Vlad Gheorghe: Rezoluție pentru intrarea României și Bulgariei în Schengen în Parlamentul European

Data:

Vom avea rezoluție pentru intrarea României și Bulgariei în Parlamentul European, spune europarlamentarul Vlad Gheorghe, care a explicat, miercuri seară, că grupurile europarlamentare au înțeles că trebuie corectată de urgență o nedreptate care vulnerabilizează Uniunea Europeană.

„Tocmai s-a votat în Comisia pentru Petiții propunerea mea ca Parlamentul să acționeze pentru apărarea românilor și bulgarilor, ale căror drepturi au fost încălcate prin decizia Consiliului din decembrie 2022. Votul Austriei n-a respectat prevederile tratatelor când cancelarul a invocat false argumente, prin urmare am cerut ca Parlamentul să meargă până la capăt cu atribuțiile sale și să întoarcem această decizie”, a scris Vlad Gheorghe, miercuri seara, pe Facebook.

Citește și: Pensiile speciale, inclusiv cele acordate deja, pot fi tăiate. Argumente legale și constituționale

„Nu contează că are Nehammer alegeri, că are Putin interes să nu fim în Schengen ”

Ce urmează acum este votul din plen, dar europarlamentarul spune că nu sunt motive să ne îndoim că va trece rezoluția propusă.

„Asta pentru că propunerea mea a fost acum adoptată cu prioritate, peste toate celelalte puncte de la votul de astăzi. Grupurile europarlamentare și colegii din Comisie au înțeles că trebuie URGENT să corectăm această nedreptate care vulnerabilizează Uniunea Europeană. Nu putem permite niciunui stat membru să exercite cu rea-voință rolul în Uniune în detrimentul altor state.

Românii și bulgarii nu sunt cetățeni de mâna a doua, iar principiile Uniunii nu pot fi încălcate nicicum, nu contează că are Nehammer alegeri, că are Putin interes să nu fim în Schengen sau că n-avem bască. Aici la Bruxelles nu negociem principii și nu renunțăm să luptăm pentru ceea ce li se cuvine românilor de peste 10 ani: circulație liberă în spațiul unic european, fără cozi, umilințe, timp pierdut și bani aruncați la frontiere”, a subliniat Vlad Gheorghe.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Facebook Vlad Gheorghe

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei...