Zelenski: „Practic, nu mai avem frontieră cu Polonia”

Data:

Președintele Ucrainei Volodimir Zelensk a adresat sâmbătă un nou mesaj ucrainenilor, declarîndu-se sigur că în curând le va putea spune celor aflaţi acum în Polonia, România, Slovacia şi din toate celelalte ţări să se întoarcă, pentru că nu mai este niciun pericol, anunță News.ro.

„Sunt sigur că în curând vom putea spune oamenilor noştri: Întoarceţi-vă! Veniţi înapoi din Polonia, România, Slovacia şi din toate celelalte ţări. Întoarceţi-vă pentru că nu mai există nicio ameninţare!”, a afirmat Zelenski într-un nou mesaj către ucraineni.

„Deja ne gândim la viitor. La cum ne vom reconstrui oraşele şi economia, a adăugat el, enumerând discuţiile pe care le-a avut inclusiv cu directorul FMI, pentru a obţine sprijin financiar.

„Noi încă protejăm statul. Încă salvăm oameni.(…) Nu contează cât e ceasul, nu contează ce dată e. Şi aşa va fi până la victorie”.

El a anunţat că a avut o nouă discuţie cu preşedintele Franţei Emmanuel Macron şi cu cel al Poloniei, Andrzej Duda, convorbirile lor fiind zilnice, şi că îi este recunoscător fiecăruia dintre ei.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán | SONDAJ

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán,...

SUA testează un tanc dronă, care operează eficient noaptea | Aktual24

SUA testează un tanc dronă, a anunțat Agenția americană...

SUA solicită vânzarea forțată a TikTok, iar UE inițiază noi proceduri împotriva acesteia

SUA solicită vânzarea forțată a TikTok, în condițiile în...

Zelenski rămâne cel mai popular lider european. Într-o țară din UE Putin este apreciat

Zelenski rămâne cel mai popular lider european, aproape jumătate...