care vor purta această formă de premiere pentru cariera didactică, pentru întreg personalul didactic, 220.000 de oameni, care vor primi în total 2.500 lei”, a afirmat Dan Cărbunaru.

Citește și: „Oferta finală” pentru profesori anunțată de Guvern: carduri cu 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că vor continua demersurile privind noua grilă de salarizare.

„După ce mâine, în condiţiile în care Anexa VIII este închisă, practic, formele care permit, cel puţin pentru sistemul din educaţie, majorări salariale, se va fi epuizat. Ca atare, este evident necesar ca noile creşteri, noile majorări, aşteptate, pe bună dreptate, de cei din sistemul educaţional, să intre în cadrul noii legi a salarizării, care va avea, în regim de urgenţă, devansat faţă de termenul fixat în cadrul PNRR pentru finalul acestui an, decembrie anul curent, în 15 iulie urmând a fi prezentat public şi lansat în dezbatere şi în analiză pentru a găsi cele mai bune formule, astfel încât, cu prioritate, cei care lucrează în Educaţie să-şi regăsească statutul, atât din perspectiva poziţiei în grilă, cât şi din perspectivă financiară, mult mai aproape de ceea ce cu toţii pentru societatea noastră”, a susţinut Cărbunaru.

Acesta a dat asigurări că la 1 septembrie noua Lege a salarizării va fi dezbătută cu celeritate în Parlament.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...