Zelenski: Putin este obosit de viață, dar nu e obosit de război. Când se termina invazia

Data:

Pierderile umane ale Rusiei în războiul din Ucraina sunt de 10 ori mai mare decât cel al ucrainenilor, a declarat președintele Vladimir Zelenski, într-un interviu acordat jurnalistei Christiane Amanpour, la CNN.

Totuși, liderul ucrainean nu a vrut să confirme cifrele oferite de Pentagon, care estimează că Rusia a pierdut jumătate din tancurile de luptă, a consumat majoritatea armelor ghidate de precizie, iar 80% din forțele terestre rusești sunt blocate în acest conflict.

Vladimir Zelenski a vorbit, în interviul pe care l-a acordat CNN împreună cu soția sa, despre importanța pe care a avut-o ajutorul militar al SUA și țărilor UE pentru a respinge invazia rusească, despre modul cum ar putea decurge negocierile cu Kremlinul („Putin este singur care nu este obosit de război”), dar și despre faptul că o înghețare a conflictului nu ar face decât să ofere Rusiei o pauză pentru a se reface („efectele sancțiunilor se simt”) și pentru a reveni în război din nou puternică.

Olena Zelenska a vorbit, în dialogul cu Christiane Amanpour, despre faptul că serviciile sociale ucrainene au pierdut datele despre sute de copii duși în Rusia, despre traumele psihologice create de război („Am avut copii cu tulburări alimentare, care nu mai vorbeau sau care nu dormeau niciodată dacă nu era cineva lângă ei”), dar și despre căile prin care Ucraina încearcă să se refacă.

Nimeni nu are tabloul complet al realității, mai ales în ceea ce privește numărul de morți

Niciun ucrainean nu ar putea spune că a știut ce va însemna acest război, ce tragedie urma să aducă pentru fiecare familie din aceasta țară, a răspuns Volodimir Zelenski, atunci când a fost întrebat de jurnalistă dacă se aștepta ca războiul să dureze atât de mult.

„Nu noi am pornit războiul, dar societatea ucraineană s-a unit și a arătat că era gata să înfrunte această provocare și, din nefericire, această tragedie. Am fost chiar impresionat de puterea acestei națiuni și am fost impresionat de rapiditatea răspunsului din partea Europei, a comunității internaționale și a întregii lumi care s-a raliat în jurul Ucrainei pentru această provocare”, a declarat președintele ucrainean.

Pentagonul a estimat că Rusia a pierdut în timpul invaziei sale din Ucraina jumătate din tancurile de luptă, a consumat majoritatea armelor ghidate de precizie, iar 80% din forțele terestre rusești sunt blocate în conflict. Volodimir Zelenski a complet că această estimare corespunde mai mult sau mai puțin realității.

„La drept vorbind, nimeni nu are tabloul complet al realității, mai ales în ceea ce privește numărul de morți. Cu toate astea, trebuie recunoscut că artileria care a fost furnizată ca asistență militară de către Statele Unite și Uniunea Europeană trebuia să oprească inițiativa militară  pe care Rusia a lansat-o împotriva Ucrainei la data de 24 februarie.

Ucraina a reușit, într-adevăr, să oprească această inițiativă militară, trupele rusești au fost oprite și o mare parte din teritoriul ucrainean a fost eliberat, tocmai cu ajutorul militar și al noilor tehnologii.

Nu am făcut apel niciodată la ceea ce, în mod mincinos afirmă Rusia despre noi, la bombe murdare sau provocări nucleare.

Și mă bucur că am lucrat împreună și am răspuns prompt la declarațile Rusiei în această privință. Imediat am invitat AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică – n.r) care a făcut verificările necesare și a concluzionat  că a fost vorba în acest caz de o altă minciună din partea  Rusiei. 

Așadar, cu siguranță nu pot confirma acele cifre, dar pot spune cu siguranță că este vorba de cifre uluitoare, atât în materie de arme grele, cât și de personal”, a explicat liderul Ucraina.

Totuși, la insistența jurnalistei americane, Volodimir Zelenski a precizat că „numărul pierderilor rusești este de 10 ori mai mare decât cel al pierderilor ucrainene, aproximativ, pentru că tactica noastră de război nu este să aruncăm oameni în luptă, să îi folosim drept carne de tun.”

