VIDEO Sute de credincioși, la slujba din Duminica Floriilor de la catedrala franciscană din Şumuleu Ciuc

Data:

spot_img

Aproximativ 400 de credincioşi romano-catolici au participat la slujba din Duminica Floriilor, de la catedrala franciscană din Şumuleu Ciuc, care marchează intrarea în Săptămâna Patimilor.

Oamenii au venit purtând în mâini ramuri de salcie cu mâţişori, care au fost sfinţite, pentru a fi duse apoi acasă şi a asigura protecţia familiei şi gospodăriei pentru un an întreg.

„Este o sărbătoare mare a creştinismului, este ziua intrării în Ierusalim a lui Isus, e ceva sufleteşte, care cuprinde o lume întreagă. Sperăm că vom avea o sărbătoare frumoasă şi vom avea şi pace, la urma urmelor”, a mărturisit un credincios.

O altă femeie a spus că, potrivit tradiţiei, mâţişorii se ţin un an întreg, se pun atât în casă, cât şi în grajdurile animalelor, iar anul următor se ard şi se pun în pământ, pentru belşug. De asemenea, în unele localităţi, se înghite câte un mâţişor de salcie atunci când cineva este bolnav şi oamenii spun că îi ajută să treacă mai uşor peste boală.

Citește și: EXCLUSIV Biserica Catolică din România explică de ce nu vrea ideologie de gen și diversitate în școală

Din cauza numărului mare de credincioşi, slujba de sfinţire a mâţişorilor a avut loc în curtea bisericii franciscane şi a fost oficiată de părintele Timár Sándor Asztrik, rectorul bisericii.

Ulterior, o parte dintre cei prezenţi au intrat în catedrală, unde s-a oficiat liturghia de Florii.

„Astăzi începe Săptămâna Mare, care celebrează întregul mister al morţii şi învierii lui Cristos. Astăzi, liturghia pune accentul asupra Patimii, iar duminica următoare asupra Învierii. Domnul care vine aclamat de popor şi de discipolii săi este acelaşi profet care va fi prins, bătut, osândit şi răstignit pe cruce. Isus intră în Ierusalim pentru a desăvârşi misterul morţii şi învierii Sale, El intră ca un împărat, iar darul Său este pacea. Să strigăm şi noi, împreună cu discipolii şi mulţimea: „Binecuvântat să fie împăratul care vine în numele Domnului”, „Pace în cer şi mărire pentru cei de Sus!”. Trebuie să ne străduim ca liturghiile la care participăm să nu fie o reconstruire folclorică, unde nu se mai află prezenţa şi provocarea adevăratului Mesia”, a declarat presei părintele Asztrik, potrivit Agerpres.

Mii de persoane din întreg judeţul Harghita celebrează Duminica Floriilor catolice, care marchează intrarea în Săptămâna Patimilor, în unele localităţi fiind organizate procesiuni sau reconstituiri ale intrării Domnului în Ierusalim.

Citește și: A fost filmat de mituitor. CEDO: Sunt valabile înregistrările făcute cu camere ascunse

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...