Vagoanele de dormit ale CFR Călători, pline de ploșnite. Abia după ce au ciupit un deputat, compania a reacționat

Data:

spot_img

Vagoanele de dormit ale CFR Călători, pline de ploșnite, care au mușcat zeci de ceferiști și pasageri. Situația a fost raportată de fiecare dată șefilor ierarhici, însă au fost luate măsuri abia la începutul acestei săptămâni, când a pățit-o un deputat care a călătorit cu trenul de la București la Timișoara, informează Clubferoviar.ro.

Deputalul Ovidiu Victor Ganț, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), prima formațiune politică din care a făcut parte președintele Klaus Iohannis, a mers în weekend de la București Nord la Timișoara Nord cu un tren al SNTFC CFR Călători, la vagon de dormit.

Citește și: Familia Pascu, adusă la audieri la DIICOT. Care sunt acuzațiile

În treacăt, trebuie menționat faptul că, deși au gratuitate la călătoriile pe calea ferată, parlamentarii nu se înghesuie să meargă cu trenul, preferând mașina personală sau avionul, așa că acum am avut parte de o excepție lăudabilă.

Abia reclamația parlamentarului a fost luată în seamă

Ei bine, somnul deputatului pe durata călătoriei nu a fost atât de liniștit precum și-ar fi dorit, pentru că a fost ciupit de ploșnițe. Evident, Ovidiu Ganț s-a revoltat și, din informațiile noastre, a semnalat situația însoțitorului de vagon, dar și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și directorului general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa.

Contactat de Club Feroviar, Ovidiu Ganț a confirmat incidentul, însă a negat că ar fi făcut demersuri la conducerea ministerului și a CFR Călători. ”Da, incidentul a fost real. I-am spus însoțitorului de vagon, care a raportat mai departe. Eu nu vreau să comentez mai mult, acum e treaba CFR (CFR Călători – n.red.) să rezolve problema”, a declarat parlamentarul.

Dezinsecție inexistentă sau după modelul Hexi Pharma

Potrivit informațiilor Club Feroviar, conducerea CFR Călători s-a mobilizat după acest incident și au fost dispuse măsuri de dezinsecție a vagoanelor de dormit și cușetă aflate în parcul activ.

Trebuie menționat faptul că, așa cum se poate vedea din imaginea alăturată, vagoanele sunt supuse, cel puțin pe hârtie, teoretic, în mod periodic proceselor de dezinfectare, deratizare și dezinsecție.

Continuarea în Clubferoviar.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Clubferoviar.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își dea demisia

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...