„Indiferent că le cerem partenerilor noștri artilerie sau  vehicule blindate, nu este vorba doar despre arme, ci este  în primul rând vorba despre protecția soldaților noștri”, a menționat Volodimir Zelenski.

Citește și: Inteligența Artificială, folosită de cercetătorii români pentru detectarea anomaliilor în sarcină

Rușii relaxează legislația în materie de adopții, pentru a putea adopta copii ucraineni

Războiul nu face victime doar printre soldați, ci și, din păcate, printre civili, inclusiv copii. Iar conflictul militar din Ucraina are și o latură specifică: cea a copiilor trimiși cu forța în Rusia, despre care nu se știe ce s-a întâmplat cu ei. În plus, mii de minori au rămas cu sechele psihice, în condițiile în care au trebuit să învețe să nu vorbească și să se ascundă de bombardamente, iar mulți și-au pierdut păriniții, au fost martori la violuri și la alte  atrocități de acest fel. 

„În primul rând, este o mare tragedie faptul că sunt luați copiii noștri și duși în Rusia. Serviciile noastre sociale au pierdut contactul cu un număr mare de copii, pe care nu îi putem găsi.

Rușii relaxează legislația în materie de adopții, pentru a putea adopta copii ucraineni. Acest lucru este îngrozitor. Noi continuăm să luptăm pentru ei și aducem în discuție această problemă în toate forurile internaționale”, a răspuns Olena Zelenska.

Soția președintelui a menționat că în prezent există un acord cu Turcia pentru evacuarea a două case de copii din regiunea Odesa.

„Încercăm dinainte să îi salvăm,  însă, acum două zile am aflat că o casă de copii a fost mutată din regiunea Herson. Din nefericire, nu mai putem ajunge la ei și nu îi mai putem salva. Sper că în curând comunitatea internațională ne va ajuta să aducem copiii înapoi acasă.”

Olena Zelenska

Soția liderului ucrainean a menționat că sunt deja sute de copii traumatizați de război: unii au trebuit să-și îngroape mamele în curtea casei, alții și-au văzut propriile rude ucise, alții au stat în subsolurile Mariupolului.

„Încercăm să îi supraveghem și să îi ajutăm. În acest scop implementăm un program național de sănătate mentală și suport psiho-social care sper că va avea multe programe locale pentru copii. Vă pot da un exemplu: am organizat, cu mult succes cred eu, împreună cu psihologi și donatori ucrainieni, o tabără pentru copii. A fost vorba de 20 de copii cu afecțiuni psihologice. 

Aceștia au petrecut 20 de zile în Spania, sub monitorizare, iar această terapie a avut rezultate minunate. Copiii care nu vorbeau au început să vorbească. Am avut copii cu tulburări alimentare, copii care nu dormeau niciodată dacă nu era cineva lângă ei.(…)

Am vrea să implementăm astfel de programe la o scară mai mare. Avem suport în acest sens din partea specialiștilor din Israel și Egipt, iar următoarea destinație pentru pregătirea specialiștilor ucrainienii în acest sens este Marea Britanie”, a explicat Olena Zelenska, în interviul acordat CNN.

Citește și: Care-i problema cu renegocierea PNRR. Ce-ar avea de spus Victor Negrescu și Dan Nica la Haga sau Viena

„Au început să simtă efectul sancțiunilor și să vadă nemulțumirea din societatea lor”

Christiane Amanpour l-a întrebat pe Volodimir Zelenski dacă se simte presat să se așeze la masa negocierilor, dat fiind presiunile economice care există deja în țările care ajută Ucraina.

Ascultați, ei nu vor ca acest război să se termine. Toată lumea trebuie să înțeleagă că doar Kremlinul și doar o singură persoană, șeful Federației Ruse, nu sunt obosiți de război. În principiu, poate că e obosit de viață, din cauza vârstei lui, dar fără doar și poate nu e obosit de război.

Poate că Federația Rusă și conducerea ei politică și militară au nevoie de o pauză. Au început să simtă efectul sancțiunilor și să vadă nemulțumirea din societatea lor. Acești oameni (populația rusă – n.r.)  din nefericire nu au nici o voce. Dacă nu le-ar fi fost frică să iasă în stradă, ar fi pus presiune asupra conducerii.

În ceea ce ne privește, noi cerem să se respecte principiile Cartei ONU, să se respecte integritatea  noastră teritorială, să se respecte poporul nostru, pământul nostru, drepturile și alegerea noastră”, a răspuns președintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a menționat că, din punctul lui de vedere, „oboseală”, este un cuvânt mare.

