Ziare.com: Site-ul Lumea Justiției, în anchetă la DNA pentru grup infracțional organizat

Data:

Jurnaliștii de la Lumea Justiției și firma care administrează publicația online – Jurindex Media SRL deținută de Răzvan Savaliuc (foto) – sunt implicați într-o ancheta a procurorilor DNA pentru favorizarea făptuitorului și constituire de grup infracțional organizat, alături de alte persoane din mediul avocațial, au declarat pentru Ziare.com surse apropiate anchetei, scrie Ziare.com.

Dosarul a fost deschis de DNA împotriva Jurindex Media SRL (ca persoană juridică), precum și împotriva jurnaliștilor Elena Dumitrache și George Tărâță, dar și a avocaților Victor Alexandru Todică și Roxana Daskalu, ambii din Baroul București.

Citește și: Presiuni asupra directorilor Transelectrica, pentru a afla cine a spus presei despre primele exorbitante de Crăciun

Infracțiunile cu privire la care procurorii DNA fac cercetări sunt următoarele: constituirea unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului, fals intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul În declarații.

În aceeași anchetă penală este vizată și fosta judecătoare Viorica Costiniu, al cărei soț, Florin Costiniu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte, după ce fusese trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru complicitate la infracțiuni de trafic de influență săvârșite alături de fostul senator PSD Cătălin Voicu.

Continuarea în Ziare.com


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ce super-armă nouă a folosit SUA pentru doborârea rachetelor iraniene? | Aktual24

Ce super-armă nouă a folosit SUA pentru doborârea rachetelor...

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește la Iași | Ziarul de Iași

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește...

În sfârșit, încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași | Ziarul de Iași

În sfârșit, încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași,...