Vladimir Putin l-a elogiat pe Prigojin: „Un talentat om de afaceri”, cu „o soartă grea”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Președintele rus Vladimir Putin l-a elogiat pe fostul său camarad Evgheni Prigojin și a transmis condoleanțe familiei acestuia, după accidentul aviatic de ieri în care fondatorul grupării Wagner și-ar fi pierdut viața.

Președintele rus Vladimir Putin a confirmat, într-un mesaj televizat difuzat joi seară, că Evgheni Prigojin, fondatorul grupării paramilitare Wagner, s-ar fi aflat în avionul prăbușit miercuri seară în apropiere de Tver (200 de kilometri nord-est de Moscova) și că și-ar fi pierdut viața în accidentul aviatic.

În mesajul său transmis de televiziunile rusești, prima sa reacție oficială de după incidentul de miercuri seară (23 august 2023), Vladimir Putin a vorbit despre fostul său aliat la trecut și a afirmat că a aflat vestea prăbușirii avionului abia joi dimineață.

Citește și: Cine se afla, alături de Evgheni Prigojin, la bordul avionului prăbușit

„A făcut unele greșeli grave”

Șeful statului rus a transmis condoleanțe familiilor victimelor, inclusiv familiei lui Prigojin, și l-a numit pe fostul său aliat „un talentat om de afaceri” care a avut „o soartă grea”, „a făcut unele greșeli grave de-a lungul vieții”, dar „a și știut să își atingă obiectivele – atât pe cele personale, cât și pe cele comune, când i-am cerut-o, așa cum s-a întâmplat în ultimele luni”. De altfel, liderul de la Kremlin a elogiat „meritele semnificative” ale lui Prigojin în „lupta împotriva nazismului din Ucraina”, pe care „ni le aducem aminte și nu le vom uita”.

Pe 23 iunie 2023, Prigojin a cerut mercenarilor din armata privată pe care a fondat-o să înlăture conducerea armatei ruse, nemulțumit de modul în care Ministerul Apărării de la Moscova coordonează războiul din Ucraina.

Continuare în Deutsche Welle!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Prigozhin Press Service)

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Administrarea resurselor de apă în România, un paradox al tranziției energetice și pericolul degradării mediului

Dublul standard european: Alarme externe pentru „falimentul apei” și...

Deși nu a ajuns la Athos, Adrian Veștea a avut parte de o minune: fiul său a luat peste 8 la Bacalaureat

Fosta propunere a președintelui Nicușor Dan pentru funcția de...

Patru scenarii pentru viitorul UE: cine aderă și cine rămâne pe dinafară până în 2029

Uniunea Europeană ar putea primi noi membri până în...

Caravana TIFF Unlimited, găzduită de satul turistic Breb. Două seri de proiecţii cinematografice

Satul turistic Breb din judeţul Maramureş va găzdui, pentru...