„Este prea devreme pentru noi să fim obosiți. Atunci când rușii vor vrea cu adevărat pace, cu siguranță o vom vedea și o vom simți, dar nu poți să vrei pace numai prin cuvinte. Cuvintele nu sunt suficiente. Oprește războiul! Retrage trupele! Încetează să omori oameni! Începe să plătești despăgubiri pentru daunele produse țării noastre! Criminalii de război trebuie judecați!.”

„Suntem gata să discutăm cu Rusia, dar cu o Rusie diferită”

Volodimir Zelenski consideră că propunerile lui Putin nu au nicio substanță cu privire la terminarea unui război. În afară de ultimatumuri, nu a existat nimic din partea conductorului Federației Ruse, spune președintele ucrainean.

„Începând cu 24 februarie, au fost numai ultimatumuri: denazificare, deznaționalizare. Fiecare aspect pe care îl ridică începe cu un «de-». Mereu vor să ne priveze de ceva, în mod violent, pe propriul nostru teritoriu.

Acestea fiind spuse, nu voi vorbi cu această persoană, dacă această persoană conduce false referendumuri și recunoaște toate acele false autorități pe care le-au instalat ilegal. 

Am afirmat toate aceste lucruri în mod clar, precizând că dacă acționează astfel, înseamnă că nu respectă: suveranitatea, poporul nostru, drepturile și libertățile noastre. Prin urmare, despre ce să vorbim cu ei?

Totuși, nu am închis ușa. Am afirmat că suntem gata să discutăm cu Rusia, dar cu o Rusie diferită, care este cu adevărat gata pentru pace, cu o Rusie care este gata să recunoască faptul că ei sunt ocupanți și să ne despăgubească.

Și nu este vorba doar despre bani. Trebuie să ne restituie totul: drepturi, libertăți, teritoriu, bani si, cel mai important, justiție. Pentru părinții care si-au pierdut copiii, banii nu sunt suficienți. Nu sunt o prioritate. Redă-ne justiția! Până acum nu am auzit declarații în acest sens din partea Federației Ruse, a lui Putin sau oricui altcuiva”, aceasta este poziția categorică a lui Volodimir Zelenski.

„După obținerea victoriei și a păcii, nu dorim să ne întoarcem la aceeași situație”

Pornind de la premisa că aderarea Ucrainei la NATO va rămâne un obiectiv de viitor al țării, Christian Amanpour l-a întrebat pe liderul ucrainean dacă încearcă să obțină garanții de securitate din partea organizației nord-atlantice și a partenerilor europeni.

„Ucraina are nevoie de garanții de securitate. Lumea are nevoie de garanții de securitate pentru Ucraina, pentru că stabilitatea ei depinde de aceste garanții. Aceasta are legătură cu oboseala de care ați menționat.

După obținerea victoriei și a păcii, nu dorim să ne întoarcem la aceeași situație. Așa cum v-am spus, conducerea politică și militară a Rusiei are nevoie de o pauză într-o formă sau alta.

La fel cum s-a întâmplat cu acordurile de la Minsk, sau cu ocazia altor acorduri, a avut nevoie de o pauză. Pe urmă își va redobândi puterea, banii și armele.

Va pregăti mesajul pentru propria populație și când totul va fi pus la punct, va începe  ofensiva pentru că nu are decât un singur scop, să distrugă independența noastră. De aceea avem nevoie de garanții de securitate.

Absolut! Vrem garanții de securitate și credem că deja am demonstrat lumii capacitatea forțelor noastre militare, prin nivelul pregătirii, prin rezistența sistemului nostru de apărare. Cred că suntem la același nivel cu cel at statelor membre NATO, cel puțin.

Și cred că ar fi corect să fim în același cerc de securitate și în aceeași alianță pentru că nu există războaie între statele membre NATO, în interiorul NATO, iar pentru noi acesta este cel mai sigur construct”, a răspuns liderul de la Kiev.

Însă acesta s-a declarat conștient de faptul că drumul este mai lung decât și-ar fi dorit ucrainenii, din cauza atitudinilor personale ale liderilor anumitor state („iar aici aș vrea să subliniez, este vorba de lideri, nu de societăți, pentru că toate societățile, categoric, ne sprijină”), și prin urmare Ucraina vrea garanții de securitate până va obține statutul de membru NATO. 

