Vor crește pensiile în 2022? Răspunsul Ministrului Finanțelor

Data:

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat duminică, 24 octombrie, că pensiile vor fi majorate cu 6% la începutul anului viitor.

Ministrul interimar al Finanțelor Publice, Dan Vîlceanu, a fost prezent duminică, 24 octombrie, la Prima TV, unde a declarat că de la începutul anului viitor, pensiile vor fi majorate.

„De la începutul anului 2022 şi cred că procentul va fi undeva în jur de şase la sută. Sunt întrebat deseori legat de pensii, salarii. Ceea ce pot spune este doar ce prevede legea în vigoare, pentru că bugetul se face pe legea în vigoare”, a declarat Dan Vîlceanu.

Potrivit observatornews.ro, alocațiile pentru copii vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2022.

„Legat de alocaţii, există o ordonanţă adoptată la începutul anului care prevede că alocaţia de la 1 ianuarie 2022 să fie 486 lei pentru copiii până la doi ani şi pentru copiii peste doi ani, undeva pe la 243 de lei. Ele vor intra clar de la 1 ianuarie 2022, e o lege în vigoare la 1 ianuarie. La pensii, indexarea se face cu rata inflaţiei şi jumătate din salariul mediu brut. Cam undeva pe aici ar însemna”, a adăugat ministrul, informează MONITORUL DE CLUJ.

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Cum au pus rușii bazele Securității în România. „Gayaneh“ și Pacepa | Aktual24

Cum au pus rușii bazele Securității în România. „Gayaneh“...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...