„Toată  lumea continuă să spună că ușile NATO sunt deschise, dar trebuie să ajungem până la aceste uși.”

Volodimir Zelenski

2.500 de lovituri cu drone, explozibil și rachete

Jurnalista CNN a vrut să știe dacă Zelenski consideră că a primit și primește suficient ajutor militar încât să câștige războiul sau mai degrabă să nu îl piardă.

„Răspunsul este foarte simplu, este suficient atunci când nu mai auzi explozii, când sistemul aerian de apărare garantează că nici o rachetă nu mai lovește solul sau vreuna dintre clădiri. Este suficient atunci când nu se trage în tine și nici o rachetă nu este îndreptată împotriva ta.

Rusia cooperează împreună cu partenerul ei, dacă îl pot numi așa, cu Iran.

Începând cu 10 octombrie i-am văzut lansând în jurul a 450 de drone kamikaze, drone de atac și rachete. Până acum, am fost ținta a peste 2.500 de lovituri, exceptând artileria. 2.500 de lovituri de drone, explozibil și rachete este un număr mare. Avem suficiente sisteme de apărare? Nu, nu cred deloc  că avem o apărare  suficientă”, a răspuns președintele.

Liderul de la Kiev a menționat că este dispus să pună câtă presiune este nevoie pentru a obține și mai mult ajutor militar de la partenerii occidentali, „dacă prin fiecare telefon pe care îl dau rezolv problema sistemului aerian de apărare. Sunt gata să stau la telefon și să fac doar asta”.

Acesta a precizat că Vestul nu are o scuză, cădi nu este ca la începutul epidemiei de Covid-19, când oamenii nu știau ce să facă, fiind nevoie de un vaccin, care vaccin nu exista și a trebuit creat.

„Există un vaccin împotriva loviturilor militare rusești și îl cunoaștem, știm cu exactitate care sunt țările care au acest vaccin și în ce cantități. Să o spunem deschis, sunt țări care au acest vaccin în surplus, din punctul meu de vedere. Da, și ca să răspund la întrebarea dumneavoastră nu există suficientă voință politică la nivel internațional în acest sens”, a fost poziția categorică a lui Volodimir Zelenski.

Citește și: Der Spiegel: Rețeaua de secții de poliție chinezești din Europa

Am suferit atât de mult încât, dacă nu punem capăt presiunii acum, s-ar putea să nu avem nici o șansă pentru viitor

Jurnalista CNN a remarcat fatul că ucrainienilor nu le este frică „să împungă ursul”, constant, prin luptele de la sol, în aer, pe conturile Twitter ale Ministerului Apărării, peste tot. 

„Cred că istoric vorbind, am fost sub presiune atâta timp încât nu ne mai e teamă. Frica nici măcar nu mai este interesantă și pur și simplu vrem să se oprească”, a răspuns Olena Zelenska.

„Este  vorba mai degrabă o emoție decât o frică. Au fost secole de Imperiu Rus, apoi zeci de ani de Uniune Sovietică, cu toată foametea, cu toate represiunile, cu expulzările ucrainienilor în  Siberia și Kazakstan.

Am suferit atât de mult încât, dacă nu punem capăt presiunii acum, s-ar putea să nu avem nici o șansă pentru viitor. ( …) nu vom avea niciun viitor pentru această națiune pentru că tot ceea ce se întâmplă este o eradicare pe criterii etnice. Toate acele chemări de denazificare sunt despre națiunea ucraineană care greșește, care nu are dreptul să existe, despre faptul că limba ucraineană nu este cu adevărat o limbă, că este doar rusă stricată, despre pierderea valorilor.

Nu putem  suporta tot acest discurs, pentru că a-l suporta, înseamnă a nu mai face pace cu noi înșine. De aceea, nu există frică, există curaj și rezistentă. Ceea ce avem nevoie este un suport  mai rapid și mai puternic decât cel pe care îl primim acum“, a fost concluzia și îndemnul soției președintelui Ucrainei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Volodimir Zelenski și Olena Zelenska, la interviul acordat CNN

spot_imgspot_img
Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009). A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...

Cum va fi vremea de Paște. În unele zone din țară se așteaptă ninsori

Cum va fi vremea de Paște. Temperaturile urmează să...

Statul român este dator cu milioane de euro către producătorii de filme din străinătate

Statul român este dator cu milioane de euro către...